Au trecut Legile Sănătății
Legile Sănătății au fost promulgate joi de președintele României, Traian Băsescu. De la apariția în Monitorul Oficial, Ministerul Sănătății are la dispoziție între 30 și 90 de zile pentru a elabora legislația oficială ca legile să devină funcționale.
După ce au trecut de Parlament, prin asumarea Guvernului, și de Curtea Constituțională, fără a suferi vreo modificare, legile vor fi aplicabile în termen de 30, 60 sau 90 de zile de la publicare în Monitorul Oficial. Cele 16 legi menite să reformeze sănătatea au fost intens dezbătute la sfârșitul lui 2005 și începutul lui 2006.
Conform noilor prevederi, directorii de spitale nu vor mai practica pe durata contracului cu Ministerul Sănătății medicina. Nicolăescu a declarat vineri că dorește ca de la 1 mai să intre în vigoare un nou tarif pe caz ponderat. “Dacă până acum acesta a fost calculat în procent de 25 la sută pe baza eficienței din unitatea sanitară și în procent de 75 la sută pe baza bugetului din anii anteriori, în acest an va fi calculat în procent de 50-50 la sută, iar din 2007 va conta doar eficiența”, a declarat Nicolăescu. Măsura va avantaja clar Spitalul Județean Clinic de Urgență Târgu Mureș, care a avut în ultimii ani un tarif pe caz mai mic cu câteva milioane față de spitalele din București. Singura lege care va fi dezbătută în continuare din pachetul propus inițial este Legea farmaciei.
“Încercăm să ne încadrăm în timp, pentru a ne ține promisiunile. Sperăm ca până la 1 iulie să fie gata contractul cadru, cea mai importantă lucrare a noastră, dar și cea mai vastă”, Eugen Nicolăescu, Ministrul Sănătății
Corina ALBOTA



