Uncategorized

Protocolul înţelepţilor guvernării

PSD şi UDMR au bătut din nou palma. Ţara bate pasul pe loc

Ca şi anul trecut între PSD şi UDMR s-a semnat un protocol. Cu toate că de obicei oamenii de onoare se înţeleg printr-o simplă strângere de mână, în politică e altfel. Nu se poate vorbi de oameni de onoare. Adevărul e că îi înţelegem pe udemerişti. Cu indivizi ca Hrebenciuc, Cozmâncă şi Micky Şpagă e bine să ai ceva scris la mână. Cu toate că şi aşa poţi să o iei în freză foarte uşor.

Protocolul pe 2003 este înainte de toate un summum de bune intenţii. Cele două partide se angajează să colaboreze pentru diferite treburi care mai de care mai nemaipomenite pentru ţară. Astfel “Partidul Social Democrat şi Uniunea Democrată Maghiară din România îşi manifestă voinţa fermă de a continua şi dezvolta colaborarea lor în anul 2003, susţinând în continuare dezideratele cuprinse în protocoalele anterioare, în vederea accelerării reformelor economice, stopării sărăciei, combaterii corupţiei şi a criminalităţii, respectării drepturilor omului, intensificării eforturilor pentru integrarea în structurile europene.” Nu vă mai spunem alte bazaconii care descriu cât de bine a mers colaborarea până acum între PSD şi UDMR, de ne-au băgat băieţii direct în NATO şi că dacă îi ţine Cel de Sus la guvernare ne bagă şi înUE, de nici n-o să ştim ce pleaşcă ne-a lovit. Viitorul sună bine nu? Până atunci ne mănâncă prezentul atroce. Mari schimbări nu prea sunt în acest protocol faţă de cel pe anul trecut. Se ghidează după aceleaşi principii minunate care nu vor putea fi puse în practică de oameni fară principiu.

Despre Mureş

După ce anul trecut problema Bolyai, unul dintre dezideratele protocolului pe 2002, a iscat un scandal enorm la nivel naţional, în acest an judeţul nostru este amintit şi el în câteva rânduri de către semnatarii acordului de această dată în probleme ce se anunţă mai soft decât bomba Bolyai. În primul rând la punctul 10 al protocolului, cel referitor la învăţământ se precizează expres că “se vor stabili cifre de şcolarizare pentru secţia maghiară de la Institutul de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, inclusiv pentru Colegiul Medical.Termen: 30.04.2003.” Era şi anul trecut. Puţin mai încolo citim stupefiaţi: “La Academia de muzică “Gheorghe Dima” din Cluj Napoca, Institutul Agronomic din Cluj Napoca şi Universitatea Tehnică “Petru Maior” din Târgu Mureş se va studia posibilitatea înfiinţării de grupe cu predare în limba maghiară, în conformitate cu prevederile legii”. Era şi anul trecut.
Ajungem şi la capitolul dedicat audiovizualului. Nici nu ne uităm bine şi vedem: “Se va reînfiinţa studioul teritorial de televiziune în limba română şi maghiară la Târgu Mureş. Termen: 30.06.2003.” Şi această prevedere era în protocolul pe anul trecut. În plus Ministerul Comunicaţiilor “va analiza şi soluţiona dezvoltarea reţelelor de antenă în perspectiva interconectării programelor de radio şi televiziune în limba maghiară astfel încât să se realizeze o coerenţă sporită a acestora la nivel local şi regional. În acelaşi timp se va lărgi timpul de emisiune la studiourile teritoriale din Târgu Mureş şi Cluj”. Ce frumos! Cel din Târgu Mureş nici nu există iar ei deja se angajează să îi mărească timpul de emisie. Nişte vizionari politicienii noştri! Un proiect cu adevărat important care ar însemna o adevărată mană cerească pentru judeţ este cel al autostrăzii Budapesta – Bucureşti. Cele două formaţiuni politice sprijină cu prioritate construirea autostrăzii pe traseul Braşov, Târgu-Mureş, Cluj, Oradea, iar dacă iniţiatva ar fi măcar demarată în următoarea perioada acest lucru ar constitui una dintre puţinele bile albe pe care guvernarea ar primi-o de la populaţia Ardealului.

Ce mai zic politicienii

Prefectul de Mureş Ovidiu Natea a salutat semnarea protocolului chiar dacă el nu a putut fi prezent la acest moment. Au făcut-o în schimb parlamentarii PSD Mureş, astfel că de acum încolo filiala mureşeană a partidului nu va mai avea scuza că nu a participat la realizarea acestei înţelegeri. Anul trecut în timpul crizei de la Liceul Bolyai, motivul invocat de PSD Mureş pentru escaladarea situaţiei a fost tocmai neparticiparea la încheierea protocolului de colaborare pe 2002. Oricum, şi în acest an următorul pas va fi discutarea şi semnarea unui protocol pe plan judeţean între PSD şi UDMR.
Pe de altă parte deputatul PNL de Mureş, Eugen Nicolăescu a caracterizat noul protocol ca pe o “mână de ajutor pe care PSD o întinde UDMR, în timp de UDMR încearcă să câştige electorat prin pretenţii de grijă faţă de maghiari”. Mai grav, adaugă deputatul e că UDMR creditează PSD pentru distrugerea economică a României deoarece că cetăţenii români indiferent de etnie au o singură problemă: sărăcia.
Ei, ce să-i faci? Săraci, dar mulţi…

Show More

Related Articles

Back to top button
Close