Un strop de NBA

Darnell Clavon. Brian Evans. Damien Argrett. Trei nume, trei americani. Ei sunt cei care au adus mirajul Americii mai aproape de Sibiu. Prin ei am aflat puțin din fenomenul care l-a introdus Lumea Nouă în viața tot mai globalizantă a planetei. Și cum era mai ușor de făcut un asemena pas decât prin sport? Baschetul, o religie peste Ocean, a intrat treptat și în România, ajungând acum să nască pasiuni aproape la fel de mari ca și fotbalul. ,,Vina” principală este a lor. A americanilor. NBA, campionatul pe care mulți doar l-au visat urmărind în miez de noapte spectacolul din sălile uriașe din Los Angeles, Washington sau Chicago, a intrat în Sibiu prin vamă în bagajele celor trei.

Dacă iei la întâmplare un sibian și îl rogi să rostească numele primului american care îi vine în minte sigur acesta nu este Bush. Este Darnell Clavon. Dacă îl întrebi care este vedeta cea mai cunoscută din sportul local, răspunsul va fi unul singur: D. O inițială care spune atât de multe. Pentru că americanul care evoluează la echipa de baschet a Sibiului a intrat atât de adânc în memoria cetățenilor acestui oraș și în inimile lor, încât e foarte greu de înlocuit cu altcineva. El este Căpitanul, Unicul. Cel care a dat culoare, spectacol și eficiență jocului formației studențești, acum mai bună ca niciodată. După doi ani bătuți pe muchie la CSU, Darnell și-a făcut un nume care nu are egal. El este exemplul dăruirii și talentului care a născut în SUA și în lume fenomenul NBA, urmărit cu sufletul la gură de tinerii pasionați de baschet. Din păcate doar la televizor. De când este el la Sibiu, sala Transilvania este neîncăpătoare.

Îndrăgostit de Sibiu

Darnell Clavon iubește baschetul, trăiește pentru el. Este ceea ce se vede foarte rar pe lanoi, indiferent de sport. De aceea toate simpatiile îl au invariabil în centru. Acțiunile în viteză, driblingurile, pasele de efect, coșurile marcate în stil personal sau alley-up-urile care îi pornesc dintre palme au făcut sala de multe ori să se zguduie amenințător. Eficiența nu îl trădează niciodată, ajungând să fie primul marcator al diviziei A în iarnă. Este al doilea MVP al României, după Cătălin Burlacu, care are doar avantajul că reprezintă campioana României. Pentru toate acestea și pentru atâtea altele este D. Singurul căruia i s-a închinat un cântec. Când se aude din tribune binecunoscutul ,,We love you, Clavon”, Darnell are ochii în lacrimi. Pentru minunații fani ai CSU și ai săi, jucătorul a declarat că nicăieri nu s-a simțit ca la Sibiu. Un oraș care i-a dat totul. O dreptate a sorții, chiar dacă la apus de carieră.

Titirezul

Al doilea american care a sosit la Sibiu a fost Brian Evans. Un puști, la doar 23 de ani cât avea la momentul transferului la CSU. Prea puțin cunoscut, nu a dat impresia de la început că va reuși. Simpatia pentru căpitanul Clavon era oricum greu de împărțit cu altcineva. și, totuși, el a făcut-o. Tinerețea și ambiția cu care a ieșit în lumina reflectoarelor încă de la primul joc din toamnă a lăsat asistența mască. Viteza, pătrunderile frontale și coșurile marcate din sărituri lungi, foarte lungi, au cucerit pe toată lumea. Pătrunderile sale, ca ale unui spiriduș printre uriașii echipelor adverse, au compensat pe deplin înălțimea redusă a sa. Un fundaș care nu a lăsat loc de comentarii, ci doar de laude rostite cu ochii mari de minune. Cuplul pe care l-a făcut în ultimul sezon de A cu Clavon a fost poate cel mai prolific din România. O singură piedică, accidentarea primului în semifinala cu Poli Mobitelco Cluj Napoca, a făcut ca cei doi să nu încununeze la maxim un an magnific pentru ei și pentru echipa care le-a oferit șansa vieții.

Pivotul lipsă

Damien Argrett a fost al treilea și cel care a completat definitiv un lot devenit peste noapte de top. Singurul post, cel de pivot, care rămăsese descoperit la Sibiu, a fost preluat de el. Nu era rolul său de bază în echipă, dar a demonstrat că valoarea nu cunoaște limite. E de ajuns să ai în spate școala americană de baschet. Câți dintre suporterii echipei nu au spus, de atâtea ori în primăvară, atunci când aruncările nu își atingeau ținta: ,,Lasă, că îl avem pe Argrett sub panou!” Acolo era locul lui. Acolo câștiga tot și o împingea lejer prin inel. Damien nu a adus spectacol, dar a oferit în schimb eficiență și determinare cât cuprinde. Imaginea cu el jucând având un ochi acoperit de bandaj este memorabilă. Așa a reușit să marcheze coșuri unul după altul, în timp ce fanii erau în extaz. Cei trei au fost pionierii baschetului de calitate. D., Brian și Damien sunt exponenții baschetului așteptat de mult timp la Sibiu. Poate vor rămâne, poate nu și mai departe, cert este că au lăsat urme adânci de simpatie între sibieni. Dovadă că, acum, conducerea clubului vrea să mai aducă americani la CSU.

Bogdan BRÂNZĂ