Taxarea brusturilor, noua politica fiscal-agricola a lui Tabara
Noul-vechiul ministru al Agriculturii, Valeriu Tabara, în criza mare de bani pentru pusculita lui Boc, a scos de la naftalina proiectul taxarii terenurilor nelucrate, cu sume egale cu subventia pe hectar. Este foarte adevarat ca suprafata terenurilor lasate în paragina a crescut îngrijorator în ultimii ani, existând în prezent, la nivel national, aproximativ trei milioane de hectare nelucrate, ponderea acestora în judetul Mures fiind de aproximativ 40.000 de hectare. De la intentie la punerea ei în practica este însa cale lunga, desi masura, privita în ansamblu este una buna. Greutatile aplicarii acestei masuri sunt legate de lipsa titlurilor de proprietate pe anumite suprafete, dar si de situatia incerta a anumitor suprafete, destinatia acestora, fiind impetuos necesara implicarea celor de la APIA pentru gasirea unui cadru favorabil punerii acestei masuri în practica. Responsabilii implicati în activitatea agricola mureseni îmbratiseaza aceasta masura, dar îsi exprima rezerve în ce priveste punerea ei în aplicare. O rezerva avem si noi: Tabara ne taxeaza daca nu lucram terenurile, dar ca sa le lucram ne ajuta cu ceva? Vin ceva subventii serioase – ce forma or avea ele nu conteaza – cum exista în alte tari?
Avem terenuri fara propritari
“Ministrul Agriculturii, pe fond, are dreptate, în sensul ca sunt producatori agricoli, care nu-si lucreaza terenurile si beneficiaza de subventii din partea Uniunii Europene si din partea statului, ceea ce mi se pare incorect. Cred ca va fi o problema, deoarece la noi înca avem suprafete care nu au proprietari, fara titlu de proprietate, si nu se cunoaste exact cine e proprietarul, care va trebui rezolvata în perioada urmatoare. În ultimii zece ani, în judet, cam 35-40 de mii de hectare ramân nelucrate, ceea ce reprezinta aproximativ 25 la suta din suprafata.â€, spune Liviu Timar, seful Directiei Agricole pentru Dezvoltare Rurala Mures.
Înainte de 1989 nu erau terenuri nelucrate
“Terenurile nelucrate sunt sursa de buruieni, de boli, de cheltuieli suplimentare. Nu a fost pusa în practica aceasta masura deoarece a fost gândita electoral si acum PDL-ul nu mai are ce pierde si o poate introduce. Înainte de 1989 nu erau terenuri nelucrate, erau doar prost lucrate. La situatia actuala s-a ajuns din cauza incapacitatii, mai ales în Transilvania, unde sunt suprafete mici, completata cu lipsa materialelor agricole, lipsa de cunoastere si îmbatrânirea fortei de munca. Cu parere de rau, ajutorul de stat, dat fara discernamânt unor persoane, care, daca un venit pe luna, de ce sa mai munceasca, datorita lipsei de profit din munca câmpului, a functionat prostâ€, crede si Ion Armenean, directorul fabricii de zahar din Ludus.
Dam subventii pentru buruieni
“Cred ca suntem singura tara din lume care dam subventii pentru terenuri care produc buruieni si care aduc prejudicii celorlalti fermieri. Este obligatoriu ca aceasta masura sa fie pusa în aplicare, si s-ar putea ca guvernantii sa se cam înmoaie, dar asta nu depinde de mine. Daca ar fi dupa mine, suta la suta s-ar aplica aceasta masura. Înca nu s-a clarificat problema cu titlurile de proprietate, cu întabularea terenurilor în cartea funciara, iar aceste masuri nu au fost aplicate tot din motive electorale. De 20 de ani în România se face doar campanie electorala si de aceea am ajuns unde am ajuns.†sustine si Ioan Pop, administratorul Ceragrim Ungheni.



