CHEMAREA DOMNULUI LA TREPTELE RAIULUI

Esenta existentei umane, descifrata în balanta curgerii timpului sub semnul unui sens spornic si roditor în spirit, afla negresit chemarea portilor vesniciei, catre care cugetul curat de patimi se simte atras tot mai puternic, pe masura dorintei si a efortului de împlinire deplina a vietii.

Chip si asemanare. Marile daruri primite la nasterea din aluatul primordial. Cum le-am pastrat, cum le-am pierdut? Privit atent, fiecare chip are un raspuns.

Sfânta Mahrama de la Edessa a Chipului Domnului nostru Iisus Hristos nepictata de mâna omeneasca.

În fiecare miez de vara, natiunea româna se bucura de Sarbatoare Adormirii Maicii Domnului, iar a doua zi de praznuirea Sfântei Mahrame de la Edessa ce pastreaza chipul Domnului nostru Iisus Hristos, nepictat de mâna omeneasca. Biserica Ortodoxa cinsteste una din marile minuni facute de Fiul, mentionata de Sfântul Ioan Teologul, despre care, asa cum este pastrat în Proloage: „marturiseste în scris, cu litere evreiesti, Însusi Mântuitorul, catre Abgar, domnitorul cetatii Edessa din Siria: „A lui Dumnezeu fata, dumnezeiasca minune”.

Fiul Lui Dumnezeu ne-a lasat mostenirea cuvintelor sale scrise în Noul Testament, însa si cele memorate de traditia vie a Bisericii Sale. Dar ne-a mai daruit si dumnezeiasca imagine a chipului Sau, pastrata peste milenii pe stergarul pictat deasupra usilor împaratesti ale altarelor iconostaselor ortodoxe.

Vestea minunilor facute de Iisus Hristos se raspândise dincolo de hotarele Iudeii. Orbii, ologii si leprosii vindecati, aduceau pe multi altii în calea Domnului, cu nevoi si nadejde de tamaduire. Unul dintre acestia era Abgar, cârmuitorul cetatii Edessa, tintuit la pat de lepra neagra, incurabila în acea vreme. A trimis un sfetnic la Hristos cu rugamintea de a fi ajutat. Bunatatea Domnului n-a întârziat: „Ca Domnul, cerând putina apa si spalându-se pe fata, I s-a dat o naframa ca sa se stearga, si stergându-Se, chipul Domnului s-a întiparit pe pânza atât de limpede, cum nu ar fi putut nici o mâna omeneasca sa-l zugraveasca. si Domnul chemând pe Anania (trimisul lui Abgar), i-a dat odata cu scrisoarea si aceasta pânza sa o duca stapânului sau, ca o rasplata pentru credinta sa. Iar Abgar, primind mahrama ca pe o icoana a Mântuitorului, nefacuta de mâna, si închinându-se ei, îndata a simtit cum îl parasesc durerile si cum i se curateste trupul de lepra, ca nu a mai ramas din ea decât o mica pata”.

Prima si preasfânta icoana daruita de Hristos omenirii a fost asezata într-o firida la poarta cetatii Edessa, pe care a aparat-o de multe atacuri si asedii. Mahrama minunata este amintita si în Istoria Bisericeasca scrisa de Eusebiu din Cezareea, cel care a avut în pastrare o alta unica si dumnezeiasca minune:

Epistola scrisa de Hristos

– TEU TEA, TION TAVMA

„Fericit esti Abgare, de vreme ce ai crezut în mine si înca nu m-ai vazut; ca scris este pentru mine, ca acei ce m’au vazut a nu crede în mine, si cei ce nu m-au vazut, aceia sa creada si sa traiasca. Iara despre cele ce mi-ai scris ca sa viu catre tine, vei sti ca trebuie a plini toate cele pentru care sunt trimis, si dupa ce le voi plini sa ma sui catre Tatal Cel ce m’a trimis, si daca ma voi sui îti voi trimite pre unul din ucenicii mei, anume Tadeu care si boala îti va tamadui si viata vesnica îti va da si pace, tie si celor ce sunt cu tine. si cetatea îti va întari, ca sa nu poata nimeni din vrajmasi împotriva ei. Teu Tea, Tion Tavma, ce se întelege: A lui Dumnezeu fata, dumnezeiasca minune”.

Fapt unic în istoria lumii, este marturisit nu doar de Eusebiu, dar si de istoricul ecleziast Evagrie Scolasticul, precum si de Sfântul Ioan Damaschin.

În manastiri si biserici se cânta stihul din Minei ce transfigureaza poetic minunea:

Cel ce ti-ai sters fata pe mahrama vietuind,

Te-ai învaluit mai pe urma cu mahrama murind.

Cea facuta de mâna, poarta pre cel nefacut de mâna Chipul tau.

Caramida, facatorule a toate, Hristoase ale meu.

Caramida din cântarea aceasta are o deosebita si frumoasa semnificatie, anume: dupa ce au trecut trei generatii de la moartea lui Abgar, un stranepot al sau a venit la domnia Edessei si a cazut în ispita idolatrilor care l-au întors la jertfele pagâne. Atunci a poruncit ca Sfânta Mahrama sa fie scoasa de la poarta cetatii, altminteri urma sa o arunce. Episcopul locului, luminat de Duhul Sfânt, a aprins o candela în firida Sfântului Chip al Lui Hristos, a zidit-o cu caramizi si a tencuit-o astfel ca nu se mai vedea locul. Asa a ramas câteva sute de ani, cum e scris în Vietile Sfintilor, pâna când Hosroe, împaratul Persiei, a asediat îndelung cetatea. Locuitorii închisi între ziduri, epuizati de foame si de lupte, erau la limita puterilor. Uitarea se asternuse peste mahrama zidita. Slabiciunile omenesti nu au pastrat-o în memoria a cre­dinciosilor. De aceea Dumnezeu a îngaduit atacul persilor, pentru reamintirea icoanei zidite. Nadejdea în ajutorul lui Hristos si rugaciunile poporului amenintat de hoardele dusmane, au adus mila Domnului peste ei. Episcopul cetatii, Evlavie, a avut un vis în care i s-a aratat un înger luminos „aratându-i cu degetul portile cetatii si locul din zid zicându-i: „Deasupra acestor porti este ascuns dumnezeiescul chip cel nefacut de mâna al Mântuitorului Hristos. Scoate-l din zid si vei face bine”. Deci, destupând si luând caramizile, a aflat chipul cel preacinstit si preasfânt al lui Hristos întreg si nevatamat, candela nestinsa de atâtia ani si plina de undelemn. Pe caramida cu care era astupat chipul, se închipuise alta asemanare a fetei lui Hristos nefacuta de mâna” (dupa marturia scriitorului Gheorghe Chedrinos Anii Constantinopolului, reluata de Vietile Sfintilor)

Lumina Lui Hristos, iradiata din Chipul de pe Sfânta Mahrama, a izgonit cotropitorii pagâni, iar izbânda fara arme a dus faima noului stindard crestin. Istoricul ecleziast Evagrie atesta la anul 593 ca victoria edesenilor împotriva persilor s-a datorat „unei imagini achiropiite (nefacuta de mâna) a lui Hristos, care a fost trimisa lui Abgar odata cu scrisoarea”.

În anul 622 împaratul Bizantului Heraclius a repurtat o victorie decisiva împotriva persilor, purtând el însusi Sfânta Mahrama, flamura victoriei crestine, asa cum afirma G. Pisides în Bellum Avaricum.

În anul 944 împaratul bizantin Porfirogenetul a cumparat de la Amira „al turcilor”, Sfânta Mahrama pentru douaspre­zece mii de arginti si doua sute de robi turci, apoi a adus-o cu mare cinste la Consta­ntinopol, unde a fost asezata „în sala audientelor imperiale chiar pe tronul suveranului. Hristos Însusi guverna Imperiul Bizantin”.

Trebuie amintit, a nu se confunda Sfânta Mahrama de la Edessa cu Mahrama Veronicai, ce apartine traditiei apusene, unde chipul însângerat al lui Iisus poarta povara crucii si a coroanei se spini. Chipul Mân­tuitorului de la Edessa, fara rani si picuri de sânge, este pictat deasupra usilor împaratesti ale altarelor Bisericii Ortodoxe, în amintirea bunavointei dumnezeiesti ce acopera pe toti credinciosii care-L cauta pe Domnul nostru Iisus Hristos, Calauza omenirii pe Treptele Raiului, spre Portile Vesniciei.

Alexandru Mihail NITA