O justitie bolnava, pentru un popor nesanatos

Acu vreo 10 ani, când abia îndrazneam sa visam ca marea Uniune Europeana o sa ne ia si pe noi, amarâtii, sub aripa ei protectoare, Justitia era altfel. Pot sa spun asta ca jurnalist care a avut de-a face ani de-a rândul, lucrând pe investigatii, cu arhivele justitiei clujene si muresene, dar si cu instantele, gratie procesomanilor de serviciu de la acea ora, care te târau de trei ori pe saptamâna prin procese, pentru calomnie si insulta. Era o Justitie care învata primii pasi pe calea reformei, în ciuda regimului mult hulit, pe buna dreptate, al lui Adrian Nastase. Judecatorii mai vârstnici deschideau ochii mari la ideile si la solutiile celor tineri, simtind cum li se clatina principiile dupa care au judecat o viata întreaga, dar si scaunele de magistrati. Era o generatie noua, cu studii aprofundate în afara României, intrata pe scena chiar înaintea inflatiei de absolventi de Drept care s-a produs odata cu universitatile private de cartier. ti-era, cumva, mai usor sa mergi în instanta când vedeai o fata de tânara, care îti vorbeste despre Strasbourg si legislatie europeana. Simteai ca împarte dreptate. Simteai ca lucrurile merg spre normal. Era un aer proaspat, o speranta. Era un început de drum.
Astazi, dupa 10 ani, timp în care ne-am integrat, vezi Doamne, în UE, ar trebui sa culegem roadele acelei primavari. Ar trebui sa avem un sistem de justitie asezat, în care toate rotitele functioneaza cum trebuie, ca într-un stat european normal. Ce avem, însa?
Avem aceeasi situatie de acum 10 ani, mai putin speranta. Justitia, în linii mari, a ramas poticnita într-o alta era, în ciuda faptului ca magistratii tineri au luat locul celor vârstnici. Raportul Comisiei Europene pe Justitie, comunicat saptamâna trecuta, a certificat acest lucru. În afara de DNA, care, spun europenii, merge bine (la nivel central, desigur, pentru ca în unele judete – lider fiind Muresul – institutia respectiva patroneaza un dezastru), în afara de unele masuri care au miscat putin lucrurile în teritoriu, în afara de noul Cod Penal si noul Cod Civil, de alte câteva maruntisuri, Justitia e cum a fost. si mai rau decât atât. Cine are îndrazneala sa mearga la un proces si sa spere ca va fi judecat corect? Cine e atât de naiv încât sa nu intre în sala de judecata cu un semn mare de întrebare în minte? Cine-o fi judecatorul asta, de-al cui e, cu cine joaca, unde lucreaza sotia lui, copiii lui pe ce bani se scolesc la Londra, ce dosare a mai judecat, ce solutii a dat?
E firesc sa ne punem aceste întrebari? Ma gândesc ca nu. si voi gânditi, sper, la fel. Dar pentru noi, asa cum suntem, ca popor, când trebuie necajiti, oricând iscoditori, uneori lenesi, vicleni nevoie mare, ar fi firesc sa nu ne punem aceste întrebari? Am mai fi sanatosi? Cred ca nu!
si atunci mi se pare ca Justitia noastra e ca noi, e de-a noastra, mereu susceptibila de ceva, mereu nesigura, mereu cu semn de întrebare, mereu negociata ca la piata. si europenii de la Bruxelles ne-au citit slabiciunea asta si ne-o arunca pe masa de câte ori trebuie cineva aratat cu degetul. si au dreptate. Întâi trebuie sa ne schimbam noi si apoi sa schimbam Justitia, si nu invers. Parerea mea.