Noiembrie, (pen)ultimul bal: Brasov 1987
Era toamna, era târziu, tot mai târziu, oamenii ajunsesera demult la capatul puterilor, cutitul le trecuse deja prin os si totusi, înca mai rabdau, scrâsnind din dinti, foametea, frigul, frica. Era (doar) al doisprezecelea ceas al comunismul totalitar românesc. Cel de-al treisprezecelea avea sa vina de abia peste doi ani, debutând oarecum asemanator, dar în cele din urma transformându-se decisiv. Anul acesta împlinim (noi, ca societate) doua decade de la revolta muncitorilor din Brasov împotriva penuriei generalizate care paralizase tara în ultimii ani ai regimului lui Ceausescu. Privind retroactiv, panoptic peste toate semnificatiile si mizele politice, sociale, istorice dezvoltate în tot acest rastimp, înscriem acum evenimentele din Brasov în palmaresul miscarilor de protest anticomuniste, din România si din Europa postbelica, deopotriva.
În Raportul Tismaneanu revolta din Brasov si reprimarea sa brutala este considerata un „catalizator pentru mobilizarea interna si internationala împotriva regimului de la Bucuresti”, mobilizare care „a culminat cu Revolutia din decembrie 1989”. Vladimir Bukovski, celebrul opozant rus, conferea acestei miscari valoarea premonitorie a renasterii nationale românesti, desavârsite în decembrie 1989, si vedea în Brasov 87 un exercitiu necesar de revolta populara, fara de care revolutia româna nu ar fi fost posibila. Faptul ca atunci, la Brasov s-a cântat pentru prima oara, dupa ani de tacere, „Desteapta-te române”, la început ezitant, sacadat, apoi ceva mai puternic, simbolizeaza tocmai acest reviriment. În jurnalul sau, Monica Lovinescu îsi amintea despre extraordinarul ecou si solidarizarea provocate atunci pe plan european, dupa vestile despre protestele muncitorilor din Brasov, vesti aduse cu greu, printr-o întreaga odisee, la urechile opiniei publice internationale. În atmosfera de deschidere a proiectul gorbaciovist al comunismului cu fata umana, reprimarea brutala, fara drept de apel, a unor revendicari sociale si politice muncitoresti de catre partidul unic care pretindea ca le serveste interesele, aducea în Europa centrala si de est un fior caduc si sinistru.
În ciuda etichetelor de huliganism, pe care autoritatile comuniste românesti le aplicau diversionist contestatiilor politice de masa, în ciuda pedepselor draconice la care au fost supusi protestatarii si a izolarii totale a orasului, Brasovul a reusit sa trimita în lume strigatul sau de alarma si disperarea unei tari întregi.
În esenta, evenimentele petrecute la Brasov vorbeau lumii întregi, atunci si acum, despre consecintele dramatice ale refuzului dialogului politic, despre furia care se naste din prea multa nefericire si despre violenta oarba cu care un sistem ilegitim, dictatorial raspunde contestarilor.
Ce si cum s-a întâmplat atunci si în ce fel se transmite memoria generationala a acestui episod protestatar din trecutul recent, vom încerca sa reconstruim critic din marturiile participantilor, ca într-un puzzle, în numarul viitor.
Sa anuntam, pâna atunci, Conferinta Internationala prin care Asociatia „15 Noiembrie 1987” Brasov celebreaza cei douazeci de ani de la evenimente, conferinta desfasurata sub Înaltul Patronaj al Presedintiei, al Guvernului României si cu spijinul Consiliului Local si Judetean, Brasov. Pe lânga marturiile personalitatilor exemplare ale rezistentei anticomuniste pe care le aduc în scena, pe lânga dezbateri si gesturi comemorative, organizatorii acestei aniversari din 14-15 noiembrie 2007 propun, de asemenea, un spectacol al lui Tudor Gheorghe, „Cu Iisus în Celula”, si un spectacol Dan Puric, la Teatrul Dramatic.
Sid NEDEEA
