Măgherani, atracția turistică a Occidentului

Ne aflăm calendaristic doar la o iarnă distanță de integrarea în UE. Răstimpul rămas este folosit la maxim de localitățile care vor să fie un cap de pod în noua modă a turismului, agroturismul, de care județul nostru va profita din plin. Se știe că pentru un agroturism sănătos, viabil, ai nevoie de o rețetă proprie, să fii capabil să oferi “acel ceva” de care turiștii să fie atrași. Dacă unii bâjbâie încă în căutarea unei formule magice, printre cei care au reușit să aducă turiști la el “acasă” se află și primarul comunei Măgherani, Kacso Antal. L-am căutat și noi pentru a-l vedea în mediul lui natural pe acest primar despre care se zice că este printre cei mai pricepuți și mai inventivi. Că nimic nu-l poate lua prin surprindere. Am constatat că descrierea este reală 100%.

E drept că peisajul care se deschide în fața ochilor la intrarea în comună ne-a cam ținut cu răsuflarea tăiată, încât am întârziat la întâlnirea stabilită cu primarul din Măgherani, însă gazdă perfectă, acesta s-a făcut că nu a observat. Era ocupat cu un studiu, “Economia bazată pe cunoaștere”, după care a întocmit un proiect declarat eligibil, care poate să aducă multe avantaje comunei. “S-au depus până acum 1463 de proiecte din care 200 au fost selectate pentru faza finală. Am îndeplinit punctajul necesar și sperăm să fim câștigători pentru că la ambițiile pe care le avem pentru comună avem nevoie de premiile oferite primăriei școlii și bibliotecii, constând în server, calculatoare, camere web, o imprimantă, o cameră video. A, nu am zis, dar concursul a fost lansat de Ministerul Comunicațiilor”, ne-a spus primarul Kacso Antal.

Vasăzică, am dat de un om căruia îi place competiția. Una din filozofiile lui este că, dacă poți face ceva pentru satul tău, să faci, chiar dacă asta înseamnă multă muncă. Nu câștigi neapărat, dar măcar te-ai făcut cunoscut. Și remarcat. Asta pare a fi și filozofia comunei, care s-a înfrățit după revoluție, fiecare sat cu localități diferite din Ungaria și Elveția. Așa au apărut primii turiști străini pe dealurile Măgheranilor, care au revenit și au adus cu ei alți și alți oameni. A urmat apoi Târgul Internațional de Turism de la Paris, la care a participat împreună cu Agenția de Turism Mureș. 50 de țări și peste 700 firme de turism, nu l-au intimidat. Fotografiile în care Măgheranii apărea în toată splendoarea lui au fost cele mai vizitate fotografii din târg. Întrebat de cei interesați, în special de francezi și olandezi ce le poate oferi turiștilor, a răspuns: “Dacă veniți la noi, veți vedea copilăria voastră. Se vede treaba că am știut ce să le răspund, că nu am ajuns bine acasă și sâmbătă erau deja aici doi ziariști din Franța. După două zile în care i-am ținut ocupați non stop, au declarat că șunca noastră e mai bună decât aceea renumită din Spania. La fel cârnații afumați cu lemn de fag. Despre sarmale au spus că este cea mai grozavă mâncare din viața lor. Unul din ziariști s-a întors deja de trei ori la noi. Dar ziariștii francezi sunt doar o parte a oaspeților străini pe care de mai bine de doi ani îi primim în mod tradițional la noi în comună”, ne-a spus primarul.

Delegațiile turistice

Se pare că mapamondul a aflat că la Măgherani sunt deja peste 100 de locuri de cazare în pensiuni turistice și în gospodăriile oamenilor. Altfel cum se explică faptul că olandezi, spanioli, brazilieni, organizați în delegații sau grupuri de prieteni, poposesc periodic în Măgherani? Pe unii, dacă află din timp de venirea lor, îi întâmpină satul cu țuică și kurtos kalacs. Pentru toți însă se organizează mese festive, vizite pe vârful Bekecs, cu altitudinea de 1080 de metri. De fapt, o parte a succesului agroturismului practicat la Măgherani se leagă de acest vârf. Întrebat odată de olandezi, ce poate oferi diferit, primarul le-a spus că le oferă nuntă la peste 1000 de metri altitudine. A scăpat porumbelul din gură, acum construiește o capelă pe vârful cu pricina și caută un investitor pentru un restaurant pentru că ofertele pentru nunți au început să curgă. “De la anul vom putea să ne căsătorim unde dorim în Europa, fără probleme. Pe olandezi, varianta asta i-a vrăjit, mai ales că cel mai înalt punct de la ei de acasă este la puțin peste 100 de metri. Belgia, Norvegia și Danemarca la fel. Chiar și cel mai înalt vârf din Ungaria e mai mic decât al nostru cu aproape 100 de metri. Așa că avem garanția succesului, pornit din mult tupeu și credința că doar așa se pot pune în mișcare lucrurile. Dar marele adevăr, care nu trebuie uitat este că, fără oamenii locului, fără ajutorul și implicarea lor, nici un primar nu poate să facă nimic. Și la Măgherani sunt oameni cu adevărat interesanți, care se ocupă cu activități populare vechi, reale atracții turistice”, ne-a spus primarul.

Unul din acești localnici este Krizbai Nemes Katalin, preoteasa romano-catolică.

Casa Albă

Deși pare ireal, o casă aproape în totalitate cu interior alb, poate fi găsită și la sat. Este casa familiei preotului, locul în care au crescut trei copii și casa a cărei uși sunt mereu deschise orișicui dorește să îi treacă pragul. Am intrat în curtea în care nici măcar frumosul labrador negru nu latră și am pătruns în casa parohială, în încăperea albă în care preoteasa alegea firele pentru pus pe războiul de țesut. “Am organizat un curs pentru copiii și femeile din sat, care vor să învețe câte ceva din secretele artei populare. Am avut surpriza să constat că aproape toți cei 120 de copii ai școlii sunt interesați și majoritatea femeilor satului. De aceea am reorganizat pivnița casei și acolo avem un mic război de țesut, ateliere de creație, croitorie și un colț de bucătărie în care mâncărurile tradiționale le gătesc în special “începătoarele”. Sfârșiturile de săptămână sunt dedicate acestor activități. Turiștii care vin în comună sunt impresionați atunci când văd lucrările noastre din paie, de exemplu, și cumpără ornamente pentru pomul de Crăciun făcute din paie albe. Le plac țesăturile noastre. Sunt impresionați de picturile noastre pe lemn și pe bostani. Toate lucrurile pe care le facem se constituie în ornamente pentru casă. Cu fiecare grup de turiști care se oprește la noi câteva zile, timp pe care îl declară insuficient, ne facem mai cunoscuți și mai apreciați. În comună există și alte forme ale tradiției, readuse la lumină. Au reapărut călăreții îmbrăcați în costume populare, s-au reînființat ansamblurile populare care oferă spectacole folclorice, mâncărurile tradiționale după rețeta bunicii, fără delikaturi, sunt din nou în topul preferințelor”, ne-a făcut o succintă prezentare a stării de spirit a comunei Krizbai Nemes Katalin.

În acel moment ușa casei s-a deschis și preotul Krisbai Nemes Gyorgy, cu o haină pe umăr și cu un toiag în mână a pătruns în spațiul alb. Venea de la pădure, unde plecase dis de dimineață cu elevii la cules de ghindă pentru Ocolul Silvic. Dacă o parte va fi folosită pentru a fi dată supliment de hrană veverițelor și altor animăluțe în iarna care bate la ușă, cealaltă parte va fi pusă în răsaduri și, peste doi ani, stejari tineri vor popula o nouă creastă de deal. “Este forma în care ne-am gândit noi că putem ajuta natura să regenereze. Apropiem în acest fel copiii de natură și îi facem să aprecieze cum trebuie locul în care trăiesc”, ne-a spus preotul, apoi s-a scuzat și a plecat pentru că avea treabă. Enoriașii îi solicitau prezența. Am mai rămas un timp în acea casă, călcând peste covoarele albe, ascultând vorbele preotesei care spunea că de când se știe cadourile la ei în casă se fac manual. “Copiii mei vin întotdeauna cu drag acasă și spun că acesta este locul cel mai drag din lume. Le place că, deși totul este alb, pot trece prin casă, pot sta pe paturi, fără strângere de inimă. Îmi spun că am creat spațiul cel mai intim cu putință pe care o familie și-l dorește. Și când e vorba să ne facem cadouri, nu ni le cumpărăm unii altora. Le facem noi chiar dacă nu suntem talentați. Valoarea sentimentală este cea care primează. Tablourile de pe pereți sunt grăitoare în acest sens. Toate sunt făcute de membri ai familiei. Așa înțelegem noi să ne respectăm”, ne-a spus preoteasa. Noi am rămas impresionați de ceea ce am văzut în casă și în atelierul de creație din pivnița casei. La fel ca și turiștii de pe meridianele lumii care au popopsit pe aici. Și ne-a mai spus preoteasa că, dacă dorim să mai întâlnim doar unul din oamenii interesanți ai locului, să mergem la Șilea Nirajului, un sat al comunei, unde îl vom găsi pe Forrai Laszlo. Turiștii îl caută pentru meșteșugul lui deosebit. Hamurile de cai, pasiunea de o viață.

Dealuri de basm

Zis și făcut. Drumul de piatră șerpuitor care trece de pe o coamă de deal pe cealaltă, învârtit în curbe incredibile, ia mai mult timp decât normal. Asta pentru că cei șase km nu pot fi parcurși nici la dus nici la întors fără opriri repetate. Peisajul este cel care obligă la asta. Până la acele dealuri doar am auzit de vâlcele ascunse și de copaci care cresc în pâlcuri în forme și culori ciudate, doar am auzit de verdele schimbător al ierbii, de mirajul pe care îl oferă umbrele alungite sub soarele de amiază al toamnei târzii. Cât despre culori, de la verde crud, la roșu, galben, maro și portocaliu, sunt toate acolo, pe dealurile Măgheranilor. Cât despre cer, este cel mai albastru cer văzut vreodată. Chiar și aerul este albastru în acele locuri. Și sub acest cer, vitele de carne, o rasă adusă de pe alt continent, pasc libere simțindu-se la ele acasă. Iar văcuțele autohtone trăiesc pe aici la fel ca oile, la stână, toată vara. Ne-am desprins cu greu de sub vraja naturii, știind că vom avea bucuria de a revedea toată acea frumusețe la întoarcere și am intrat în gospodăria lui Forrai Laszlo. Care era pe punctul de a încăleca motoreta Piaggio pentru a trage o raită la tarlaua de porumb pe care niște vecini i-o lucrează în parte. A amânat însă plecarea când a auzit cu ce treburi am venit la el și am intrat într-un atelier în care mirosea puternic a piele. Și am văzut maestrul la muncă.

Scule de marcă de la începutul secolului

Laszlo bacsi face hamuri de când a venit acasă din prizonierat, în 1948. A făcut războiul și ceasul rău a făcut să fie prins de ruși și dus într-un lagăr de muncă la granița ruso – finlandeză, la Oblet – Ivanov, unde timp de doi ani a lucrat într-o filatură de bumbac și a făcut… hamuri pentru cai. Despre acel loc își mai amintește că era un oraș care avea tramvai cu care a și circulat de câteva ori. În rest, nici de bine nici de rău nu spune nimic, pentru că vremurile fiind speciale, fiecare a făcut cum a considerat că e mai bine pentru oamenii locului. S-a întors acasă și până la pensie a lucrat în cadrul Cooperației de Consum ca și “om care face hamuri”. Așa l-a cunoscut lumea. “Câteodată nu aveam timp liber deloc. Pentru că aveam comenzi foarte multe. Tot mereu hamurile se rup și trebuie reparate sau trebuie făcute altele noi. Cine are cal știe că harnașamentul este foarte important. Când m-am dus prima dată la magazie, la Cooperație, să mi se dea o mașină de cusut pentru piele, magazionerul s-a uitat la mine dintr-o parte. S-a dus la groapa de gunoi a fabricii și a luat de acolo piese vechi de mașină de cusut și mi-a făcut una întreagă. Dar când s-a convins că știu meserie, mi-a dat mașina asta. Și din 1952 singurul lucru pe care l-am făcut a fost să o ung”, ne-a spus, mândru de “vechitura lui”, Laszlo bacsi. O singură privire aruncată “mastodontului” ne-a făcut să o privim mai atent. O mașină de epocă, o mașină de cusut fabricată la Viena cu mai bine de 120 de ani în urmă, o adevărată comoară, care a rezistat timpului și care funcționează impecabil. “Nu m-aș despărți de ea pentru nimic în lume. Îi cunosc valoarea reală de piață și de asta profitorii mă lasă în pace. Nici hoți nu sunt prin părțile astea. Și mai am niște scule tot din vremea aia, făcute la Paris. Și ele funcționează la fel de bine ca în prima zi”, ne-a spus omul care face hamuri. Și mândru ni le-a arătat și mai mult ne-a făcut demonstrația practică a funcționării sculelor franceze care poartă pe ele marca “Blanchard Paris”. Scule tăietoare, șublere prevăzute cu lamă tăietoare, altă sculă pentru făcut canturi în piele pentru curăturile care astfel vor rezista mai mult în timp.

Demonstrații de măiestrie face Forrai Laszlo de fiecare dată când turiștii ajung la el acasă și vor să-l vadă pe maestru la treabă. Toți îi admiră munca și sculele pe care le are adunate în atelierul din curtea casei. Ba unii dintre ei fac și comenzi de hamuri pe care le duc acasă la ei. Cu răbdare și multe povești adunate într-o viață de om, timpul trece repede în compania omului pentru care confecționarea hamurilor pentru caii pe care îi iubește nespus, este un mod de viață. O viață pe care nu și-o poate închipui altfel, mai ales că pasiunea lui s-a transmis fiului și mai nou nepotului care atunci când vine la bunici, iese din atelier doar pentru a mânca și pentru a se culca. Nici nu poate fi mai mândru Forrai Laszlo. Atelierul și curtea casei au fost poate locurile de care

m-am desprins cel mai greu din toate locurile în care pașii ne-au purtat până atunci. Recunosc, au fost niște blocaje datorate graiurilor distincte pe care le vorbim, dar am avut din nou demonstrația că, dacă dorești să ajungi la sufletul unui om, nici limba, nici, cultura nu sunt o piedică. Asta s-a întâmplat și cu noi la Șilea Nirajului în curtea casei lui Forrai Laszlo. Trebuie să fim oameni și să nu ne judecăm unii pe alții dacă nu știm o limbă sau alta. Cu mulți din turiștii care vin pe aici ne înțelegem de multe ori numai prin semne. Daț se vede emoția și asta ajunge. Dacă vin și a doua oară, înseamnă că am câștigat un prieten. Și mai nou de când în comună au început să vină turiștii, am foarte mulți prieteni noi”, ne-a spus cu un zâmbet larg, Laszlo bacsi.

În orele petrecute în compania făurarului de hamuri, peisajul a căpătat culori noi și o aură de mister pe care în altă oră petrecută pe marginea drumului, nu am reușit să o dezlegăm. S-o fi schimbat culoarea aerului într-un albastru intens? Culorile locului s-au intensificat sau au pălit? S-au înălțat dealurile? Vom reveni pentru a afla, la fel cum se întorc turiștii europei, iar și iar, în acest loc incredibil. Dacă cineva ne spunea despre Măgherani că arată așa cum l-am văzut noi, nu am fi crezut. Ajunși la fața locului am descoperit că locurile, oamenii și tot ce fac ei, depășește orice descriere. Măgherani e la doar 40 de km depărtare de Târgu Mureș, pe drumul care trece prin Miercurea Nirajului. Un loc în care ajungi ușor și din care apoi nu mai vrei să pleci. Ni s-a întâmplat nouă, cu doar câteva zile în urmă, într-o zi de toamnă, mult prea scurtă pentru pofta noastră.

Eugenia KISS