No man’s land de Sighișoara

Între municipiul Sighișoara și comuna limitrofă Albești nu există o graniță stabilă l Cele două localități sunt în litigiu din cauza unui decret prezidențial din 1976, prin care 70 de hectare din teritoriul comunei Albești erau atribuite Sighișoarei l Locuitorii din “no man’s land-ul” sighișorean sunt dublu impozitați l Pe terenul în litigiu se află platforma industrială a Sighișoarei, dar și un cartier rezidențial unde și-au ridicat vile multe dintre

VIP-urile sighișorene

Potrivit Legii 2/1968, comuna Albești se situează, ca limite teritoriale naturale, între Valea Hotarului, la est, și Valea Dracului, la vest. Aceasta din urmă marchează, conform aceleiași legi, granița între Albești și municipiul Sighișoara. Lucrurile stau în acest fel doar pe hârtie, pentru că, în realitate, Sighișoara administrează din anul 1982 o suprafață de 70 de hectare peste “graniță”, teren pe care a fost ridicată platforma industrială a municipiului, dar și, mai nou, un cartier rezidențial unde și-au construit case multe dintre VIP-urile Sighișoarei.

Trecerea terenului din administrarea comunei Albești în cea a municipalității sighișorene s-a făcut pe baza unui decret prezidențial din 1976, privind aprobarea platformelor industriale și amplasamentul pentru obiectivele industriale ce urmau a se realiza în perioada 1976-1989 în județul Mureș. La art. 3, decretul lui Ceușescu stipulează că “terenul aferent platformei industriale din municipiul Sighișoara (…) se include în perimetrul construibil localității respective, formulare interpretată de autorități drept o punere în posesie a municipiului asupra terenului respectiv.

Cartier cu forța

Cu toate acestea, potrivit primarului din Albești, Toader Stroian, lucrurile nu stau deloc așa, iar decretul cu pricina nu avea cum să modifice limitele teritoriale ale comunei și nici Legea 2/1968. În argumentul său, Stroian susține că până în 1990 în toate schițele de sistematizare ale Sighișoarei, mai exact cele din 1973 și 1975, la care face referire Decretul Prezidențial 63/1976, satul Albești, centrul de reședință al comunei Albești, apare ca și cartier al municipiului Sighișoara, ceea ce reprezintă o eroare, pentru că localitatea Albești nu a fost niciodată cartier al Sighișoarei, ci a avut statut de comună suburbană.

În aceste condiții, susține Stroian, decretul nu avea cum să modifice limitele teritoriale ale localității, pentru că această competență nu intra în sfera de atribuții ale președintelui, fiind de competența Marii Adunări Naționale. În plus, susține primarul din Albești, sub aspect juridic, un decret prezidențial, fie el și semnat de Ceușescu, nu putea modifica implicit o lege, cea care stabilise în 1968 limitele celor două localități, prin urmare Decretul 63 ar fi nul, de drept, ca și consecințe patrimoniale pentru cele două localități.

În Justiție

Pentru a recupera terenul acaparat în 1982 de “Imperiul Sighișoarei”, Stroian a apelat la justiție, declanșând la finele anului 1998 un proces prin care Primăria Albești solicita delimitarea administrativ-teritorială a comunei față de municipiul Sighișoara, așa cum s-a făcut prin Legea 2/1968, obligarea municipalității sighișorene să permită exercitarea atribuțiilor administrativ ale comunei Albești pe respectivul teritoriu, precum și să constate inaplicabilitatea DP 63/1976, act pe care Primăria Sighișoara l-a invocat de fiecare dată când s-a discutat pe marginea acestui subiect.

Potrivit primarului Stroian, ținând cont de situația reală la momentul respectiv, reiese foarte clar intenția legiuitorului de a schimba doar destinația terenului din teren agricol în teren cuprins în perimetrul construibil în vederea construirii obiectivelor industriale, în contextul în care comuna Albești, printr-o eroare, era considerată ca parte integrantă a municipiului Sighișoara, și nu de a schimba limita teritorială, lucru pe care, așa cum precizam mai sus, potrivit legii nu avea abilitatea să-l facă decât Marea Adunare Națională.

ÎCCJ nu taie nodul gordian

În cadrul acțiunii judecătorești intentată în 1998 de primarul Stroian, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondat recursul formulat de administrația comunei împotriva deciziei Curții de Apel Mureș din aprilie 2001, care dădea câștig de cauză Primăriei Sighișoara, motivând că “obiectul pricinii (…) nu intră în sfera de jurisdicție a instanțelor judecătorești, organizarea administrativ teritorială și delimitarea administrativă a localităților sunt atribute care aparțin în exclusivitate puterii legislative și executive”. În aceste condiții, ÎCCJ nici măcar nu a mai examinat probele prezentate de Consiliul local Albești, considerând că neavând competența să judece cauza nu o avea nici pe aceea de a verifica probele oferite de părți și de a interpreta dispozițiile DP 63/1976. În prezent, după opt ani de la declanșarea procesului, situația este la fel de confuză ca înainte. Practic, fiecare dintre cele două localități își poate fixa granița acolo unde dorește, iar oamenii sunt impozitați de ambele părți.

Pentru soluționarea conflictului s-au implicat de-a lungul timpului atât fostul prefect Ioan Togănel, cât și subprefectul Burkhardt Arpad. S-au purtat discuții și negocieri între cei doi primari, dar deși edilul Sighișoarei, Dorin Dăneșan, susține că problema a fost, cel puțin din punctul său de vedere rezolvată, lucrurile sunt la fel de nebuloase.

Dublu impozitați

În prezent, problema cea mai stringentă o constituie impozitarea locuitorilor de pe strada Baraților, despre care Stroian susține că aparține în întregime Albeștiului, iar Dăneșan consideră că e pe jumătate, adică partea dreaptă, a Sighișoarei.

Stroian are de partea sa Legea din 1968, evidențele Oficiului de Cadastru și Organizarea Teritoriului Agricol Mureș – care susține că, potrivit documentelor de cadastru funciar, hotarul dintre cele două localități este pârâul Valea Dracului -, precum și faptul că Decretul care a declanșat această dispută nici măcar nu a fost publicat în Buletinul Oficial. De asemenea, printr-o adresă din aprilie 1999, Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului comunică Primăriei Albești că “din punct de vedere legal, atâta timp cât legea 2.1968 este în vigoare, limita teritoriului intravilan nu poate fi modificată decât pe baza unei noi legi” și sugerează ca până la reglementarea legală a problemelor să încheie un protocol cu Primăria Sighișoara, prin care să se facă, de comun acord, o repartizare judicioasă a taxelor încasate de pe terenurile în litigiu.

Pe de altă parte, Dăneșan ține cu dinții de DP 63, care, de altfel, vorbește la art. 2 de localitatea Albești, prin urmare interpretarea primarului Stroian, cum că Albeștiul era considerat un cartier al Sighișoarei, nu este deplin motivată. În plus, Dăneșan susține că în cadrul negocierilor mediate de Burkhardt s-a ajuns la o înțelegere, pe care acum Stroian o nesocotește, și amenință că va acționa în judecată Primăria Albești pentru a-și putea recupera taxele de pe terenurile care ar aparține Sighișoarei. De altfel, din punctul de vedere al taxelor, proprietarii de case și teren în zonă ar fi avantajați dacă comuna Albești și-ar obține terenul, pentru că impozitele sunt mai mici decât cele municipale.

Ca o remarcă de final, situația de la Albești-Sighișoara poate reprezenta un caz-școală, dar și un prilej de încălcări ale drepturilor omului, pentru că atâta timp cât plata impozitului la o autoritate locală nu garantează că ți-ai îndeplinit toate obligațiile, din moment ce Primăria Sighișoara a demarat deja procedurile de executare a celor pe care-i consideră contribuabili proprii, situația poate degenera. Pentru că, la fel ca într-un “no man’s land”, acolo unde se suprapun două legi, ele se anulează.

Relu TÄ‚TAR