Visul american într-o gara mica

Cum ar putea sa încapa grandiosul vis american, de salvator oficial al lumii, într-o gara oarecare, sa zicem din Pielesti sau din Capâlnita? Cât de sifonat, ciuntit, frustrat si siderat ar putea iesi în urma impactului cultural, al întâlnirii în sens antropologic cu tarâmul nostru hilar-nemilos-mioritic? Ce urme lasa aceasta întâlnire insolita pe stravechile plaiuri est europene unde oamenii, în imaginarul lor politic debordant, au asteptat zadarnic, mai bine de o jumatate de secol, venirea izbavitoare a americanilor?

“California Dreamin’”, filmul lui Cristian Nemescu, este o puternica metafora vizuala despre socul cultural al acestei întâlniri si tensiunea fabuloasa dintre lumea globala si cea locala, exprimata savuros într-un registru comico-ludic. Dincolo de tonalitatile umorului amar-înduiosator-cinic, toata lumea vedea în timpul turnarii filmului, dupa cum declara Armando Assante (alias Captain Jones), “o uriasa metafora a lumii în care traim”. “S-a filmat intens, repede si cu mult suflet.” Regizorul avea un acut simt al nuantelor si o puternica empatie. Actorii apreciau la el stilul vizual hiperrealist si simtul umorului (Jalmie Elmen, alias David), faptul ca stie sa conduca echipa din umbra (Ion Spadaru, alias Primarul), farmecul discret si suveranitatea

modestiei (Razvan Vasilescu, alias Doiaru). Iar regizorul, la rându-i, le era recunoscator actorilor, multi dintre ei mult mai experimentati, cu proiecte cinematografice mari la activ, pentru faptul ca, desi aflat la primul sau film de lung metraj, îl acceptasera asa “fresh si verde”.

Firul povestii – relativ simplu, inspirat dintr-un caz real petrecut în 1999 în Pielesti, Dolj, când un sef de gara a oprit, de capul lui, un tren al fortelor NATO care se deplasau spre Kosovo, în controversatul conflict militar cu vecinii nostri sârbi – se desface pe parcurs într-o puzderie de nuante. Acest incident real, îndeajuns mediatizat la vremea lui, si un alt episod petrecut în Mihai Bravu, o localitate unde venirea unui contingent de vajnici soldati americani a provocat surescitarea populatiei feminine locale, au fost impulsurile pe care Cristi Nemescu le-a captat din realitatea sociala, pentru scrierea scenariului. De aici, el creeaza un cocktail exploziv de situatii hilar absurde, de personaje înduiosator penibile sau grotesti, un joc subtil al contrastelor si al stereotipurilor despre români si americani, despre barbati si femei, despre vise si realitate.

E o placere rautacioasa sa vezi cum brava si disciplinata armata americana, adânc patrunsa de nobila ei misiune (“We-are-deadly-proud, Sir!”), este data complet peste cap de un sef de gara ca Doiaru (“F_ck America, F_ck NATO, F_ck Bush; Asta-i gara mea!”). si, bineînteles, cum este derutata de ametitoarea populatie feminina gata sa-si ofere, într-un exces de ospitalitate autohtona, nurii pe tava, fantasmând în secret sa scape din acest colt nenorocit de lume.

În film, aproape fiecare replica, fiecare fraza sunt adorabile, un mai mult râsu’ decât plânsu’ de zile mari. Neîntelegerile ireductibile dintre cele doua culturi si formele halucinante de rezistenta indigena la regulile globale ale unei superputeri, sunt exprimate pur si simplu cu sarm. Americanii par exasperati si fascinati, în acelasi timp, de amestecul ciudat si contradictoriu al mentalitatii locului. Delasarea româneasca si perceptia fluida, elastica a timpului îi lasa masca. La Capâlnita (si nu numai) timpul curge egal, lent, ce mi-e azi, ce mi-e mâine, o adevarata capcana temporala în care soldatii americani, crescuti în cultura stricta a deadline-urilor, cad pentru o vreme captivi. E uluitoare pentru ei combinatia româneasca de cruzime si duiosie, candoare si curvasarie, pupaturi, efuziuni sentimentale si lovituri de bâta, sictireala si batosenie, sclipiri de inteligenta si talent, si multa, coplesitoare prostie cu o inefabila coloratura locala. Aici fac casa buna laolalta bucuria si scârba de viata, coruptia cotidiana si excesul de zel, fulguratiile de judecata morala si de analiza politica globala, foarte transante, si baltirea într-o a(i)moralitate covârsitoare, predispozitia continua spre sarbatoare, distractie si carnavalesc, si tragi-comedia cotidiana.

Nici americanii nu scapa de tusele fin caricaturale: mândria lor patriotica oarba si naiva, inadecvarea la o lume foarte diferita de a lor, nonsalanta cu care, asemenea românilor, de altfel, dar într-un mod propriu, îl invoca pe Dumnezeu si îl fac complice la toate tâmpeniile si matrapazlâcurile lumii; “God Bless America”, în timp ce bombardeaza Serbia sau te miri ce colt de lume, “God bless Capâlnita & România”, în timp ce ne dam zilnic la gioale, cu gratie. Desi taie cu bisturiul în carnea vie a metehnelor autohtone si a celor globale, filmul are meritul de a ramâne jucaus si senin.

Într-un târziu, când itele se descâlcesc cumva, americanii contaminati de dulcele stil românesc, reusesc sa-si duca la îndeplinire misiunea de razboi, de abia dupa ce este semnat acordul de pace. În urma bravilor soldati (epigonii salvatorilor asteptati de unii români o viata întreaga), Capâlnita ramâne în ruine, decimata de conflicte vechi escaladate brusc, celebrând tardiv, în sunete si lumini de salve si artificii, venirea si plecarea americanilor, în gara lor mica. Patetic si absurd, ca într-un vis.

De curând, California Dreamin’ a mai câstigat un trofeu, premiul pentru cel mai bun lungmetraj la festivalul Ellensburg din statul Washington, organizat împreuna cu Central Washington University. În vara, la Festivalul de la Cannes, dupa vizionarea filmului neterminat al lui Cristian Nemescu, juriul se pronunta fara drept de apel: “În acest stadiu, filmul ne apare de departe ca fiind propunerea cinematografica cea mai puternica, cea mai vie si cea mai libera dintre toate filmele vazute de noi în aceste 10 zile. Pentru extraordinara încredere pe care cineastul i-a acordat-o cinematografiei, de a nara toate povestile acestei lumi, pentru amploarea mis-en-scenei, pentru incredibilul talent al actorilor, Marele Premiu “Un Certain Regard, 2007″ îi este acordat lui Cristian Nemescu si monteorului sau, Catalin Cristutiu, care a continuat lucrarea regizorului, în absenta sa, pentru filmul California Dreamin’.”

Marele absent de la acest triumf cinematografic, tânarul si talentatul regizor Cristian Nemescu, se stinsese în august 2006, într-un tragic accident, cu doua zile înainte de finalizarea montajului. (informatii si poze de pe site-ul oficial al filmului California Dreamin’)

Sid NEDEEA