Uncategorized

Nihilismul consumerist sau patologia abundenței (I)

Motto : “Oamenii, când li se va fi dat totul pentru a fi “fericiți”, se vor întoarce asupra lor înșiși și asupra lumii lor într-o frenezie a insatisfacției. Pentru cã foamea omului nu poate fi sãturatã cu pâinea lumeascã; omul are nevoie de pâinea celeilalte lumi.” (Seraphim Rose)

Pentru prima datã în istoria umanitãții numãrul persoanelor supraponderale l-a depãșit pe cel al subnutriților. Conform Organizației Mondiale a Sãnãtãții, obezitatea a cãpãtat proporții epidemice, afectând peste 50 la sutã din populația emisferei occidentale și este în creștere galopantã în țãrile în curs de dezvoltare. Dincolo de explicațiile economice, sociale sau științifice ale fenomenului, obezitatea globalã este în primul rând un simptom al uriașei crizei spirituale care a cuprins întreaga umanitate, dar în special civilizația vesticã, purtãtoarea unui mesaj prin excelențã nihilist, autodistructiv.

Înainte de a desluși cauzele profunde ale proliferãrii fãrã precedent a obezitãții, meritã schițat un tablou general al acestei veritabile maladii contemporane. Pe primul loc în topul kilogramelor în plus figureazã Statele Unite ale Americii, unde nu mai puțin de douã treimi din populație este supraponderalã sau obezã. În cazul copiilor, procentul de supraponderabilitate s-a triplat în ultimii 25 de ani, ajungând la peste 30 la sutã. Situația a devenit atât de gravã încât 27% din totalul cheltuielilor legate de sãnãtate în SUA sunt folosite pentru tratarea bolilor și a consecințelor obezitãții. Tot mai mulți medici relateazã situații grotești de genul celor în care pacienți de 200-300 de kilograme sau chiar 400 kg nu pot fi tratați, fie din cauzã cã dimensiunile lor exced dotarea spitalelor, fie pentru cã stratul uriaș de grãsime acumulatã împiedicã aparatele de investigație sã formuleze un diagnostic corect.

Situația nu este cu mult mai bunã nici în țãrile europene, unde peste 50 la sutã din populație este supraponderalã sau obezã. Fapt și mai grav, procentul copiilor europeni cu plusuri serioase la cântar a ajuns la 25 la sutã. Aceași tendințã se înregistreazã în toate zonele lumii, chiar și în cele care în care predominã țãrile în curs de dezvoltare. Astfel, în țãri ca Brazilia și Columbia procentul supraponderalilor este de 40 la sutã, proporții apropiate înregistrându-se în Rusia, Mexic sau Africa de Sud. Pânã și în China numãrul persoanelor supraponderale a crescut în ultimii trei ani de la 10 la 15 la sutã din populație. În total, la nivel mondial existã peste un miliard de obezi, fațã de 800 de milioane de subnutriți, la o populație a globului de 6,5 miliarde de persoane. Pe planul sãnãtãții fizice, consecințele sunt devastatoare: aproximativ 60 la sutã din total deceselor se datoreazã unor boli declanșate pe fondul obezitãții, cum ar fi diabetul, maladiile cardiovasculare și diferite tipuri de cancer. Nemãsurat mai grave decât aceste probleme sunt însã cauzele lãuntrice, resorturile intime ale fenomenului obezitãții generale – oglinda exterioarã nemincinoasã a tarelor de care suferã societatea modernã, în frunte cu principalul ei exponent, civilizația occidentalã.

Ocultarea sufletului

Putem spune, fãrã teama de a greși, cã imaginea deja familiarã a americanului de rând pe care hainele stau gata sã plezneascã este întruchiparea fidelã a modului în care omul modern, consumator prin excelențã, a ajuns sã-și priveascã trupul, relațiile cu semenii și cu întreaga lume. Practic, dilatarea orizontalã a dimensiunilor epidermei simbolizeazã eșecul raportãrii omului la verticala transcendentã a existenței, atât de bine subliniatã de siluetele filiforme ale asceților, expresie pe plan trupesc a nãzuinței de evadare din apãsarea gravitaționalã a limitelor și condiționarilor terestre. În schimb, la omul modern, raportul tradițional dintre suflet și trup s-a inversat, corpul fiind cel care care dicteazã primului. Fãrã a intra în detalii, trebuie menționat cã, în mod paradoxal, la originea acestei mutații axiologice a stat incapacitatea teologiei apusene medievale de a pune omul într-un contact viu, direct, cu realitãțile aflate dincolo de aceastã lume. Frustrarea resimțitã de aceastã neputințã s-a concretizat în eliminarea treptatã a oricãrei perspective transcendentale, iar avalanșa de ideologii raționaliste care s-au nãscut ulterior în Occident n-a fãcut decât sã exprime convingerea cã spiritul este doar o funcție a creierului, identificatã din ce în ce mai mult cu gândirea. Tot mai puțin convins de posibilitatea accederii într-un paradis ceresc, omul occidental a început sã construiascã unul terestru, în care și-a proiectat împlinirea tuturor necesitãților și dorințelor sale. Mitul progresului prin științele cantitative, erodarea sentimentului de transcendențã, transformãrile suportate de gândirea umanã în decursul ultimelor secole s-au materializat în capitalismul occidental cu a sa societate de consum, a cãrei supremație este pe cale de a se consolida pe suprafața întregii planete. Rãspândirea civilizației tehnologice și seculare de facturã occidentalã, universalizarea modului ei de viațã și de gândire s-au fãcut însã cu prețul unei crize spirituale de amploare colosalã.

Sinucidere colectivã

Constatând discrepanța dintre progresul tehnico-material și nivelul spiritual al civilizației occidentale, filosoful istoriei Arnold J.Toynbee a definit spațiul vestic drept unul aflat într-o crizã profundã, provocatã de secularizare. Douã din concluziile studiilor sale – “Civilizațiile mor prin sinucidere, nu prin omor” și “Civilizațiile în declin sunt caracterizate în mod constant de o tendințã spre standardizare și uniformizare” – pot fi aplicate pe deplin existenței contemporane, atât la nivel social, cât și invididual.

Așa cum se înfãțișeazã astãzi, filozofia de viațã a spațiului occidental este în mod vãdit una egoistã, narcisistã, hedonistã, axatã pe trãirea clipei,”aici și acum”. Numitorul ei comun este cãutarea avidã a posesiunilor materiale, setea de putere și de control asupra celorlalți oameni și a lucrurilor, iluzia succesului facil și frenezia consumeristã. Instanța supremã la care se raporteazã existența este eul hipertrofiat, nevrotic, care fie a uitat, fie refuleazã chemarea transcendentului. Oamenii moderni care, potrivit lui Nietzsche, l-au “ucis pe Dumnezeu” în inimile lor, au acum un gol imens în centrul ființei lor, ce se cere umplut, indiferent de mijloace și de prețul plãtit. Din aceste motive, expansiunea planetarã a obezitãții nu este altceva decât proiecția, pe plan trupesc, a încercãrii greșit direcționate de a astâmpãra setea și foamea lãuntricã de infinit. Pe de o parte, ea este expresia lãcomiei, a neînfrânãrii hrãnite de mentalitatea consumistã, care multiplicã la nesfârșit paleta de apetențe și dorințe posibile ale ființei. În același timp, excesul alimentar este expresia anxietãții fãrã nume, a neliniștii, tristeții, însingurãrii și deznãdejdii din sufletul omului modern, o tentativã deșartã de a umple abisul cãscat în inima ființei.

Consum, deci exist!

Totodatã, civilizația abundenței care secretã valurile nesfârșite de țesut adipos dezvãluie complicitatea tacitã a omului modern cu duhul vremurilor noastre. Este ca și cum acesta s-ar lãsa pãcãlit de un magician din umbrã, care se strãduiește sã-i anestezieze cãutãrile ultime sau angoasele, imobilizându-l în clipa cotidianã coloratã perpetuu de amãgirea unui consum, aparent fãrã sfârșit. Sesizarea realitãții prin fanta îngustã a trupului opac și efemer a dus în mod inevitabil la înlocuirea dictonului cartezian “cuget, deci exist”, și acela incomplet, cu sintagma “consum, deci exist”. Fie cã e vorba de modã, medicinã, sport sau orice alt domeniu ideea de bazã e aceeași: cumperi, te afirmi și te bucuri, prin trupul tãu, de avantajele consumului. Conștiinței colective îi este inoculat sentimentul cã marile probleme ale vieții sunt abolite atâta timp cât poți consuma. În cele din urmã, orizontul vieții multora se reduce la o înghițiturã de Coca-Cola și un pumn de pop-corn consumate vizionând un talk-show la televizor. Dibãcia cu care se mascheazã ideologia consumerismului nu mai permite omului hipnotizat de asaltul prosperitãții sã-i sesiseze substratul nihilist. Chiar în clipa în care se crede la ora succesului maxim, societatea modernã și tipul de ființã întruchipat de ea a ajuns de fapt la apogeul vidului spiritual. Secãtuirea puterilor sale lãuntrice reprezintã punctul culminant al unui model de existențã nihilocentric, tanatofil, în cadrul cãruia omul contemporan, dupã ce-și exercitã pasiunea devoratoare asupra lucrurilor, sfârșește prin a se consuma pe sine însuși, asemenea balaurului care-și mușcã propria coadã. Eșecul fundamental al acestui model ontologic ne este oferit chiar de America, proiecția planetarã a lumii moderne și tiparul dupã care este croitã existența omului contemporan. Amãnunte despre fațetele vidului ascuns sub masca seducãtoare a lui “homo americanus”, în numãrul viitor.

Ioan BUTIURCÃ

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close