TREPTELE RAIULUI 29

Intentia acestui motto ce se repeta la începutul fiecarei trepte este aceea de a aminti cititorilor credinta românilor de la poalele Carpatilor, ca meleagurile noastre sunt un “plai la poarta de Rai”. Frumusetea mereu schimbatoare de la albul zapezilor la albul mugurilor în floare spre aromele fructelor din miez de vara si la covorul auriu al frunzelor zburate de vântul ce se racoreste dinspre ploile tomnatice, acest maret tablou dumnezeiesc l-a cuprins si poetul în slove de neuitat: “De treci codrii de arama, de departe vezi albind // si-auzi mândra glasuire a padurii de argint. // Acolo lânga izvoare iarba pare de omat // Flori albastre tremur ude în vazduhul tamâiet”…Minunate sunt lucrarile Domnului în ograda lumii pe care o iubeste atât de mult încât L-a trimis chiar pe Fiul Sau aici, la noi, cu parinteasca chemare: ACASA, la cerurile vesniciei unde ne asteapta.

TREPTELE DECALOGULUI sunt reluate asa cum anuntam în articolul trecut, din acel loc fragil unde primejdia rupturilor sufletesti este cea mai mare în zilele noastre. Al saptelea îndemn al Tatalui Ceresc: “Sa nu desfrânezi”, asupra caruia am mai zabovit, se refera la pacatul cel mai frecvent al lumii, de care prea putini se mai pot pazi astazi, în conditiile depravarii globale ce învaluie lumea dornica de “a-si trai clipa”, fara a se mai gândi la consecintele dureroase ce urmeaza inevitabil placerii lipsite de masura si prevederea omului inteligent si chibzuit. Cum s-ar defini aceasta chibzuinta ce apara sotul, sotia si pruncii de gravele si apasatoarele urmari ale libertinajului, dar mai ales, ridica iubirea la cotele cele mai înalte ce pot fi atinse doar prin Taina Cununiei Bisericii Ortodoxe. Un singur cuvânt este suficient pentru a cuprinde esenta subiectului în discutie: întelepciune. Nu însa “întelepciunea” lumeasca rationalista si modernista ce accepta depravarea fara a considera tragicele urmari, inevitabile pentru toti cei cazuti în ademenirile trupesti ce au invadat viata omenirii prin cele mai infernale capcane raspândite prin carti, radio, televiziune, teatre si chiar prin educatia scolara de la vârstele cele mai fragede. Pentru a întelege situatia dramatica în care se afla omenirea, deci si fiecare dintre noi, este bine sa reamintim ca momentele nechibzuite de placere extraconjugala sunt urmate de tragediile a miloane de prunci ce sunt ucisi prenatal chiar de parintii ce cad în pacatul grav al neascultarii poruncilor sinaite rostite de Dumnezeu: “sa nu ucizi” si “sa nu desfrânezi”. Pacatul desfrânarii, considerat de majoritatea celor care cad în el ca fiind “ceva firesc”, va conduce la alte pacate mai grave: gelozie, divort, pruncucideri, boli psihice si trupesti, betie, sinucideri, suferinte nesfârsite.

Iata atâtea motive temeinice ce trebuiesc bine cântarite de fiecare pentru a ajunge la întelepciunea si chibzuinta ce ne feresc de capcanele depravarilor. Frica de consecintele dramatice ale caderilor în patima desfrânarii ne este de mare folos. Sa ne amintim ca în Noul Testament, pedeapsa pentru adulter era lapidarea, uciderea cu pietre de catre comunitatea unde se petrecea pacatul, a celor vinovati. Dar pedeapsa pentru pacatul depravarii cazut în starea de patima, adica a dependentei imposibil de corectat, este cu atât mai aspra cu cât ajunge sa fie un rau model public ce afiseaza stricaciunea ca o stare de normalitate, ce poate fi urmata de oricine, în pofida perceptelor morale crestine. Sa ne fereasca Bunul Dumnezeu de mânia Lui care îndreapta lucrurile strâmbate de ratacirile bietilor oameni orbiti de nestiinta poruncilor dumnezeiesti spre propasirea binelui!

Tragica ispitire a lui Esenin, poetul “revolutiei bolsevice”

Dupa “marea victorie” din 1917 a “revolutiei bolsevice” anticrestina si antitarista, finantata de bancherii americani Rothschild, Rockefeller si Morgan, asa cum atesta în cartea sa “The Unseen Hand” istoricul american Ralph Epperson, învingatorii au traversat Atlanticul si Europa pentru a evalua câstigul. Nu doar politicienii si bancherii, ci si artistii dornici de a descoperi noi orizonturi socio-culturale carora sa li se adreseze si de la care sa se inspire. Prezenta în Rusia sovietica a dansatoarei americane Isadora Duncan a produs un impact cu reverberatii fara precedent, nu doar prin “inovatiile” coregrafice la care recurgea, ci si prin diversele sale escapade amoroase, nu putine, dintre care aceea în care l-a atras pe tânarul poet rus Esenin a fost devastatoare pentru amândoi.

Nascuta în 1878 într-o familie de emigranti irlandezi, Isadora Duncan a cutreierat capitalele europene în primele decenii ale secolului XX, unde a cucerit o faima discutabila prin încalcarea regulilor baletului clasic: dansa desculta si foarte sumar acoperita cu valuri transparente, fara a tine seama de precizia si regulile stricte ale coregrafiei clasice, ci de cele ale dansurilor dionisiace ale Eladei pagâne, un pretext al introducerii în Europa a primelor spectacole de erotism bine cunoscute peste ocean. Desigur s-au ridicat multe voci ofensate de o astfel de indecenta publica, în timp ce altele aplaudau cu entuziasm ruptura moralitatii introdusa în batrânul continent de valul sosit din “lumea noua”. În 1921 a ajuns la Moscova unde succesul incitant al libidoului colectiv, nu a întârziat sa atraga multimi de admiratori, printre care si pe tânarul poet Serghei Esenin, al carui talent îl urcase pe un piedestal al gloriei efemere. La doar 26 de ani, Esenin fusese casatorit deja de doua ori, fapt ce nu l-a împiedicat sa se casatoreasca si cu balerina americana în 1922, desi aceasta era mai în vârsta decât el cu 17 ani. Viata lor era plina de pacatele unor ani ai multor relatii pasagere din care se nascusera si copii. Au plecat împreuna în America, unde accesele de gelozie ale lui Esenin s-au înecat în vodca, droguri si scandaluri violente în localuri publice, amplificate în presa vremii. S-au despartit dupa doi ani, apoi Esenin a mai avut doua sotii si câtiva prunci, iar în 1925 în urma unei crize de deznadejde, asa cum sunt descrise în pateric, ca fiind ultima forma de înselare a duhului rau, sarmanul poet si-a taiat venele de la mâna si cu sângele ce curgea din rana a scris un poem de adio unde zicea cu emfaza: “sa te sinucizi nu e ceva nou, dar nici sa traiesti”, apoi s-a spânzurat. Peste un an, una dintre fostele lui sotii s-a sinucis la mormântul sau.

Plata pacatului este moartea

Isadora Duncan avusese si ea trei copii înainte de a-l fi cunoscut pe Esenin, unul murise mai demult, iar ceilalti doi traiau la Paris supravegheati de o guvernanta. Aflati într-o masina, soferul a coborât sa verifice o roata, iar automobilul asezat neasigurat în panta, a pornit la vale si s-a scufundat în Sena, iar cei trei pasageri s-au înecat. Dumnezeu a avut grija sa-i ia la el pe bietii copilasi înainte ca acestia sa fi pornit pe calea depravarii mamei lor. Aceasta începuse sa cunoasca declinul anilor, dar cauta sa-si mentina statura celebritatii printr-un decor flamboaiant din care nu lipsea o lunga esarfa rosie primita de la “revolutionarii bolsevici” la Moscova, cu care înca epata Parisul când trecea în viteza cu automobilul decapotabil Bugatti, cu rosul fluturând ca o flacara în vânt. La vremea sorocului s-a asezat în masina deschisa, dar când soferul a pornit, curentul de aer a fâlfâit ultima data esarfa sângerie pe care a agatat-o de roata din spate în jurul careia s-a înfasurat într-o clipa, smulgând-o brutal din scaun pe celebra dansatoare pe care a târât-o pe asfalt zeci de metri în acea moarte naprasnica pe care i-a dat-o Dumnezeu pentru multele ei pacate.

Începutul întelepciunii

este frica de Dumnezeu

Aceste tragedii s-au petrecut cu ani în urma, altele urmeaza, iar unele ne ating direct pe multi dintre noi fara sa ne fie teama ca daca nu oprim pacatul, vor urma cu siguranta durerile. Aceasta este frica de Dumnezeu mâhnit de pacatele noastre. Pentru a corecta si a repara stricaciunile sufletesti ale noastre si a celor din jur, avem solutia bine cunoscuta a încetarii totale a pacatului si spovedania în fata Lui Dumnezeu prin duhovnic. Domnul, îngerii, sfintii si toate puterile ceresti se bucura de întoarcerea pacatosului la calea dreptatii urcusului spre Rai, iar aceasta bucurie devine reciproca, plata pacatului oprit si iertat este nespusa veselie ce-l cuprinde pe omul ce renunta la cele rele pentru binele Harului Duhului Sfânt din care fiecare este chemat sa guste.

Încercati si vedeti cât de Bun este Domnul cu cei buni si întelepti!

Alexandru Mihail NITA