(Neo)comunistii de la Alter-Native

Una din solutii ar fi sa mai traga o tura pe la cinematograf, oricum e mult mai comod decât sa stea si sa citeasca vreo carte, si poate gaseste vreun raspuns la problemele sale existentiale. Chiar daca cinematografele sunt pe care de disparitie, un loc comod sa se mai delecteze omul cu un film tot gaseste. Un astfel de loc a fost  Palatul Culturii, cu ocazia Festivalului Alter-Native, desfasurat saptamâna trecuta la Târgu Mures. Filme peste filme, scurt metraje, documentare, artistice, ce mai, un meniu bogat si divers. Am sa ma opresc la documentarele din festival, gazduite de Sala Mica a Palatului Culturii, filme incluse în cadrul Festivalului One World România. Aici dilemele nu au mai tinut de nevasta sau prietena, daca ele iubesc sau înseala, aici problemele au fost de cu totul alta natura. Spectatorii au avut ocazia sa vada si altceva decât  povestiri istorice cu eroii de la Bumbesti Livezeni sau de la Canalul Dunare Marea Neagra, au avut grija cei din vremurile trecute sa ne intoxice cu tot felul de filme despre constructia unei  epoci de aur, de care s-a ales praful.
Daca tot am ajuns la perioada comunista, ea a fost reflectata în filmele prezente în festival, mai de la vecinii nostri de la est, de la vest, dar si de pe meleagurile noastre mioritice.
De la est, au venit niste „Criminali respectabiliâ€, o poveste despre trei fosti sefi ai mafiei rusesti , si transformarea acestora în oameni de afaceri respectabili. De le vest, din tara vecina, Ungaria, ne-a venit povestea  lui Béla Biszku,  fostul Ministru de Interne al Ungariei din perioada 57-61, cu rol activ în represaliile sângeroase  dupa Revolutia Maghiara din anii 50. Între ele s-a intercalat o alta poveste, cu personaje mai de pe la noi, cu Voiculescu, Copos, Becali, Patriciu, Diaconescu, despre cum au trecut ei de la comunism la capitalism, si cum au gasit ei reteta secreta de facut avere. Uite ca se poate sa mai aflam si ceva dedesubturi despre perioada comunista si cum au evoluat protagonistii acelor timpuri pâna în zilele noastre. Doar cu Memorialul Durerii a lui Lucia Hosu Longin nu se face lumina, peste un trecut nu prea îndepartat, limpezirea propriei noastre istorii fiind una extrem de necesara. Spre bucuria noastra, la Târgu Mures, am putut gasi niste raspunsuri, cu ajutorul documentarelor prezentate, iar despre eventualele concluzii, ele ramân  la latitudinea fiecarui spectator. N-ar strica ca ele sa vina cât mai curând, poate asa ne facem o impresie mai exacta asupra personajele unui film de lung metraj care dureaza de vreo 20 si ceva de ani.