Uncategorized

Obiectiv de urmarire informativa: Erhard Plesch

S-a nascut în 1910 si a plecat din România în conditiile create de evolutiile celui de-al Doilea Razboi Mondial. În fosta RFG – stat aparut prin împartirea Germaniei în doua – a devenit o persoana publica foarte cunoscuta si implicata în ajutorarea sasilor ce doreau sa emigreze din România. Deputat si presedinte al organizatiei Landsmannschaft, Erhard Plesch, un sas originar din Reghin, era cunoscut în cele mai importante cercuri ale statului german. Dar era – cum altfel? – cunoscut si de securitatea mureseana care se interesa pe cai specifice de persoana sa, de cercul sau de relatii, precum si de preocuparile sale.  
Drama sasilor si svabilor din România
Pe data de 12 mai 1943, Adolf Hitler, cancelarul Germaniei naziste, a încheiat un acord cu maresalul Ion Antonescu, conducatorul statului român. Potrivit prevederilor acestui  acord, cetatenii români de etnie germana care se aflau sub arme sau urmau sa fie încorporati în armata româna, puteau sa opteze pentru continuarea, respectiv satisfacerea integrala a stagiului militar în unitati ale armatei germane. Acest fapt era valabil si pentru ofiterii de cariera, etnici germani, dar care la momentul respectiv serveau în armata româna. Drept urmare, multi etnici germani, sasi si svabi, ofiteri si trupa, au optat pentru trecerea în armata germana, adica în Wermacht, dar si în temuta si atât de detestata Waffen-SS, precum si în Organizatia Todt – o unitate speciala de constructii militare – si în întreprinderi profilate pe productie de razboi. Potrivit unor aprecieri, în Waffen-SS au servit circa 62.000 de etnici germani din România, iar din totalul acestora, circa 2.000 au fost repartizati la paza lagarelor de concentrare de la Lublin, Dachau si Auschwitz. Pentru etnicii germani supravietuitori ai celui de-al doilea razboi mondial si care s-au întors în România – doar câteva mii – a început calvarul, un calvar generat în parte si de neinspirata lor optiune pentru Waffen-SS. Deportati în Baragan sau în URSS, încadrati în detasamente de munca obligatorie, uneori alaturi de propriile lor familii, lasându-si agoniseala de o viata în mâinile statului comunist, sasii si svabii din România au trait mari drame existentiale. Nu erau singulari în drama lor, împartaseau de fapt drama unui întreg popor, poporul român, intrat sub dominatia regimului comunist de inspiratie sovietica. Drept urmare, multi dintre etnicii germani, care au avut sansa sa scape si din aceasta a doua încercare a vietii lor si-au dorit sa emigreze în RFG. Organizatia cea mai serios implicata în emigrarea sasilor a fost Landsmannschaft, condusa timp de aproape 20 de ani de reghineanul Erhard Plesch.   
Sursa  „Pacuraru†informeaza…
În nota-raport de serviciu întocmita pe data de 14 octombrie 1966, ofiterul B.I. din securitatea mureseana, mentiona cât se poate de detaliat conditiile în care avusese loc întâlnirea dintre sursa „Pacuraru†si Erhard Plesch. Contactul se facuse prin Hugo Kosch, din Munchen, originar tot din Reghin, dar care, om de buna credinta apelase la Plesch la cererea sursei „Pacuraru†care-i solicita sa-i intermedieze un consult urgent la un medic specialist cardiolog. Sotia sursei simulase un atac de cord tocmai pentru a invoca nevoia unui medic specialist, la care nu se ajungea fara planificare, iar pentru cei aflati în vizita în RFG era si mai greu, fapt care facea necesara o anume interventie. Ori cine era mai în masura decât Plesch sa faca acest lucru? „Plesch m-a întrebat – scria ofiterul recrutor B.I., pe baza notei-informative oferite de sursa – cine suntem si de unde venim? La raspunsul nostru ca suntem din Reghin si ca am venit în vizita la rudenii, ne-a întrebat cu ce ne poate ajuta.†Sursa „Pacuraru†si sotia sa, se întorsese de putin timp dintr-o vizita din RFG, de la rudele sotiei, dar cei doi mai beneficiasera de aprobari legale si anterior, ei facând o vizita în aceeasi tara si în 1965, ocazie cu care vizitasera si alti cunoscuti originari din Reghin, pregatind probabil terenul pentru contactarea lui Plesch, asa cum dealtfel primisera sarcina de la securitatea mureseana. Referitor la durata dialogului cu Plesch si continutul celor discutate, sursa „Pacuraru†mentiona ca „Mare parte din cele 40 de minute cât a durat vizita au fost folosite de Plesch în vederea identificarii familiei sotiei sursei, care este originara din Reghin…Plesch a facut o apreciere pozitiva la adresa învatamântului din tara noastra afirmând printre altele ca lichidarea analfabetismului va avea urmari deosebit de pozitive pentru tara noastra.†„Sursa a observat – mai scria ofiterul B.I. în raportul sau – ca cel în cauza (Plesch – n.a.) este foarte bine informat în ceea ce priveste situatia unor familii sasesti originare din Reghin.â€
Suspiciunile lui Plesch
Erhard Plesch avea si el întrebarile sau poate suspiciunile sale, iar una dintre acestea se referea la modul de obtinere a pasaportului de catre sursa. „Plesch s-a interesat amanuntit – scria acelasi ofiter B.I. citind sursa – despre modul cum sursa a obtinut pasaportul. A mentionat ca sora lui (Plesch – n.a.) care traieste la Sibiu nu a putut obtine pasaport din cauza lui, desi el este o persoana apolitica. Sursa l-a întrebat pe Plesch daca intentioneaza sa vina la Sibiu, întrebare la care Plesch nu a raspuns.†Interesul deosebit al securitatii muresene îl reprezenta însa organizatia pe care o conducea Erhard Plesch. „Plesch a aratat sursei – scria ofiterul B.I. – ca el, în calitate de presedinte, are în subordine 30 de salariati si ca organizatia sa cheltuieste anual circa 100.000 de marci pentru ajutorarea celor care traiesc în România.†În încheierea notei-raport de serviciu, ofiterul B.I. consemna sec: „Nota a fost furnizata de sursa ca urmare a sarcinilor trasate în completare la nota din 28.09.1966.†Sursa „Pacuraru†s-a dovedit si pe parcursul anilor urmatori necesara si eficienta, chiar daca dupa 1969, între România si RFG s-au nascut relatii diplomatice deosebit de utile pentru ambele parti. Însa „razboiul subteran†îsi are regulile sale, iar a lasa „garda†jos nu face parte din aceste reguli. 

Show More

Related Articles

Back to top button
Close