O dizidență de vată

Poate n-ar trebuie să mă îndoiesc de intențiile reformiste ale PSD-ului, nici de determinarea unor lideri provinciali, precum Ioan Rus, Vasile Dâncu în dorința unei schimbări reale. Cel puțin la o privire exterioară aceste grupuscule de vociferanți îmi par foarte asemănătoare cu produsele acelor departamente KGB-iste specializate în formarea de dizidenți. De ce spun asta?

Cei cât de cât informați în istoria comunismului sovietic știu că, pentru a produce spioni credibili, KGB-ul educa dizidenți, într-un departament special, foarte bine organizat și disciplinat, cu programe, doctrine, planuri de acțiune. La capătul uni stagiu destul de dificil, dizidenții începeau să se manifeste public, să conteste politica oficială, să combată partidul sau personalitățile conducătoare, într-un cuvânt să provoace agitație. Efectul imediat era că poporul vedea că unii pot să o spună pe față, că există libertatea cuvântului. Însă atunci când manifestările lor lezau echilibrul sistemului totalitar, dizidenții începeau să fie vânați, să aibă probleme, astfel că ajungeau la soluția „disperată” de-a cere azil politic în Occident. Naive, țările occidentale îi primeau cu brațele deschise, ba le mai ofereau funcții importante, de unde bine mersi aceștia puteau să spioneze în voie.

Care e legătura. La esență nici una, pentru că proporțiile celor două realități sunt incomparabile. La suprafață, însă, comportamentul acestor moftangii eleganți, dizidenți pufoși ca niște cocolini dulci învăluiți în somnic, care se vor reformatori doar pentru a li se da importanță, dovedește că au adoptat echivocul discursului PSD-ist. Nici unul, nici Geoană, nici Rus, nici Dâncu, nici Pușcaș, nici Ponta, nici Diaconescu nu spun nimic clar și pe șleau. De ce nu-l mai vor pe Iliescu, de ce Năstase trebuie salvat, de ce nu merg pe varianta unui terț. Nici așa, nici așa, ca-n Caragiale, adică cum e mai prost.

Nimeni nu vrea să-și riște poziția, nu vrea să facă un pas în față, tocmai pentru că nu se știe ce va urma. Or, un partid în care importanți membri, majoritatea foști miniștri, se comportă cu sfiala unor fete îmbătrânite în pension, nu are cum se reforma. Eventual să se reșapeze. Să scoată în față figura zâmbitoare a unui lider gonflat căruia să-i administreze complimentele zilnice pentru a jubila în măreața lui misiune, la umbra căruia să-și poată piti ei emasculatele orgolii.

de Vali MUREȘAN