Nessuno dorma când Pavarotti din Carpati deschide gura!

Melomanii mureseni s-au putut delecta la un concert extraordinar, joi, 23 septembrie, în Sala Mare a Palatului Culturii, sustinut de Costel Busuioc, supranumit Pavarotti din Carpati, acompaniat de orchestra Filarmonicii de Stat din Târgu Mures. Având ca invitati pe mezzosoprana stefania Barz si baritonul Ball Sandor, tenorul Busuioc a prezentat în premiera absoluta canzonette, zarvuzele (hmm… vuvuzele?) din noul sau album „Segundoâ€. Cititi mai jos interviul imaginat în exclusivitate pentru ZMS, alaturi de vocea de aur a muzicii noastre de bronz.

Reporter: Ola, Costel Busuioc! Îmi acordati câteva minute, va rog?
Costel Busuioc: Ola, ola, seniorita! Como no! Desigur!
Rep.: Ce ziceti de o plimbare, sper ca se împaca Busuiocul cu trandafirii!
C.B. (râde cu vocea lui de tenor): Înteleg aluzia, vorbiti de trandafirii din parc… îmi plac florile, dar haideti sa plecam de aici, daca vreti sa discutam!
Rep.: Nu va retin prea mult. As vrea sa-mi povestiti totusi despre viata dumneavoastra, despre acest vis american, devenit visul busuiocului!
C.B.: Ehei! Atunci sa începem cu începutul cum se zice. Când m-am nascut am fost atât de mic, încât nu mai retin exact locul, stiu ca au cam trecut 35-36 de ani de atunci. Unii biografi ai mei, pentru ca trebuie sa retineti ca am si asa ceva, sustin ca m-as trage dintr-o familie de rromi din satul Goruni din comuna Tomesti, judetul Iasi, iar altii ca-s din satul Ghilad, judetul Timis. Într-un fel e bine, pentru ca astfel sunt recunoscut ca fiu al tarii, de la un capat la altul! (râde din nou, multumit, acceasi voce de tenor.)
Rep.: Desigur, toata tara se mândreste acum cu Busuioc! Pâna si cei din Spania va revendica!
C.B.: Ajungem si acolo, dar sa luam cronologic.
Rep.: Povesteati de locul nasterii..
C.B.: Asa. Deci, atâta stiu sigur ca aveam o familie numeroasa, mama mea Georgeta si tatal meu Constantin au dat multi copii patriei, eu fiind al doilea din cei 12. Ca sa va dati seama ce înseamna asta, aflati ca cel mai mic frate al meu a promovat liceul abia anul acesta!
Rep.: Îmi imaginez. Dar sa continuam. Cu ce se ocupau parintii, povestiti-mi, va rog!
C.B.: Ca sa nu lungim vorba, imaginati-va un catun, unde nu era apa potabila, nu era curent electric, tata era sofer de tir, dar nu prea o duceam bine. Eu zic ca n-am gresit daca am fugit de acasa la 14 ani, imediat ce am terminat a opta. Am încercat eu sa-mi continui studiile, dar traiul pe cont propriu era si mai greu decât acasa la mama! (si zâmbeste, cuprins de nostalgie)
Rep.: Povestiti-mi cum ati ajuns în Oastea Domnului?
C.B.: Am stat câtiva ani în satul Reea din judetul Hunedoara, unde am cunoscut doi oameni minunati care m-au ajutat, luându-ma la ei în gospodaria lor, astfel am ajuns un copil adoptat, ma duceam cu oile, lucram pe lânga casa, apoi am depus jurâmântul de legamânt în Oastea Domnului, asa se numeste asociatia de misionari.
Rep. Apoi ati cunoscut-o Daniela!
C.B.: Da, era pe la începutul lui ’98, când am cunoscut-o pe Daniela, a fost dragoste la prima vedere, ca prin luna mai eram deja sot si sotie. Ne-am stabilit în Ghilad, apoi au venit rând pe rând copiii: Tabita, Daniel, Sara si Rebeca.
Rep.: Fiind singurul care aducea bani în casa, unde ati lucrat?
C.B.: Ehei, unde n-am lucrat! Nu mi-e rusine sa recunosc, munca te înnobileaza, nu-i asa, numai ca pe lânga noblete trebuie si sa astupi atâtea guri flamânde! Asa ca am spalat vagoane la CFR, am fost cantor la capela spitalului de batrâni din Ciacova, masor tot acolo, si dupa cum se vede fiind o fire vesela, am tot cântat peste tot, pe unde am lucrat. Vecinii si oamenii care ma ascultau ziceau ca am o voce tare frumoasa si ca ar trebui sa încerc sa fac ceva cu ea.
Rep.: Dar când ati plecat în Spania nu v-ati gândit ca acolo va asteapta norocul?
C-B. Am plecat în 2006 ca tot omul la lucru în Spania. Capsunar nu aveam cum sa fiu, asa puternic cum sunt, m-am angajat în constructii. Acolo era mai usor si mult mai sigur de a câstiga un ban ca sa pot trimite acasa Danielei, care a ramas în tara cu copiii. Nu, nu stiam ce ma asteapta. Munceam cu voie buna, chiar daca nu-mi ardea mereu de cântat, dar când îmi deschideam gura, nici nu observam ca se facea liniste, iar dupa ce terminam câte un fragment, ma aplaudau! Apoi la insistentele lor m-am înscris la concurs.
Rep.: E vorba de celebrul concurs Hijos de Babel!
C.B.: Da, am câstigat finala Fiii din Babel, cu un total de 46 de puncte, am interpretat aria mea favorita, „Nessuno dormaâ€, juriul a vrut sa fie momentul mai tensionat, plin de suspans, si mi-a dat nota opt, dar publicul mi-a dat zece! Astfel am obtinut un contract cu casa de discuri Sony BMG, ei mi-au produs si primul disc…
Rep.: Ati fi putut pleca la studii la Viena!
C.B.: Asa este, dar din recunostinta pentru tara care m-a descoperit, m-a ajutat, consider ca voi ramâne în Spania!
Rep.: Ce oferte ati primit din tara?
C.B.: Fostul ministru al Culturii si Cultelor, Adrian Iorgulescu, mi-a oferit o bursa de studii de canto si de teoria muzicii la Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti.

Rep.: Cum vi se par notele muzicale pe portativ, pentru un fost  zidar care n-a urmat liceul de arta?
C.B.: Hehe! Va puteti imagina! În clasele primare, acolo la mine în sat nu prea faceam noi solfegii, liniile alea de tramvai (portativ, da?) ma exasperau la început si nici acum nu prea sunt prieten cu cheia sol si de astea! Nu stiu cum se face dar eu cânt asa dupa ureche, dar cei care ma asculta spun ca fac pielea de gaina când îmi deschid gura! Ce mai, în gluma îmi spun ca nessuno dorma, asa voce puternica am! (si din nou râde cu vocea lui de tenor).

Rep.: De atunci ati facut turnee prin tara, ati ajuns, iata la Segundo, numai lucruri bune vi se întâmpla!
C.B.: Omul cu frica lui Dumnezeu, asa ca mine, are parte de lucruri bune. stiti cum se zice, omul si-l face norocul, daca e la locul potrivit, la momentul potrivit, ca sa-l sfinteasca!

Rep.: Ce transmiteti muresenilor care v-au apaludat în seara aceasta?
C.B.: Le multumesc pentru caldura cu care m-au primit si le promit ca voi mai veni în acest oras ospitalier ca sa va înveselesc cu ariile mele! si apoi, îmi place mai mult sa cânt în concerte, ma simt mai în largul meu decât în studio.
Rep.: Va multumesc pentru timpul acordat si va doresc mult succes, domnule Pavarotti din Carpati!
C.B.: Cu multa placere!

(Mergând asa agale, am ajuns la o terasa vestita din apropiere. Lumea buna ce se afla acolo la ora aceea târzie din noapte, se prefacea ca nu-l observa. Tenorul s-a asezat la o masa, alaturi de cei care ne-au urmarit pâna acum discret, o domnita – nu semana cu Daniela – si doi bodyguarzi. Nu am ajuns departe de local, si o voce curata, cristalina, de tenor rasuna în noapte: Nessuno dorma!)