O Casandra modernă
“Când am primit vestea, am râs. Cu amărăciune, dar am râs. Nu m-am amuzat, nu am fost surprinsă, pentru că procesul nu este altceva decât o demonstrație că tot ceea ce am scris este adevărat.” Sunt cuvintele Orianei Fallaci, cea mai faimoasă scriitoare și jurnalistă italiană a secolului XX, care în această lună este subiectul unui proces intentat de Adel Smith, președintele Uniunii Musulmanilor din Italia. Oriana este acuzată de ultraj contra religiei islamicice.
Chemarea în fața instanței din Bergamo marchează punctul culminant al cruciadei personale inițiate de Oriana Fallaci împotriva Islamului în ultimii ani. După atentatele din 11 septembrie Fallaci a ieșit dintr-o tăcere autoimpusă care a durat un deceniu pentru a scrie “La rabbia e l’orgoglio” (Furia și Mândria) în 2001, “La forza della ragione” (Forța rațiunii) și “L’Apocalisse” (Apocalipsa), în 2004, vândute numai în Italia în peste 1 milion de copii. În cele trei cărți, scriitoarea italiană ține să-și avertizeze contemporanii că civilizația occidentală se află în pericol de moarte din cauza războiului declanșat de islam, atât sub forma terorismului marca ben Laden, cât mai ales a infiltrației masive a arabilor și musulmanilor în marile țări apusene. Astfel, în “Forța Rațiunii”, scriitoarea italiană încearcă să lămurească una din “enigmele” majore ale timpului nostru – cum a devenit Europa reședința a 20 de milioane de musulmani în numai trei decenii? Cum s-a transformat Islamul dintr-o entitate cvasi-inexistentă în Europa într-o religie care amenință întâietatea creștinismului pe continentul nostru? Cum se poate ca cel mai popular nume de bebeluș în Bruxelles să fie Mahomed? Este adevărat că musulmanii plănuiesc să construiască o moschee de 40 de mii de locuri în Londra? Cum este posibil ca în orașele olandeze Amsterdam și Rotterdam aproape jumătate din populație să fie musulmană? În opinia scriitoarei, vinovată pentru această situație este decadența generală a Occidentului, propagată de elitele sale economice, politice și religioase:”Știm de ce s-au prăbușit toate celelalte civilizații – din cauza unui exces de bunăstare, de bogăție și de lipsă de moralitate, de spiritualitate, Din momentul în care renunți la propriile principii, la propriile valori… din momentul în care râzi de acele principii, de acele valori, ești mort. Cultura ta este moartă. Civilizația ta este moartă.”
Lamentația Casandrei
“Nu-mi place să spun că Troia arde. Europa este pe cale să devină o provincie a Islamului sau mai degrabă o colonie a Islamului. Și Italia este un avanpost al acestei provincii, o fortăreață a acestei colonii…. Din strâmtorile Gibraltarului până la fiordurile din Soroy, de la stâncile Dover-ului până la plajele din Lampedusa, din stepele Volgogradului până la văile Loarei și dealurile Toscanei, focul se răspândește. În fiecare din orașele noastre se ascunde un al doilea oraș. Un oraș suprapus și similar celui pe care în anii ‘70 mii și mii de palestinieni l-au edificat în Beirut instalând acolo un stat în stat. Un guvern în interiorul guvernului. Un oraș musulman, cârmuit de Coran. Un stadiu în expansiunea islamică. Expansionismul pe care nimeni nu a reușit vreodată să-l controleze. Nimeni, nici măcar armatele lui Napoleon. Pentru că este singura artă în care fiii lui Allah au excelat totdeauna, arta invaziilor, a cucerii și subjugării. Cel mai râvnit trofeu al lor a fost întotdeauna Europa, lumea creștină… din Afganistan până în Sudan, din Palestina până în Pakistan, din Algeria până în Senegal, din Egipt până în Irak, din Malaezia până în Iran, din Siria până în Kenia, din Libia până în Ciad, din Liban până în Maroc, din Indonezia până în Yemen, din Arabia Saudită până în Somalia, ura față de Occident se întinde ca un foc ațâțat de vânt. Iar adepții fundamentalismului islamic se multiplică ca protozoarele unei celule ce se divide pentru a deveni două celule, apoi patru, opt, șaisprezece, treizeci și două. Până la infinit.”
Iminenta Apocalipsă
Pentru Oriana Fallaci, martor tot mai oripilat al valului de atentate care a răvășit, pe rând, orașele New York și Washington, Madrid și Londra, lucrurile sunt limpezi: conviețuirea cu Islamul, catalogat drept “islamofascism” este imposibilă: “Sunt convinsă că, din punct de vedere politic, situația este, în esență, aceeași ca și cea din 1938, când am avut pactul de la Munchen. Atunci Anglia și Franța n-au înțeles un lucru (pericolul reprezentat de Hitler – n.n.) Cu musulmanii am făcut același lucru. Uită-te la ei: vin la noi îmbrăcați în chador, burka și djellaba (haine tradiționale musulmane – n.n.). Refuză cultura noastră, pe scurt, încearcă să-și impună cultura, sau așa-zisa lor cultură, asupra noastră…Îi resping, și aceasta nu este doar datoria mea față de cultura, față de valorile, principiile și civilizația mea. Nu este numai datoria față de rădăcinile mele creștine. Este datoria mea față de libertate și față de bătălia pentru libertate pe care am purtat-o încă de când eram fetiță, ca partizan împotriva nazismului și fascismului. Islamismul este noul Nazismo-Fascism. Cu Nazismo-Fascismul, nici un compromis nu este posibil. Nici o toleranță ipocrită. Iar cei care nu înțeleg această realitate simplă alimentează sinuciderea Occidentului… Suntem în război: vrem să acceptăm sau nu?…Este un război care, poate, nu urmărește cucerirea teritoriilor noastre, dar cu siguranță dorește cucerirea sufletelor noastre. Dispariția libertății și civilizației noastre. Anihilarea modului nostru de a trăi și muri, a modului nostru de a ne ruga și învăța. Nu înțelegem sau nu vrem să înțelegem că dacă nu ne vom opune, nu ne vom apăra în fața acestui pericol, Jihadul va învinge. Și va distruge lumea, bună sau rea, pe care am reușit să o construim, schimbând-o, îmbunătățind-o, făcând-o ceva mai inteligentă, mai puțin bigotă. Și prin asta va distruge cultura, arta, știința, moralitatea, valorile și plăcerile noastre…Doamne! Osama ben Laden se simte îndreptățit să te ucidă pe tine și pe copilul tău pentru că bei vin sau bere, pentru că nu porți barbă sau văl, pentru că mergi la teatru și la film, pentru că asculți muzică și cânți, pentru că dansezi la discotecă sau acasă, pentru că te uiți la televizor, pentru că porți minijupă sau pantaloni scurți, pentru că faci plajă gol sau aproape gol, pentru că faci dragoste când vrei, unde vrei și cu cine vrei. Nu te interesează nici măcar asta, neghiobule?”
În loc de epilog
Oriana Fallaci va urmări derularea procesului intentat de Adel Smith de la reședința ei din Manhattan, New York. Miza este foarte mare, după cum recunoaște scriitoarea italiană: “Acest proces nu este împotriva mea. Nu este nici un proces ordonat de un judecător însetat de publicitate. Este un proces menit să creeze un Precedent, Cazul Fallaci. Nu am de gând să-i onorez cu prezența mea. Acest proces este inacceptabil, impardonabil… Ceea ce este mai trist e faptul că știu că îl voi pierde.” În cazul în care prezicerea ei se va adeveri, Fallaci va fi amendată cu 5000 de euro.
P.S.
Dacă parlamentul italian nu ar fi introdus în luna ianuarie un amendament la legea pe baza căreia a fost inculpată, Oriana Fallaci ar fi riscat să petreacă următorii doi ani din viață în spatele gratiilor.
Oriana Fallaci
Oriana Fallaci s-a născut la Florența, la 29 iunie 1930. În timpul celui de-al doilea război mondial s-a înrolat în mișcarea de partizani “Justiție și Libertate”, alături de tatăl ei Edoardo, militant antifascist. Atrocitățile războiului au lăsat o puternică amprentă asupra Orianei, care, după încheierea conflagrației, se lansează în jurnalism, dobândind un binemeritat renume mondial. A fost corespondent de război în Vietnam, în războiul indo-pakistanez, în Orientul Mijlociu și în America Latină. În timpul protestelor anti-guvernamentale din Mexic, octombrie 1968, Oriana este împușcată de trei ori dar scapă cu viață, deși membrii plutonului de execuție au crezut că a murit. În anii ‘70 a avut o legătură amoroasă cu Alexandros Panagoulis, unul din membrii rezistenței grecești împotriva dictatorii coloneilor. Capturat, închis și torturat pentru o tentativă de asasinare a dictatorului Georgios Papadopoulos, Panagoulis moare într-un misterios accident de mașină în 1976. În cartea sa “Un uomo”, dedicată lui Panagoulis, Oriana Fallaci a susținut că iubitul ei a fost omorât de membrii juntei militare grecești. Cea mai mare parte a carierei Oriana a fost corespondent special al magazinului politic L’Europeo și a scris articole pentru cele mai importante ziare ale vremii.
Supranumită “ziarista căreia nici o personalitate din lume nu-i poate spune nu”, Fallaci a realizat interviuri cu figuri de prim-rang ale vieții politice, științifice și culturale, printre care ayatolahul Khomeini, Muammar Khadafi, Yaser Arafat, șahul Iranului Muhammad Reza Pahlavi, Indira Gandhi, Golda Meir, Willy Brandt, Walter Cronkite, Henry Kissinger, Ariel Sharon, Deng Xiaoping, Nguyen Van Thieu, Haile Selassie, Wernher von Braun Federico Fellini, Sammy Davis Jr., Sean Connery.
Fallaci a primit de două ori premiul St. Vincent pentru jurnalism și premiul Bancarella, Viareggio și Antibes. Este licențiată a Colegiului Columbia din Chicago și a conferențiat la Universitățile Yale, Harvard și Columbia. Articolele și cărțile ei ( Cele șapte păcate ale Hollywood-ului, Un bărbat, Penelopa merge la război, Dacă soarele moare, Interviu cu istoria, Scrisori către un copil nenăscut, etc.) s-au tradus în 21 de limbi, inclusiv engleză, franceză, spaniolă, germană, olandeză, greacă, suedeză, poloneză, croată, slovenă și română.
Acțiuni anticreștine
Adel Smith, peședintele Uniunii Musulmanilor din Italia, este cunoscut pentru acțiunile sale anti-creștine. A fost la originea unei decizii a justiției italiene de îndepărtare din școlile de clasă a crucifixelor, pe care le-a denumit “cadavre miniaturale”. De asemenea, a cerut scoaterea Divinei Comedii a lui Dante din curriculum-ul facultăților și distrugerea frescei medievale “Judecata de Apoi” din Catedrala din Bologna, pe motiv că ambele îl înfățișează pe Mahomed în iad. În timpul unei emisiuni de televiziune din 2003 a numit creștinismul “o asociație criminală”. Se consideră că Adel Smith este autorul pamfletului “Islamul o pedepsește pe Oriana Fallaci”, în cuprinsul căreia îi cheamă pe musulmani să o elimine pe Oriana Fallaci.
În februarie 2004 i-a dat în judecată pe Papa Ioan Paul al II-lea și pe cardinalul Joseph Ratzinger, actualul Papă Benedict al XVI-lea, acuzându-i de insultarea Islamului, deoarece în diferite lucrări cei doi prelați și-au exprimat opinia că religia creștină este unică și superioară tuturor celorlalte religii, inclusiv Islamului.
Ofensele islamului
Adel Smith a acuzat-o pe Oriana Fallaci că “unele din lucrurile pe care le-a spus în cartea “Forta Rațiunii” sunt ofensatoare la adresa islamului. Liderul UMI a enumerat 18 afirmații defăimătoare, dintre care le amintim pe ultimele două:
17. “Islamul este un iaz. Iar un iaz este o albie cu apă stătută…nu se purifică niciodată…e ușor de poluat. Iazul nu iubește viața: iubește moartea. “
18. “În ciuda masacrelor prin care fiii lui Allah ne-au însângerat și s-au însângerat de peste 30 de ani, războiul pe care Islamul l-a declarat Occidentului este un război cultural. Ne omoară ca să ne supună. Să ne intimideze. Scopul lor nu este să ne umple cimitirele sausă ne distrugă zgârie-norii…Ei vor să ne distrugă sufletele și ideile, sentimentele și visele. Ei doresc să ne subjuge din nou”.
Apărătorii Orianei Fallaci susțin că adevărul ambelor afirmații este dovedit de o serie de declarații ale unor lideri politici și religioși islamici. Ei amintesc în acest sens cuvintele unui lider al-Qaeda, Maulana Inyadullah, rostite la scurt timp după 11 septembrie: “Americanii iubesc Pepsi-Cola, noi iubim moartea”, la care se adaugă declarația recentă a șeicului saudit Muhammad bin Abd Al-Rahman Al-‘Arifi: “Vom controla teritoriul Vaticanului, vom controla Roma și vom introduce Islamul acolo…Creștinii ne vor plăti tributul datorat de non-musulmanii aflați sub legea islamică sau se vor converti la Islam.”
Lucrări polemice
Criticii Orianei Fallaci, membri ai organizațiilor musulmane din Europa dar și mulți intelectuali de stânga, afirmă că lucrările ei sunt polemice, subiective, bazate pe stereotipuri xenofobe si rasiste. De partea cealaltă, adepții scriitoarei susțin că aceasta a reușit să ofere o voce coerentă milioanelor de oameni care se simt amenințați de presiunea tot mai mare exercitată de imigranții musulmani, fie că este vorba de revoltele tinerilor din periferiile Parisului, de uciderea regizorului olandez Theo van Gogh sau de scandalul caricaturilor declanșat la Copenhaga. Anul trecut, un comitet de sprijin pentru Fallaci a adunat câteva din scrisorile trimise acesteia. Într-una din ele, un fan al ziaristei scrie: “În acest tragic moment istoric, o singură voce s-a ridicat cu putere pentru a vorbi în numele conștiinței occidentalilor…Suntem martori neputincioși ai declinului și destrămării unei civilizații ale cărei valori sunt ridiculizate chiar de către cei care sunt însărcinați să le protejeze…Mulțumesc, Oriana”.
Citate personale
“A asculta pe cineva vorbind nu seamănă deloc cu a-i asculta cuvintele redate de o mașină. Ceea ce auzi când ai un chip în fața ta nu e niciodată ceea ce auzi când ai un reportofon în față.”
“Cu progresul nostru am reușit să distrugem singura armă împotriva plictiselii: acea rară slăbiciune pe care o numim imaginație.”
“Gloria este o povară grea, o otravă mortală, iar a o purta în spate este o artă. Și a avea această artă e un lucru rar.”
“Prezența crescândă a musulmanilor în Italia, în Europa, este direct proporțională cu pierderea libertății noastre”.
“Ciocnirea dintre noi nu este militară. Este una culturală, religioasă, iar partea cea mai rea încă nu a venit”.
“De câte ori îl văd pe Bush la televizor spunând că Islamul este o “religie a păcii” spun:”Taci!Taci, Bush! Dar el nu mă ascultă”.
Ioan BUTIURCÄ‚
