Formalism sau altceva?
Daca tot suntem în sezonul estival, ia sa discutam despre o chestiune pe masura. Tot omu’ trendy, metrosexual, fashionable abordeaza, cum îi sta bine din iunie si pâna-n septembrie, o tinuta cât mai sumara. Caci vorba aceea, ce-i frumos si lui Dumnezeu îi place (chiar daca sensul real al zicerii se refera la cu totul alt tip de frumusete). Asa ca acum avem si noi ocazia sa admiram, în direct, un piept masculin dezgolit în soare (cu sau fara lanturi de moara la gât, epilat si lustruit sau în puterea pilozitatii), respectiv un decolteu feminin croit cu generozitate (cu sau fara tatuaj “love u” inclus) si un buric bine taiat la origini (cu sau fara piercing /belciug). Cum era de asteptat, astfel de imagini vedem, mai cu seama în aceasta vreme, si din fotoliul de acasa, pe orice post tv.
Iata, însa, ca succesul vedetelor si starletelor, datorat naturaletei, ba chiar caldurii cu care publicul a primit orice despuiere (ce-i drept, unele erau chiar reusite), indiferent de subiectul emisiunii, a prins si la clasa politica. Sau, ma rog, la unii dintre membrii acesteia.
Asa se face ca problema s-a transformat în subiect de presa (deloc surprinzator, fata de penuria de noutati în sezonul de haladuiala a vip-urilor prin Canare, Baleare, etc.). Va sa zica, s-a observat cum ca fata de ai nostri, politicienii americani sunt niste limitati de mama focului. Caci acestia nu si-ar permite sa apara în calitatea lor de persoane oficiale în fata publicului, pe la emisiuni, conferinte (în loc închis ori în aer liber), talk-show-uri si alte alea similare într-o tinuta atât de lejera ca aceea practicata de reprezentantii nostri. Cum ar veni, fara cravata, în vesta de blugi, fâs (si alte materiale ecologice sau ba), respectiv cu decolteul profund marcat si cu piese vestimentare ce permit cu greu asezarea fie si pe scaune ergonomice.
Importanta este, însa, în toata aceasta chestiune, reactia publicului. Care a dovedit, o data în plus, cât de avansati suntem, astfel încât meritam ca presa europeana sa ne laude, sa ne faca-crucisatori, cruciati, cruciabili, s.a.m.d. Caci publicul n-are nimic împotriva contopirii imaginii politicienilor cu cea a fotomodelelor si a doamnelor cu cea a fâtelor. Spre deosebire de deschiderea de minte probata de telespectatorii si alegatorii nostri, cei de peste ocean, ba chiar si cei de dincoace nu-s atât de permisivi. Caci o singura data a încercat biata Hillary, în maratonul obtinerii unei victorii de etapa, sa tina un discurs cu nurii la (putina) vedere din decolteu, ca, hat, presa era sa faca infarct. Iar întrebarile ca-cum, ca-ce-i aia, ca-cât si ca pâna când, asezonate cu critici taioase n-au încetat sa se arate. Pe motivul ca omul de stat trebuie sa ramâna om de stat, iar la o tinuta princiara (a se întelege si cea interioara) nu este loc de rabat. Asa se face ca decolteul candidatei la presedintie a fost mai al naibii dezbatut decât discursul sau privind taxele din învatamântul superior. Prin “dezbatut” a nu se întelege “laudat”.
La noi, însa, cum vedem unu’ ca-si da jos cravata, ca-si scoate butonii si-si sufleca mânecile, cum rasuflam usurati zicându-ne “asta-i de-al nostru, tata!”. si-i prevestim un viitor stralucit, propunându-ne sa-l votam negresit. Reactia-i identica si pentru tinutele feminine (daca se poate platinate) de stat.
E adevarat, pe de alta parte, ca ironiile îndreptate împotriva unui astfel de stil nu pledeaza, câtusi de putin, pentru femei politice îmbracate ca buna, cu bretoanele pâna pe nas sau cu copca la bluze ori pentru barbati politici asudati de învesmântare sau împopotonati cu te miri ce articole. Ci pentru un stil decent care ar trebui sa faca parte din cartea de vizita a oricarui reprezentant de natie, caci vine la pachet cu functia pe care o dobândeste. Dar, atât timp cât înca mai poate circula bancul ala (cum recunosti care-i mirele la o nunta, într-o anume parte a tarii? pai, mirele-i ala care are treningu’ cel mai nou) nu-i de mirare ca democratia noastra este, ca perceptie de masa, mai democrata decât cea americana. Hai, sa ne traiasca!
Andreea CIUCA
