Natea, trafic de influență?!
ZIARUL de Mureș a intrat în posesia unei adrese semnată de către prefectul județului Ovidiu Natea, precum și de secretarul Petru Ferenczi, remisă secretarilor din județ. Datată din 5 august, aceasta consemnează următoarele: “Vă solicităm ca până în data de 16. 08. 2004 să ne comunicați(printr-o cerere personală depusă la Serviciul financiar contabil, resurse umane și administrativ din cadrul Prefecturii județului Mureș), dacă sunteți interesat(ă) de înscrierea la cursurile de învățământ superior(cu durata de 4 ani), organizate de către Universitatea “PETRU MAIOR” – Tg. Mureș, specializarea administrație publică”. Nu ar fi nici o problemă că prefectul se preocupă de respectarea legislației care mai nou prevede ca secretarii oricărei unități administrative să fie licențiați în una din specializările științe juridice sau științe administrative. Doar că adresa le sugerează direct unde trebuie să se înscrie – la Universitatea Petru Maior, și respectiv prin precizarea că cererea personală se depune personal la serviciul responsabil, inclusiv de resursele umane, secretarilor li se impune subliminal să se înscrie la cursurile universitare de profil organizate de instituția de învățâmânt târgumureșeană.
Trafic de influență?
Nu contestăm bunele intenții – protecția instituțiilor de învățământ superior de stat din județ, precum și a buzunarelor funcționarilor publici mureșeni – pe care le-o fi având semnatarii adresei, dar nu putem să nu observăm că prin sugerarea universității de a căror cursuri ar trebui să fie interesați secretarii, prefectul și secretarul Prefecturii încalcă dreptul funcționarilor de a-și alege liberi facultatea pe care vor să o urmeze. De asemenea, chiar dacă sunt cunoscute afinitățile dintre conducerea UPM și PSD, nu ni se pare corect ca funcționarii să fie influentați, iar alte universități dezavantajate. Oricum, asupra acestor aspecte vom reveni, mai ales că suntem curioși care este punctul celorlalte universități care școlarizează studenți la specializarea administrație publică.



