Pacientul român ”“ Pilula de pesimism
Draga pacientule român, multe se mai întâmpla prin sistemul nostru sanitar si nu ma pot abtine sa nu te informez si pe tine, tu care duci în spate tot greul, în timp ce unii se joaca de-a conducatorii si atotstiutorii în sanatate. În primul rând vreau sa vorbesc despre umilinta prin care trebuie sa treaca un simplu muritor de rând atunci când este bolnav sau se simte rau si are nevoie de niste analize.
Multi doctori ar spune ca oamenii nu trebuie sa mearga la medic doar când se simt rau, dar la cum sunt întâmpinati oamenii prin unitatile sanitare sunt convins ca nu au chef de vizite periodice, ci ar vrea sa mearga cât mai rar posibil, daca se poate chiar deloc. În fine, trecem peste acest aspect si intram în subiect. Mai exact într-un laborator de analize. Dau un exemplu foarte simplu, un individ are nevoie de analize pentru ca se simte rau sau pentru alte motive si indiferent de ziua în care merge la analize, ori la începutul lunii, ori la jumatatea lunii în curs, i se raspunde foarte sec: â€nu mai avem fonduriâ€. Omul dezamagit nici nu mai spune nimic si cu trimiterea de la medicul de familie în mâna da sa plece din laborator. În acest moment pacientul mai primeste o informatie pretioasa: â€trebuia sa veniti la începutul lunii trecute sa va programati pentru aceasta lunaâ€. Normal ca la acesta replica orice om cedeaza nervos, devine furios si nu poate spune altceva decât: â€si eu de unde era sa stiu ca ma voi îmbolnavi astazi si ca voi ava nevoie urgenta de analize!?â€
Da, nu mai sunt fonduri, iar bolnavul ori scoate banii si îsi plateste analizele, ori se duce în treaba lui si încearca sa se trateze cum poate. Dar bineînteles ca nu este deloc în regula mai ales ca omul contribuie lunar pentru asigurari de sanatate, astfel încât sa poata apela linistit la serviciile medicale atunci când are nevoie. si mai interesant este faptul ca un om obisnuit nu are cum sa stie daca într-adevar laboratorul respectiv nu mai are fonduri. Pentru ca daca stam bine si analizam, laboratorul nu pierde nimic daca spune unui pacient ca nu mai sunt fonduri, ba din contra, ar putea sa mai scoata ceva bani de la omul si asa necajit. În concluzie, ne îmbolnavim doar daca avem bani sau ne programam când sa vina boala. Mi se pare corect.
Mai pleaca multi medici din tara?
Stimate pacient, nu vreau sa par ca mor de grija medicilor din România, dar exista doctori valorosi care s-au saturat sa câstige mai putin decât un sofer al vreunui ministru si atunci aleg sa paraseasca aceasta tara si sistemul sanitar din România. Pe de alta parte sunt convins ca exista si doctori care au grija sa câstige mult mai mult decât un om de afaceri si atunci prefera, normal, sa ramâna în aceasta tara si în sistemul sanitar român de unde îsi poate asigura linistit un trai mai mult decât decent. În schimb, asa cum marii corupti sunt un mit în România, asa si medicii slabi putem spune ca nu exista. Nu de alta dar daca ne uitam în urma descoperim ca niciun mare demnitar român nu a fost închis pentru fapte de coruptie la nivel înalt, cum niciun medic nu a fost acuzat de vreun organ abilitat, de malpraxis. Ca atare din punctul asta de vedere avem o tara curata. Dar ca ministru al Sanatatii sa nu iei nicio masura când vezi ca mii de medici parasesc tara, sa nu-ti pese ca statul cheltuieste o gramada de bani cu pregatirea acestora dupa care ei aleg sa plece la salarii si conditii mai bune, înseamna ca avem o problema. Ori de viziune, ori de nepasare.
Sunt foarte curios câti medici precum si alti angajati din sistemul sanitar românesc vor navali la târgul de joburi care va avea loc si la Târgu Mures, special pentru medicinistii care vor sa plece în strainatate. Exista deja firme de recrutare care fac bani frumosi din plasarea fortei de munca din România în spitalele din Europa. Dar daca presedintele îi invita sa plece pe cei care nu mai suporta sistemul, nu ne mai ramân prea multe de comentat, iar eu nu pot sa le urez acestor români decât mult succes.
Ar fi frumos sa stim ca acei medici care se decid sa plece la munca în strainatate se vor întoarce la noi peste câtiva ani. si cum facem cu pacientii nostri? De ei cine se va mai ocupa? Mai ales ca numarul internarilor creste de la an la an, iar la noi tinerii care vor sa munceasca sunt tinuti pe tusa, iar mai marii Sanatatii reduc paturi de spitale.
Restructurari în secret la CJAS Mures
Saptamâna trecuta angajatii Casei Judetene de Asigurari de Sanatate Mures au stat ca pe ace pentru ca desi de la nivel central s-au anuntat restructurari, nimeni nu i-a anuntat exact în ce consta acest lucru. Personalul CJAS Mures a auzit tot felul de zvonuri, fiecare angajat se temea de soarta lui, dar nimeni nu a venit cu lamuriri. Presedintele Casei, Acs Valeria, a fost într-o vizita scurta la Bucuresti sa primeasca oficial, în mâna hârtia cu cei care urmeaza sa fie disponibilizati, sa evite astfel primirea vreunui fax din partea Bucurestiului, hârtie care putea ajunge în mâna oricui. Nu întelegem nici noi, nici angajatii Casei, de unde atâta secretomanie, dar eu îi banuiesc pe unii sefi de institutii publice ca se cred la ei acasa si ca functiile pe care le ocupa sunt ale lor pentru totdeauna si le merita din plin.
Partea si mai interesanta abia acum urmeaza. Cum în România un secret nu are viata lunga, angajatii au reusit sa afle ca vor fi desfiintate 9 posturi, din care 5 vacante. La un calcul simplu înseamna ca 4 persoane vor ramâne someri. S-a aflat si cine va fi disponibilizat, este vorba despre femei de serviciu si portari. WOW, cum ar spune unu care se mira. Nu-i asa ca este o masura beton de combatere a crizei si o salvare a bugetului de stat? Luminoasa minte, mai ales ca acum Casa Judeteana de Sanatate va trebui totusi sa angajeze o firma care sa faca putina curatenie, la propriu si va mai avea nevoie si de niste paznici. Pai cum de unde, externalizeaza cele doua servicii si va plati cu siguranta mai mult. Dar, scopul va fi atins. Cheltuielile cu personalul vor fi mai mici. Deci, mare economie la buget. Din partea mea felicitari celor care iau astfel de decizii întelepte si pot sa-l asigur pe pacientul român ca soarta lui este în mâini bune… sau nu?



