Mesajul dintr-o sticla, de aghiazma, catre Vadim…
Vadim Tudor face parte din generatia de poeti automagulitori care nu rateaza niciodata ocazia de a vorbi despre ei însisi folosindu-se de ceilalti. Sa se maguleasca direct ar suna prost si narcisist. Tehnica oglinda le permite sa se gudure ca niste catelusi uzi în fata propriilor oase. Vadim, cum spuneam, nu e singurul care o aplica, muze lor însisi fiindu-si alti poeti contemporani precum Florin Piersic sau Gigi Becali.
În momentele în care îsi pregatesc altarul ca pe un pat cu asternuturi în care sa se culce, acesti artisti ai propriilor rugaciuni se despica în doua, dedublându-se. Partea încarcata de ratiune si sentiment primeste sarcina sa priveasca la propriul dos si sa-l sarute, cealalta asistând solemn la propria-i depunere de coroane. Exista de obicei doua metode stilistice prin care se pot obtine rezultate în aceasta directie. Una dintre ele este cea a selectionarii unui personaj care miroase frumos pentru narile înfundate ale poporului si a se folosi de cuvintele lui pentru a-si realiza tabloul peisagistic al meritelor sale. A doua metoda stilistica este cea a folosirii (de) unui PR(M) anonim care sa anime valurile de laudatio. Ambele metode au fost conservate nostalgic din vremuri de suprema glorie a glorificarii ca arta pentru arta si ambele metode sunt prezente într-o postare din 14 aprilie pe blogul corneliuvadimtudor.blogspot.com.
Asa se face ca, sub o poza cu un numar de pixeli cât portretele ceausiste din manualele fara alternative de odinioara, suntem anuntati ca o carte daruita lui Vadim de fostul Mitropolit al Ardealului- Antonie- ajunge în posesia liderului PRM, cu acelasi destin ca sticlutele cu mesaj aruncate în mare, dupa 18 ani. Dedicatia de pe cartea mai sus amintita precizeaza în primele rânduri o neîntelegere initiala între cei doi. “Mi-a oferit odata un premiu din partea Fundatiei sale România Mare si eu am cerut premiul pentru Manastirea Sâmbata. El zice ca l-am refuzat.â€, precizeaza dedicatia dupa ce caracterizeaza generos, cu numeroase atribute necontestate, portretul destinatarului drept poet, prozator, excelent polemist, pamfletist afurisit, iluminator sau incendiator de figuri, om politic etc., etc. Comunicarea nefericita dintre cei doi se aplaneaza subit dupa ce buzunarul lui Vadim se desarta în contul Manastirii Sâmbata: “Mai tîrziu a dovedit ca întelege Mînastirea Sîmbata. A trimis o donatie, a participat la istorica sfintire din 15 aug. 1993, cu patriarhul ecumenic, si a scris adevarat si frumos despre ea si despre mine. Îi multumesc.â€.
Concluziile pe care ar trebui, noi cititorii de rând, de rândul din spate, sa le articulam, ne-au fost deja dirijate de aceasta postare la persoana a III-a. Vadim Tudor, acest poet pamflet politic este o personalitate bagata în seama, nu un neica nimeni fara niciun Dumnezeu. Sa-ntelegm si noi odata nu Vadim e sarpele biblic veninos, desi are limba otravita, ci poate mai degraba un apostol cu nuia. Filozofia flirtuoasa a postarii de fapt poate fi motivata prin aceleasi cuvinte pe care i le-a scris si fostul Mitropolit acum 18 ani citându-l pe stefan Roll, dar într-un alt context: „Episcopul scuza mijloacele!â€.
