Uncategorized

Ne-au luat drept tâmpiți

Presa americană a scos la lumină cea mai grosolană manipulare din puzzle-ul cinic și mincinos confecționat acum trei ani de Statele Unite pentru a justifica invadarea Irakului. Potrivit cotidianului Washington Post, operațiunea militară din martie 2003 a fost declanșată pe baza informațiilor furnizate de un transfug irakian dezechilibrat mintal, a cărui stare psihică precară era cunoscută de Agenția Centrală de Informații (CIA).

După cum se știe, piesa de rezistență a dosarului american prezentat la ONU pentru a justifica atacarea Irakului a fost existența așa-numitelor laboratoare mobile biologice, considerate principala componentă a programului de arme de distrugere în masă al regimului Saddam Hussein. În faimosul discurs rostit la New York la data de 5 februarie 2003, secretarul de stat Colin Powell a afirmat, citând mărturiile unui “martor ocular”, că Irakul dispune de aproximativ 18 camioane echipate cu tehnologie capabilă să producă într-o singură lună o cantitate de antrax suficientă pentru a ucide mii de oameni. Mai mult decât atât, Powell a prezentat diagrame ale respectivelor instalații, susținând că acestea “ar putea produce în doar câteva luni o cantitate de arme biologice echivalentă cu totalul substanțelor toxice fabricate de Irak în anii dinaintea Războiului din Golf “din 1991. Pentru a da și mai multă greutate acuzațiilor sale, Powell a fost secondat în aula ONU de George Tenet, directorul CIA la acea vreme.

Dosar mincinos

Investigațiile făcute de americani după îndepărtarea de la putere a lui Saddam Hussein au demonstrat netemeinicia dosarului Powell. Statele Unite nu au reușit să găsească nici măcar o singură dovadă privind derularea vreunui program biologic, chimic sau nuclear irakian după 1991. Treptat, dezvăluirile despre manipulările și falsurile născocite de Administrația Bush pentru a justifica invadarea Irakului au început să curgă, însă niciuna nu a fost atât de grosolană precum cea relatată recent de Washinton Post. Cotidianul l-a intervievat pe Tyler Drumheller, șeful centralei europene a CIA în 2003, care a declarat că oficialii administrației Bush au ignorat avertismentele CIA potrivit cărora informațiile furnizate de un transfug irakian, pretins inginer chimist, referitoare la existența laboratoarelor biologice nu pot fi probate:”Îmi amintesc că unul din ofițerii noștri a luat stiloul și a tras o linie peste un întreg paragraf din declarația pe care Colin Powell urma s-o prezinte la ONU.” Câteva zile mai târziu, rândurile au revenit la locul inițial. Drumheller a povestit cât de uluit a rămas când l-a auzit pe Powell spunând că SUA dispun de descrieri direct de la sursă despre uzine de arme biologice pe roți și căi ferate:”Credeam că rezolvasem această problemă dar când am dat drumul la televizor, iată că pasajul reapăruse”.

Turnătorul mitoman

Buimăceala veteranului CIA a fost amplificată de faptul că boșii CIA știau că “sursa de încredere”, cu numele de cod “Curveball”, era de fapt o persoană mitomană, instabilă psihic. Informația era cunoscută încă din septembrie 2002, atunci când agențiile de informații americane au primit sarcina de a aduna date despre presupusul arsenal irakian. Lui Drumheller i s-a cerut să-l contacteze pe șeful stației de spionaj al ambasadei germane din Washington, în speranța că va obține permisiunea de a-l intervieva pe “Curveball”, aflat în custodia BND, serviciul de informații externe al Germaniei. În timpul întâlnirii, care a avut loc la un restaurant din Georgetown, ofițerul german a refuzat solicitarea americanilor dar i-a spus lui Drumheller că transfugul irakian este “nebun” și că lucrătorii BND pun la îndoială afirmațiile lui “Curveball”:”Ei cred că, probabil, tipul fabulează. Suntem de părere că are probleme psihologice. N-am reușit niciodată să confirmăm rapoartele sale.”

După discuția cu colegul său german, Drumheller și câțiva din adjuncții săi au avut mai multe discuții aprinse cu analiștii CIA care se ocupau de cazul “Curveball”. Într-un interviu acordat ziarului Los Angeles Times, ofițerul CIA James Pavitt a mărturisit că “au fost o mulțime de urlete și răcnete din cauza acestui tip. Oamenii mei au spus: credem că ‘pute’.” În final, oficialii administrației Bush au decis să ignore avertismentele repetate ale oamenilor lui Drumheller, iar șeful CIA, George Tenet, s-a pus chezaș pentru acuratețea celor peste 100 de rapoarte despre existența laboratoarelor secrete oferite de defectorul irakian.

Un an mai târziu, în martie 2004, CIA a trimis în Germania unul dintre cei mai buni ofițeri ai săi pentru a-l interoga pe “Curveball”. Drumheller povestește că experimentatul ofițer și-a dat repede seama că irakianul nu prezintă încredere: “După primele doua zile ne-a sunat și ne-a spus: toată povestea asta nu sună deloc bine. După prima săptămână a fost și mai categoric: tipul minte. Ne minte despre o mulțime de lucruri.” I-am zis ofițerului nostru:”Împachetează și hai acasă”.

Punctul pe I

Tyler Drumheller s-a retras din CIA în 2005, după o carieră de 26 de ani în cadrul Agenției. Într-un interviu acordat postului de televiziune CBS fostul șef al rețelei de spionaj americane din Europa a spus lucrurilor pe nume, explicând de ce administrația Bush a manipulat informațiile care au condus la războiul cu Irak: “Politica Statelor Unite a fost aceea de a ataca Irakul. Acest lucru urma să se întâmple într-un fel sau altul. Politica a fost fixată dinainte. Războiul cu Irakul se apropia iar ei căutau informații care să corespundă strategiei lor și să le justifice politica. Atunci când s-au potrivit modului lor de a privi lucrurile, oficialii administrației Bush au acceptat informațiile provenite dintr-o singură sursă, dar le-au respins ca fiind necoroborate atunci când le-au contrazic opiniile.”

“Fiecare afirmație pe care o fac astăzi este susținută de surse, surse solide… descrierile oferite de sursele noastre privind caracteristicile tehnice ale laboratoarelor mobile sunt foarte detaliate și extrem de exacte”

Ioan BUTIURCÄ‚

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close