Uncategorized

Palaria magica

Îl cheama Iova Nan, dar n-are nicio legatura de rudenie cu zeul Iovis. E adevarat, pe o treapta mai jos niste cumetrii cu semizei de conjunctura, dar atotputinciosi la vremea lor a mai avut. si înca are.
Chiar si atunci când nu era sigur pe întreprinderile lui, prea tânarul profesor de relatii internationale se manifesta frenetic. Daca din întâmplare nu avea nimic urgent de facut brusc devenea optimist. Super, super!, rostea el întru sine, dând fuga cu gândul la viitor. De unde surâde languros ca un soare de primavara poate chiar functia de rector universitar. Hobbyul profesorasului era sa croseteze vestute, chilotei, ciorapei, caciulite, fularele din firisoarele de ata ce-i legau între ei, într-un ghem foarte încâlcit pe colegi de la Facultate si Universitate. De la sef de catedra la decan, rector, fost rector si înapoi. De cum termina un ciorapel, îl facea cadou unui tânar masterand sau asistent, care-i multumea recunoscator. Cum termina o caciulita, i-o dadea sefului de catedra pentru la iarna. Cum termina un fular îl înfasura frumos si-l trimitea cadou la domnul ministru, ma rog, fost ministru, care umbla mult si trebuie sa-si protejeze gâtul. Chiloteii îi tinea pentru el, iar vestutele, care cam frecau la piele, le daruia decanului, pe care mâncarimile îl tineau vigilent.
Pe strada profesorul Iova Nan mergea cu pas sigur, îsi tinea strânsa mapa diplomat sub bratul stâng în vreme ce cu mâna dreapta dirija, miscând-o ritmic când la stânga când la dreapta, gloata nenumarata de emuli popositi ca-ntr-un amfiteatru în propria minte. Saluta cunoscutii pe strada cu voce zgomotoasa si cu o deschizatura ampla a zâmbetului, mai cu seama de când accese inexplicabil la gradul de profesor universitar. Precocitatea institutionala îi suia bujori feciorelnici în obraji. Pentru a-si face mai vizibila prestanta îsi decorase crestetul c-o palarie larga de sub care ochii îi clipeau academic. Avea ceva suprem în priviri când se oprea brusc pe strada coplesit de mândria ca exista. Ceva gales îi curenta fiinta de la o margine la alta.
Când ajungea la catedra îi placea în mod deosebit ca mai tinerii lui colegi sa-l întâmpine cu „Sa traiti domnule profesor!â€, „Am onoarea sa va salut!â€, „Toate bune?†Pret de câteva minute se scalda înduiosat în lumina autoritatii pe care-si închipuia c-o are în ochii mai tinerilor colegi. Dupa ce-si lua portia cuvenita de respect din partea lor, împartea dezinvolt sentinte asupra urgentelor probleme ale istoriei recente. Îl încânta nespus sa risipeasca oarecum aluziv secrete despre decizii de culise ale domnului ministru, ma rog, fost ministru, caci tocmai l-a avut la telefon. De ce nu si ale domnului rector care de obicei coace câte ceva atât pentru simpatizantii, cât si pentru adversarii lui? Profesorul Iova, frenetic fara odihna dar cu scopurile bine determinate, n-avea interes sa fie adversar. Simpatizant era oricum prin natura. Important era sa ghiceasca momentul în care simpatia trebuie fixata asupra unui sau altuia. si o nimerea mai de fiecare data. Poate ca si palaria larga ce-i decora crestetul avea ceva magic. Parca îi dicta mereu oportunitatea cea mai buna. 
Într-o zi au avut loc alegeri în catedra. Întrucât se apropia vremea pensionarii, actualul sef, distratul domn Vesca, se spunea ca nu mai candideaza, ca lasa loc celor mai tineri. Multi erau fericiti cu aceasta ocazie. Dar iata ca domnul profesor s-a razgândit subit si a decis ca ar fi o tradare fata de destinul catedrei sa nu mai vrea sa-si asume conducerea ei. Asa ca jocul deveni iarasi mai complicat. Iova Nan, vocea tânara si avizata, speranta secreta a institutiei, îsi formula propunerea. „Eu cred ca cel mai potrivit sef de catedra este domnul profesor, pardon distinsul domn profesor Vesca, date fiind meritele stiintifice, experienta administrativa si competenta în politica europeana universitara … †Gargariseala,ca de obicei. Tot ca de obicei, fara a scoate o vorba, colegii îsi ciuleau urechile si priveau uimiti pe sub ochelari pâna ce-si ispravea profesorul Iova solemna peroratie. Se voteaza. Sunt prezenti toti membri catedrei. La sfârsit se numara voturile.
Cu doar doua voturi obtinute, galben de surpriza si asudat peste masura, domnul profesor Vesca pierde sefia. seful devine, cu o majoritate zdrobitoare, nici mai mult nici mai putin decât contracandidatul domnului Vesca. Unicul. Ca sa vezi, domnule, ce chestie! Luat cumva pe nepregatite, freneticul si optimistul Iova începu sa se fâstâceasca, dar nu ceda nicidecum descurajarii. O da pe gluma, nu-i prea iese, dupa care îsi pierde cuvintele. Dar cum niciodata el nu-si pierdea însufletirea s-a gândit ca oportunitatea de-a avea un sef nou de catedra trebuie sarbatorita. Într-adevar, prinsi de-o emulatie spontana marii si micii profesori de istorie, infatigabili mânuitori de bârfe, desigur pe tonul cel mai protocolar si academic, au sarbatorit pe-ndelete pâna ce li s-a taiat filmul si s-au stins becurile în sala. Cei mai fericiti au sarbatorit si pe întuneric, gâlgâind în vinuri dulci si hohotind fara adresa. Unii, între care si Iova Nan au mai sarbatorit si sub feeria stelelor în plina strada. Cei care înca n-au neveste au mai sarbatorit apoi si la domiciliu, înainte sa le bata vecinii în teava de calorifer.
Numai domnul Vesca a sarbatorit cumpatat. si-a pus pijamalele mai devreme ca de obicei, si-a tras scufia pe cap si a trecut cuminte la nani-nani, uitând sa-si mai sarute doamna de noapte buna.

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close