Uncategorized

Pa, comasare dupa motivare!

Judecatorii Curtea Constitutionala a României au declarat comasarea alegerilor drept neconstitutionala. Conform acestora legea pentru care Emil Boc a angajat raspunderea guvernului încalca dreptul de a candida al cetatenilor. În plus ea nu se justifica din punct de vedere al economiilor la buget si nici prelungirea mandatelor alesilor locali în lipsa unei situatii de urgenta, de genul unei calamitati naturale sau stari de razboi.
Magistratii fac apel la jurisprudenta europeana în materie de organizare a alegerilor si ajung la concluzia ca orice maniera complicata de organizare a unui scrutin este în masura sa lezeze dreptul la vot. “Astfel, prin organizarea concomitenta a alegerilor pentru Camera Deputatilor si Senatului si a celor pentru administratiile publice locale cetatenii vor avea de realizat o sarcina mult mai complexa – exprimarea optiunii pe sase buletine de vot – ceea ce va presupune cresterea exponentiala a timpului necesar votarii pentru fiecare cetatean, luând în calcul în acest sens distribuirea buletinelor, timpul de vot în cabine, introducerea buletinelor de vot în cele trei urne”, sustine Curtea. Se apreciaza ca, prin complexitatea operatiunilor de vot, se poate ajunge la excluderea de la vot a alegatorilor care, independent de vointa lor, nu vor reusi sa voteze în perioada de timp afectata exercitarii votului pâna la închiderea urnelor si recomanda ca procedura de vot sa ramâna cât mai simpla. Pe de alta parte, judecatorii constata ca organizarea la aceeasi data a alegerilor locale si parlamentare poate determina încalcarea dreptului de a fi ales, prevazut de articolul 37 din Constitutie. ” Aceasta întrucât exista situatii în care un candidat care nu a câstigat un mandat de ales local sa-si exprime dorinta dea participa la alegerile nationale pentru un mandat de parlamenta, lucru perfect posibil, dar numai în cazul unor alageri care sa desfasoara la date diferite”, sustine CCR. În legatura cu argumentuil Guvernului potrivit caruia comasarea ar duce la economisirea fondurilor publice destinate organizarii alegerilor, Curtea recunoaste “necesitatea masurilor de reducere a cheltuielilor într-un context de criza economica”, dar puncteaza faptul ca acestea “nu se pot constitui în argumente care sa sustina, în orice conditii, restrângeri ale exercitiului unor drepturi sau libertati sau care sa sustina masuri de natura a afecta principii fundamentale ale statului de drept”.

Show More

Related Articles

Back to top button
Close