Uncategorized

Mureșul, o cometă în elita handbalului feminin

Clubul Sportiv Mureșul poate fi considerat simbolul sportului mureșean. Fanii au trăit alături de echipele favorite fiecare victorie sau eșec. Handbalul feminin are aici un merit aparte. A fost singurul sport de echipă din cadrul clubului și singurul care a reușit să facă Sala Sporturilor neîncăpătoare.

Anii ’80 au adus cele mai mari satisfacții iubitorilor acestui sport. Antrenorul Ladislau Kulcsar obținea două clasări consecutive pe podium, cu o formație în mare parte compusă din localnice. Aceasta a fost construită împreună cu soția sa, Maria Kulcsar. Profesoară de sport la rândul ei, aceasta a făcut alături de soțul ei o muncă pe care mulți nu au știut s-o aprecieze. Ea căuta tinerele talente și se ocupa de selecția lor. Ediția 1982-’83 și următoarea au adus echipei mureșene un loc secund și o medalie de bronz. Secunzii profesorului Kulcsar au fost Virgil Boțan și Ioan Balint. Din cauza unor neînțelegeri, Kulcsar a plecat de la conducerea echipei. În edițiile următoare, echipa ocupa locuri în mijlocul clasamentului. Era ceva obișnuit. Campionatul era dominat de formațiile Știința Bacău, Chimistul Râmnicu Vâlcea, Rulmentul Brașov și Hidrotehnica Constanța. Acestea își disputau de regulă trofeele pe plan intern. Rareori apăreau alte echipe pe locurile fruntașe. La Mureșul se cereau rezultate superioare. A fost adus Eugen Bartha, tehnicianul care se afla la timona lotului național și a multiplei campioane, Știința Bacău. Regretatul antrenor a promovat din nou echipa în elita handbalului, readucând-o acasă pe Mozsi Eva.

Momentele de vârf, o frumoasă amintire

Cu noul staf tehnic, Eugen Bartha și Valentin Szabo, Mureșul devenea vicecampioană națională în ediția 1986-1987. În aceeași ediție cucerea și Cupa României. În finala disputată la Craiova au învins proaspăta campioană, Știința Bacău, scor 28-21. Era un semnal de alarmă pentru cele care își împărțeau trofeele până la acea ediție. Echipa mureșeană a reușit în ediția următoare, 1987-’88, eventul, Cupa și Campionatul. În acel an, Eugen Bartha ne părăsea în urma unei mai vechi probleme de sănătate și pe banca tehnică a fost adus Gheorghe Ionescu. În confruntarea cu marea favorită, Știința Bacău, mureșencele s-au impus în Cupă după o finală echilibrată, 26-28 și 25-22. Eventul realizat de handbalistele târgumureșence a făcut ca o perioadă handbalul să devină sportul rege în orașul de pe Mureș. După obiceiurile vremii, cei care umpleau până la refuz Sala Sporturilor, meci de meci, nu mai reușeau să obțină un bilet la partidele importante ale echipei. Lotul de „aur” era compus din: Angela Bloj, Ana Mocean, Estera Matefi, Eva Mozsi, Adriana Bărbat, Zita Biro, Elena Sroia, Corina Mușat, Tunde Kozma, Gabriela Florea, Maria Avram, Erika Pardi, Andreea Biro. Singura reprezentantă a acestei generații care mai pune astăzi umărul pentru handbalul mureșean, extrema dreaptă Adriana Bărbat, este antrenoare la CS Transilvania. Matefi (Laszlo) Eszter este noua antrenoare a lotului național al Ungariei. „Când obții asemenea performanțe, amintirile nu pot fi decât frumoase. Toată lumea ne venera, sala era arhiplină la fiecare meci, totul era extraordinar. Acum nu mai există pasiune”, declară cu regret Adriana.

„Când obții asemenea performanțe, amintirile nu pot fi decât frumoase. Toată lumea ne venera, sala era arhiplină la fiecare meci, totul era extraordinar. Acum nu mai există pasiune”

Adriana Bărbat, antrenoare la CS Transilvania

O cădere oarecum explicabilă

În ediția următoare, fetele reușeau un loc secund, după Chimistul Râmnicu Vâlcea, care îl avea pe banca tehnică pe Ion Gherhard și același Gheorghe Ionescu. În acea ediție participarea în Cupa Campionilor Europeni le-a adus o calificare în semifinale. Au fost eliminate de eterna rivală a echipelor românești, de netrecut la acea vreme, Spartak Kiev. În următoarea ediție a campionatului, ocupau un inexplicabil loc 10 în campionat. ”Marea majoritate a jucătoarelor care au pus umărul la performanțele realizate în anii precedenți s-au retras. Multe eram în jur de 30 de ani și retragerea era un moment inevitabil”, completează fosta extremeă dreapta. Cei aflați în anturajul clubului sau mai sus s-au mulțumit să savureze succesele, fără să asigure viitorul. A fost readus Ladislau Kulcsar, dar acesta nu mai avea cu cine continua. ”Au plecat și fetele cu care se mai putea face echipă. Dacă nu ai junioare, nu ai viitor, nu vei avea rezultate. Doar cu jucătoare aduse din alte părți nu vei face niciodată performanță. O altă mare anomalie este că mergem în deplasări pe banii noștri”, ne spune antrenorul mureșencelor, care încearcă și acum să contribuie la readucerea noii echipe acolo unde mulți consideră că i-ar fi locul.

Mihai VEREȘ

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close