Nu vrem să stăm între nebuni și violatori

Centrul de Plasament Nr. 4 din Miercurea Nirajului s-a desființat în data de 27 iunie. Din cei 70 de copii instituționalizați aici, 16 au fost plasați în căsuțe de tip familial, o parte au fost reintegrați în familia naturală, iar ceilalți au ajuns, cu mic cu mare, la Centrul de Plasament Nr. 8 din Reghin. Această “manevră” i-a derutat pe copii și de aici au început problemele.

Speriați de consecințele pe care le poate avea această schimbare în viața lor și așa instabilă, un grup de copii ne-au cerut ajutorul. Unii au venit personal, cu alții am vorbit la telefon. “Cei 16 copii care au ajuns la case de tip familial au avut noroc. Cuplurile parentale din păcate, pot lua decizii care să-i avantajeze, deși sunt puși acolo și plătiți pentru a avea grijă de noi. Așa s-a întâmplat că pe unii dintre noi aceste cupluri nu au vrut să ne primească în căsuțe. Au atâta putere, încât își pot permite să aleagă copiii pe care îi vor. Am ajuns în centrul de la Reghin, unde deja am început să luăm bătaie. Copiii de acolo sunt violenți, sunt printre ei nebuni, poponari și violatori. Este dezastru. Și educatorii sunt violenți. Să nu vă mai spunem că este mizerie și mîncarea este foarte puțină. Doi colegi au ieșit să își cumpere suc și au fost atacați de bătăuși care intenționau să-i dezbrace în pielea goală în mijlocul drumului. Nici ei nu-și mai amintesc cine și cum le-a sărit în ajutor de au reușit să scape”, ne spun acești copii speriați. Povestea lor e una tristă de la bun început. Dar societatea strâmbă în care trăiesc le-o face insuportabilă, copiii dezrădăcinați și dezorientați nemaiștiind ce e bine pentru ei.

Începutul sfârșitului

La Miercurea Nirajului urmau să se construiască, din fonduri europene, căsuțe de tip familial. Din motive necunoscute proiectul a căzut. “Directorul nostru de la centru ne-a spus că doamna Lokodi a oprit lucrările. Nu este o femeie bună. Atunci când a fost la noi la centru, “jmechera” a vorbit cu noi, s-a purtat frumos, dar când am venit la ea în audiență nici nu a vrut să stea de vorbă cu noi. Repeta într-una că nu are timp de noi și de problemele noastre”, aflăm de la copii. Cum era și firesc, au apelat apoi la Direcția pentru Protecția Copilului. Comisia prezidată de directorul Dombi, pe lângă faptul că nu i-au luat în serios, le-a mai și râs în nas. Și copiii doreau doar să le fie luate în discuție cazurile, pentru a putea ajunge într-un loc unde să se simtă în siguranță. Și solicitau acest lucru celor care se presupune că trebuie să aibă grijă de ei. Nepăsarea autorităților le-a dat puterea de a încerca altfel să obțină ce li se cuvine.

“Vrem să știm adevărul”

Acestea au fost primele cuvinte pe care le-au rostit copiii.

După ce au părăsit centrul din Miercurea Nirajului, primăria locală a preluat urgent clădirea și au început reamenajarea locului. Inițial, conducerea Direcției pentru Protecția Copilului le-a spus că toți vor fi mutați la un centru din Sighișoara. Doar în ultima zi au aflat că, de fapt, destinația lor este Reghinul. Centrul de aici este amplasat în cartierul Apalina, poate cel mai rău famat cartier al județului Mureș. După mutare au urmat zile de groază, nu-și găseau locul, doreau chiar să fugă. Dar unde să fugi? Unii dintre ei, cele mai fericite cazuri, sunt elevi la licee din Târgu Mureș. Peste săptămână sunt cazați la căminele acestor licee, iar la sfârșit de săptămână pleacă “acasă”. Acum nu mai știu pe ce drum să o apuce pentru că la Reghin nu se simt în siguranță. Atmosfera este una de ghetou, unde “băștinașii fac legea cu pumnul”. Dacă nu știau, acum au aflat cu tristețe ce înseamnă să stai în Apalina.

Copiii, ca orice copii, exagerează

Mișcați de povestea lor am luat legătura cu Dombi Carol. Directorul Direcției pentru Protecția Copilului Mureș ne-a spus că a primit nenumărate sesizări de la copii în legătură cu această problemă. “Copiii exagererază, dar am ajuns la un consens cu ei. Acum câteva zile au ajuns de la Miercurea Nirajului efectele lor personale, calculatoare, mobilier, cărți, televizoare și ei deja se simt mai bine între lucrurile pe care le cunosc. O parte din copiii instituționalizați aici va părăsi anul acesta centrul de la Reghin și ei, cei 20 de nou veniți, vor putea să-și impună propriile reguli”, ne-a spus Dombi Carol. Directorul poate nu știe că acești tineri nu sunt gangsteri care să impună legi. Ei doar vor să se simtă în siguranță, vor să fie iubiți și îngrijiți. Și sufletele lor chinuite se mistuie la gândul că plecând de acasă, din Miercurea, unii au ajuns să locuiască în condiții decente, pe când ei, ceilalți, trebuie să înfrunte, zilnic, un cartier de bătăuși.

Morală amară

Când va realiza Direcția pentru Protecția Copilului că trebuie într-adevăr să le ofere protecție? Și mai ales să reintroducă în titulatura instituției termenul “drepturile copilului”, atât de ușor înlăturat deoarece spuneau ei la vremea respectivă “se subînțelege”. La noi nu se subînțelege nimic, totul trebuie să fie clar. O instituție, a cărei activitate o reprezintă 100% ocrotirea copilului, asta ar trebui să aibă în prim plan. Dar la noi se judecă așa: “îi scoatem pe copii de acolo, îi mutăm oriunde, de preferință cât mai departe de noi, le promitem multe, dacă nu tac îi mai amenințăm puțin pentru că la urma urmei sunt copii și se sperie. Între timp, noi, direcția, ne așternem un pat cald, frumos, în fostul leagăn de copii, de pe strada Trebely. Pentru că la urma urmei e un spațiu prea mare și prea frumos pentru a fi locuit de ei. Adică de copii. Mai ales că și vecinătatea este perfectă, și mai e și un parc în incintă. Ei mai au puțin și pleacă, fiecare generație pe rând, pe când noi, funcționarii, vom rămâne permanent. Vrem salarii mai mari”. Oricât ar suna de nefiresc, aceste remarci aparțin în totalitate angajaților Direcției pentru Protecția Copilului.

Așa e pe la noi. Din păcate, copiii instituționalizați sunt priviți câș, chiar de cei care ar trebui să le ofere protecție. Dacă la începutul discuției cu copiii am avut îndoieli în ceea ce privește sinceritatea lor, în final am crezut. Tot. Mai ales după vreo două discuții cu directorul Dombi, care, de fiecare dată îmi promitea deplasări la Reghin, pentru a putea sta de vorbă față în față. El, noi și copiii. Când știi că nu ai dreptate și mai ales că înșeli așteptările unor suflete speriate, procedezi ca el. Amâni, discuți, amâni. Dar totuși, până când?

Eugenia KISS

eugenia@ziaruldemures.ro

“Mă cheamă Ovidiu, am 12 ani și sunt copil cuminte. Unde este mami? Au fost cuvintele unui băiețel cu grave carențe afective, care de peste 10 ani a fost dat de către Direcția pentru Protecția Copilului unei familii din Ungheni, în sistem maternal. Copilul bătut crunt nu doar o dată de mamă și se pare și de către învățătoare, a fost luat de la familie după insistențele unor oameni, străini de sistemul care trebuia să ofere protecție copilului. Se întâmpla în urmă cu câteva luni. Din păcate, exemple de acest fel mai sunt.“