Munteanu amendat pentru discriminare
Dupa ce a jignit protestatarii mureseni cu mesaje naziste directorul de cancelarie al prefectului judetului Mures a fost amendat de Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii. Mircea Munteanu, caci despre el este vorba, are de platit 1000 de lei pentru ca a postat pe pagina sa de facebook mesajul “Arbeit macht frei (Munca te face liber – n.r.) – asta sa înteleaga protestatarii”. Culmea coincidentei, cu aceeasi suma au fost amendati si o parte dintre protestatarii prezenti la mitingurile spontane desfasurate luna trecuta în sprijinul lui Arafat. Adica victimele agresiunii verbale a susnumitului. Cu alte cuvinte, daca iesi în strada sa-l sprijini pe fondatorul SMURD, serviciu care a salvat mii de vieti în ultimii 20 de ani, primesti aceeasi pedeapsa ca o persoana care promoveaza public mesaje naziste. Desi CNCD a stabilit ca fapta lui Munteanu “constituie o propaganda nationalista care aduce atingere demnitatii umane si creeaza o atmosfera degradanta, umilitoare si ofensatoare îndreptata împotriva grupului de protestatari, asemenea comunitatilor care au fost afectate de regimul si doctrina fascista de-a lungul istoriei”, suma pe care trebuie sa o plateasca este derizorie. Într-un stat normal el ar fi trebuit sa plateasca poate penal pentru astfel de afirmatii. Cam asta trebuie sa înteleaga cititorii nostri.
Acesta este un pamflet si trebuie tratat ca atare



