Uncategorized

Ortodocsii si catolicii fac blat în Ardeal

Principalul punct pe ordinea de zi l-a constituit reluarea dialogului, la nivel de ierarhi, dintre Biserica Ortodoxa si cea Greco-Catolica. Inexplicabil, primul pas l-a facut chiar Patriarhia Româna care a trimis înca de anul trecut un e-mail Bisericii GC prin care propunea reluarea unui dialog constructiv, bineînteles cu doua amendamente: neretrocedarea lacaselor de cult care au apartinut cândva cultului greco-catolic si a numeroaselor proprietati imobiliare aflate în prezent sub cheia Patriarhului Daniel. Cu alte cuvinte, degeaba au crezut catolicii ca vor înhata ceva din averea ortodocsilor, pentru ca nu va fi absolut deloc cazul. Dialogul va fi asadar doar la nivel teoretic, tamâia din cadelnita fiind reeditarea unei carti – „Relatiile actuale dintre ortodocsi si greco-catoliciâ€, un fel de compendiu al istoriei celor doua biserici de la 1700 încoace.
Din relatarile celor prezenti, sedinta comuna a decurs fara incidente, niciun ierarh nefiind surprins înjurându-se ca la usa bisericii cu omologul sau, contrar totusi modelului instituit de preotii patimasi din pastoriile ortodoxe de tara. Ba mai mult decât atât, atractia platonica dintre acestia a determinat stabilirea a cel putin doua întâlniri comune pe an. În acest ritm, peste câtiva ani, daca nu vor exista probleme în paradis, relatia dintre cele doua biserici va deveni din ce în ce mai apropiata, nefiind exclus un mariaj spre binele credinciosilor schimati doar de câteva dogme, concentrate în special în punctele florentine.

Show More

Related Articles

Back to top button
Close