Oaza de frumusețe a secolului XXI

Vatra satului ascunsă printre dealuri împădurite, păstrătoare a vestigiilor unei vechi așezări romane, prea puțin cunoscute sau cercetate, a fost atestată documentar în anul 1332 sub numele Bodun. De sute de ani pe oamenii de aici nu i-a descurajat nici izolarea, nici distanța mare față de cea mai apropiată așezare urbană. A venit faima la ei. Un exemplu grăitor este numele de azi al comunei. Profesorul, politicianul, istoricul și revoluționarul Alexandru Papiu Ilarian nu s-a născut, de fapt, aici.

A venit în copilărie împreună cu părinții, tatăl său preot ortodox fiind păstorul comunității din Bodun. Astăzi se odihnesc în curtea bisericii ortodoxe din localitate, vegheați de bustul ilustrului lor fiu. “Mai demult veneau copiii cu școala în vizită la noi în sat. Astăzi nu știu dacă mai vin, dar dacă ar veni

i-am recunoaște, pentru că prin Papiu nu prea trece multă lume”, ne-a spus un sătean grăbit.

Așezată între dealuri abrupte, comuna Papiu este atât de izolată, încât multă lume nici nu a auzit de ea. Pentru că aici nu ajungi întâmplător, pentru că nici un drum cu altă destinație decât Papiu, nu trece pe acolo. Iar această izolare le-a fost și prieten și dușman.

Cu o populație de peste 1000 de suflete, comuna a trăit până în urmă cu 16 ani în ritmul industriei aflată la 20 de km depărtare, tocmai la Luduș, dar de atunci încoace, principala preocupare a rămas agricultura. “Eu am fost o viață tractorist. Pe vremea CAP-urilor aram tarlale de câte 500 de hectare. Acum e gata, că s-au împărțit terenurile și fiecare și-a luat bucățica lui de teren. E păcat de pământul ăsta bun să rămână nelucrat. Se mai chinuie să supraviețuiască vreo două asociații, dar pe bucățele mici de teren nu poți băga utilajele agricole”, ne-a spus Virgil Ghemeș, un localnic de 60 de ani.

Mai sunt și alte probleme

Oamenii din comună sunt supărați pentru că zic ei, parcă tot ce se face în țara asta în agricultură se face împotriva țăranilor. Și asta se vede în primul rând în ceea ce crește omul prin gospodărie. Pe vremuri, fiecare casă avea vreo două vite și vreo câțiva porci de pe urma cărora puteau duce un trai decent. Acum însă e mai mare cheltuiala cu întreținerea animalelor decât câștigul. “Dimineața când mă scol și știu că trebuie să intru în grajd să rânesc la vacă și să îi dau de mâncare mi se face rău. Dar ea săraca nu-i de vină. De vină îs cei care fac legi dușmănoase pentru oameni, că permit să se cumpere laptele foarte ieftin, cu 5000 de lei kg. Cu porcii la fel. Vrei să îi vinzi și primești 35.000 de lei pe kg de porc viu. Când intri în magazin și vezi că numai slănina îi 100.000 de lei kg, îți vine să plângi. Chiar bătaie de joc la adresa țăranului”, ne-a spus Letiția Ghemuș.

Nu de mult oamenii au aflat că în alte comune, procesatorii de lapte cumpără laptele cu 10.000 de lei litrul, și i-au întrebat pe procesatorii care cumpără de la ei de ce sunt aceste diferențe. Răspunsul nici măcar nu a fost de bun simț. Au fost invocate distanțele mari pe care le are de parcurs mașina de lapte până în Papiu, ceea ce automat ridică cheltuielile societății. Cum răspunsul nu i-a prea mulțumit pe localnici, a urmat o promisiune de mărire a prețului cu încă două mii de lei dacă analiza de germinație a laptelui va fi cea dorită de procesator. Oamenii speră și se roagă la Dumnezeu să fie bine, pentru că pentru majoritatea dintre ei laptele este singura sursă de venit. Industrie nu mai este de mult, iar o activitate de fabricare de mic mobilier care s-a deschis în urmă cu un an a trebuit să își închidă porțile din cauza lipsei pieței de desfacere.

Satul îmbătrânește

Izolarea, distanțele mari, lipsa locurilor de muncă au făcut ca Papiu să îmbătrânească lent, majoritatea localnicilor fiind acum pensionari. Tinerii se îndreaptă către alte zări, majoritatea dintre ei lucrând în Ungaria, Italia, Spania sau Germania. Cei rămași acasă lucrează la școală, la poștă sau la gaz, câțiva alegând totuși să lucreze pe șantiere din țară. Oamenii născuți și crescuți cu responsabilitatea muncii s-au trezit într-o democrație în care munca nu mai este la modă. Dezorientați încearcă să facă tot ce e mai bine pentru ei și familiile lor. Dar cum sunt spirite tenace, nu se îndoiesc că va fi și pentru ei bine, cândva.

Răsare soarele?

Primăria Papiu este condusă de o echipă tânără, bărbați ai satului care au ales să rămână acasă și să încerce să ajute la renașterea comunei. Primele semne se văd deja. Mai bine zis ne-au ajuns la urechi semnele schimbării. Un utilaj gălăgios tasa pământul pe un teren de fotbal. “Este vechiul teren de fotbal al comunei care a rămas nefolosit ani de zile. L-am reamenajat și astăzi și mâine utilajul acesta face “ultimele retușuri”, compactează terenul, pregătindu-l pentru ziua de duminică, pentru primul meci de fotbal pe care îl vom susține acasă. În comună exista o echipă de fotbal care a dispărut cu timpul. Acum un an ne-am reînființat și am jucat deja primul meci cu echipa din Chețani, pe care i-am învins în deplasare cu 3-0. Suntem înscriși în campionatul sătesc cu o echipă formată în proporție de 75% cu copii din sat, ceilalți fiind din Luduș și din Sânger”, ne-a spus Varo Levente, primarul comunei Papiu.

Apoi s-a scuzat și a “dispărut” la un meci de fotbal important care se juca la Luduș. Dar ne-a lăsat pe mâini la fel de bune, în grija viceprimarului Aurel Ivan. “Fiecare aspect al vieții comunei a ajuns să fie foarte important pentru noi. De la tineri la cei mai bătrâni, fiecare are altfel de probleme și de preocupări, astfel că în cei 12 ani de când facem echipă la primărie, am reușit să le cunoaștem și să le rezolvăm în mare parte. Dar munca nu se termină decât seara târziu”, ne-a spus viceprimarul. Avea dreptate. Era trecut de ora 18.00 și primăria vuia încă de vocile angajaților.

Căminul cel mai mare

În Papiu Ilarian, reparațiile la școlile și grădinițele comunei s-au încheiat deja demult. Drumurile sunt asfaltate, reparate și pietruite, căminul cultural imens, care pe o latură va adăposti noul sediu al primăriei, este în stadiu avansat de construcție. “Vechiul cămin era o sală de chirpici care s-a dărâmat cu peste 20 de ani în urmă. Cel pe care îl construim acum are la parter două săli de conferință și de spectacole cu 150 și respectiv 200 de locuri. În 1996 era la faza de proiect și după 10 ani de abia am reușit să îl aducem la faza de finisaje. Prețul estimativ al lucrărilor este de patru miliarde de lei la prețurile actuale, în bani vechi. Orice construcție se face în Papiu se face pe bani mai mulți decât în alte părți. Asta pentru că cea mai apropiată balastieră este la aproape 45 de km. Râul Mureș sau Arieșul se află la distanțe egale de noi”, ne-a spus Aurel Ivan.

Locuitorii comunei Papiu au demonstrat că e de ajuns ambiția și dorința de a face ceva pentru a reuși. Acum se caută soluții pentru a-i aduce acasă pe tineri. În special pe cei peste 40 de tineri plecați la muncă în străinătate printre care sunt și patru familii cu copii. Problema nu se pune la nivel de individ, pentru că niciunul din ei nu a plecat pentru că nu i-a plăcut acasă. Au plecat din dorința firească de a crea un viitor mai bun familiei sale. Cum acasă nu se putea, au ales drumurile Europei. Cei rămași acasă, cei care fac agricultură sau se zbat pentru bunul mers al comunei, speră ca, măcar de la anul, Papiu Ilarian să intre pe o pantă ascendentă. Pentru că dacă industrie nu se prea poate face, turismul în schimb ar avea succes. Pentru că pantele abrupte ale dealurilor pe ale căror coaste pădurile sunt parcă de când lumea și peisajele care apar la tot pasul sunt aproape incredibile. Un loc pe care probabil Dumnezeu l-a făcut uitat de lume cu un scop. Acela de a deveni o oază de liniște și frumusețe nealterată în secolul XXI european.

Eugenia KISS