Nu ai grija de angajat pe frig, primesti amenda
Daca nu vor sa se pomeneasca cu amenzi din partea Inspectoratului Teritorial de Munca Mures, angajatorii care desfasoara activitati în aer liber în perioadele cu temperaturi scazute extreme sunt obligati sa asigure o serie de conditii pentru mentinerea starii de sanatate a salariatilor. Astfel este obligatoriu asigurarea de ceai fierbinte în cantitate de 0,5-1 litru / persoana / schimb, acordarea de pauze pentru refacerea capacitatii de termoreglare, scop în care se vor asigura spatii fixe sau mobile de microclimat corespunzator, asigurarea echipamentului individual de protectie. Sanctiunile contraventionale prevazute, pentru neaplicarea acestor masuri, sunt cuprinse între 1.500 si 2.000 lei, dar în cazul încalcarilor grave ale legislatiei privind securitatea si sanatatea angajatilor, inspectorii de munca pot dispune sistarea activitatii agentilor economici pâna la remedierea masurilor dispuse.



