Alo, doua portii de Shakespeare va rog!
Timpurile se schimba, câteodata chiar si oamenii intra în acest val al schimbarii. Chiar si dramaturgia se schimba… Spre bucuria urbei noastre, se pare dramaturgia si-a gasit, în fine, un loc confortabil la Teatru 74 din Bastionul Macelarilor din Cetatea târgumureseana.
Cel mai recent succes al trupei coordonate de Nicu Mihoc a fost spectacolul Hotii, la Festivalul National de Teatru de la Bucuresti. Nici nu si-au strâns bine sculele “Hotiiâ€, ca, o alta productie a vazut deja lumina scenei, True West, de Sam Shepard, în regia lui Vlad Massaci. Câteodata e bine sa fi mic si independent, mai ales daca nu duci lipsa de idei, talent si pofta de a juca. La altii, e cam greu, ca vorba aceea, banul public e ochiul dracului. si daca tot esti mic, nici de decoruri grandioase nu prea ai mare nevoie, cu putina imaginatie, îl pui pe picioare, mai cu un frigider, mai cu un televizor, o crosa de la domn primar (cum e în cazul spectacolului True West) si totul e ok. Mai nasol e la cei cu ditamai teatrul, cu decoruri de zeci de mii de euro, pentru un spectacol, banii care, la altii le-ar ajunge bine mersi nu pentru o premiera, ci pentru întreaga stagiune.
si daca tot esti mic si neastâmparat, poti încerca si sa-ti exprimi nemultumirea în diferite moduri fata de cum mai bate vântul pe sus. “M-am gândit sa venim si noi cu o forma de protest cum fac cei de la Sibiu. Acolo, la 75% din spectacol actorii se opresc, unul dintre ei vine în fata si spune publicului: Gata! Pâna aici. Conform ordonantei, noi suntem platiti cu 75%, noi ne-am facut treaba pâna acum, dar din respect pentru public continuam spectacolul. Noi, artistii, din pacate nu prea avem pareri, si cred ca ar fi interesanta parerea noastra despre lume, si nu a unui politician X. Conteaza mai mult parerea artistilor despre lume, decât parerea lumii despre teatru†spune actorul Nicu Mihoc. Daca teatrul ar trebui sa fie un factor de implicare în social, cum spune manualul nescris al bunului simt, acest statut se pare ca a ramas doar la stagiul de vorbe frumoase. Fara surle si trâmbite, cei de la Teatru 74, au lansat proiectul “Teatru la tine acasaâ€, care va fi pus pe picioare în primavara anului viitor. Proiectul se adreseaza atât celor mici, cât si adultilor. Nu e deloc complicat, dai un telefon, faci comanda, si actorii vin si joaca în propria ta casa, în bucatarie, în camera mare, oriunde o vrei. Daca poftiti, tu sau copii tai, puteti interactiona cu personajele, cu Alba ca Zapada, Pinochio, Harap Alb, puteti chiar sa va implicati în stabilirea finalului piesei. Spectacolele sunt facute la comanda, si au durate de 25 de minute. Despre tarif, nu ne întrebati deocamdata, primordial este sa iasa treaba si apoi se pune problema vreunui pret. si cu recuzita, cu decorul e mult mai simplu, ti-ai luat valiza si te duci la cine face comanda si joci. Vrem nu vrem, teatrul face parte din lumea asta, buna, rea în care traim. si daca tot face parte din cotidianul nostru, e si el dator fata de noi. Daca Nationalul e dator vândut târgumuresenilor, oferta lor din ultima perioada înca se afla la stagiul de improvizatie, avem noroc cu cei de la Teatru 74, care mai încearca sa ne ofere un act cultural pe tava. Premiere, festivaluri de teatru, de filme de scurt metraj, dialoguri cu personalitati din diferite domenii si multe altele. si ca meniul sa fie complet, vine si acest proiect care încearca sa ne aduca teatrul, chiar în propria casa. Fericiti cei care încearca, stima celor care reusesc, iar pentru restul, tacere, vorba filmului regizat de Caranfil.



