Uncategorized

Penultima repriză la Companies’ League !

Penultima etapă, ceea de a 12-a, din cadrul competiției firmelor la fotbal, întrecere organizată de Joma Sport în colaborare cu Zi de Zi și Baza Sportivă BS, nu a fost lipsită de surprize.

În prima zi a competiției, DAW Bența se impune de o manieră clară, în fața celor de la BCR Târgu-Mureș. A fost un meci frumos, cu 12 goluri, un meci în care s-au remarcat Szekely Alexandru, cu patru goluri marcate, și Fărcaș Florin, cu două reușite. De partea cealaltă, sunt de admirat toți jucătorii de la BCR care, în ciuda diferenței de patru goluri, au sperat, au încecat să revină, nu au reușit, dar au marcat și ei de patru ori și prin aceste reușite au dat culoare meciului.

Cel de al doilea joc al etapei a reprezentat și derby-ul acestei săptămâni. Foraj Sonde Mureș și Prolemn Reghin au jucat pentru calificarea în play-off, în special cei de la Foraj, Prolemn fiind, oarecum, scutit de emoțiile calificării în faza finală.

A fost un adevărat derby, încrâncenare totală, faulturi și răsturnări de scor. Tabela este modificată de Ciucă Daniel, de la formația Foraj, dar bucuria nu durează mult pentru trupa lui Mircea Ștefanovici. Prolemn părea să fi dat lovitura de grație prin golul lui Pop Doru, înscris câteva minute mai târziu. Egalul nu este de ajuns pentru Foraj, deoarece orice înfrângere sau egal nu îi mai califică pe jucătorii acestei formații în play- off. De aceea, se reped la poartă și cu cinci minute înainte de final marchează prin rezerva Kabai Attila golul izbăvitor. Dar tremură din nou pe final, când Prolemn zguduie bara în chiar ultimele minute.

În derby-ul care avea să determine și cea mai bună echipă din parte inferioară a clasamentului, Giant și Mediaexpert joacă pentru onoarea lor și pentru a demonstra că nu-și merită locurile din clasament.

Cei de la Giant nu reușesc să le țină piept experților și pierd la o diferență mare, de zece goluri, 13- 3. Adversarii lor s-au aflat în zi de grație și cu poftă uimitoare de gol. Szoverfy Botond, cu patru goluri, Fullop Atilla, cu trei goluri, și compania rezolvă soarta meciului și își adjudecă cele trei puncte.

Marți 13, pentru cine ?

Ziua de marți aduce meciul dintre ocupanta locului doi, E-On Gaz România și formația Auto Top. E-ON lovește fulgerător, Rus Silviu marcând cinci goluri în acest meci. Mărginean Flaviu, cu două reușite, și portarul Văcar Alex l-au ajutat.

De cealaltă parte, Auto Top înscrie târziu prin Gabriel Bercea și Mircea Cioată, și pierde acest meci cu scorul de 8-2.

Auto Center Spanner a avut o rundă mai lejeră, față de celelalte colege de competiție, deoarece a câștigat meciul cu M. Group, cu scorul de 3- 0, la masa verde prin neprezentare echipei M. Group.

Joia cu ghinion

Ultimele două meciuri ale acestei etape aveau să fie jucate de către formațiile Lind Efect și Neumarkt, respectiv Azomureș și CAD Master, meci important pentru chimiști, care jucau și ei pentru un loc de play-off.

Din nefericire, partida Lind Efect-Neumarkt a fost întreruptă de accidentarea serioasă a unui jucător de la Lind Efect. Partida nu s-a mai reluat și, foarte probabil, va fi reprogramată pe săptămâna viitoare.

Azomureș și Cad Master au jucat o partidă crucială pentru accederea chimiștilor în play- off. Confruntarea a fost una frumoasă, sportivă, un meci disputat pe contre, din care Azomureș a ieșit învingătoare cu scorul de 6- 3, În etapa viitoare are un meci decisiv pentru calificarea în Play-off, cu DAW Bența.

Clasament

1. Autocenter Spanner 12 11 1 0 83-26 34

2. E.ON Gaz Tg.Mureș 12 10 2 0 97-30 32

3. Azomureș Tg. Mureș 12 9 0 3 55-27 27

4. Prolemn Reghin 12 8 2 2 64-26 26

5. Foraj Sonde 12 8 1 3 69-29 25

6. Daw Bența România 12 6 0 6 52-49 18

7. Neumarkt 11 5 2 4 46-31 17 *

8. M. Group Tg. Mureș 12 5 1 6 39-52 16

9. Mediaexpert 12 4 2 6 56-52 14

10. Cad Master 12 4 0 8 53-91 12

11. Auto Top Co. 12 2 1 9 47-61 7

12. Lind Efect 11 2 0 9 26-67 5 *

13. B.C.R. Târgu-Mureș 12 2 0 10 36-93 6

14. Giant 11 1 0 11 45-134 3

Notă: * = formațiile Lind Efect și Neumarkt, au câte un joc mai puțin disputat, partida dintre cele două fiind întreruptă în minutul 35.

Sergiu BLEAHU

Show More

Related Articles

Back to top button
Close