Parai clujeni pentru Polul Social
Fostul senator FSN de Cluj, Vasile Aileni, va aduce 80 milioane USD pentru Polul Social l Polul Social, aproape de certitudine l “Sponsorii” vor vrea funcții contra banilor l PSD nu vrea
Politica românească necesită din ce în ce mai mulți bani. În precedenta campanie electorală partidele politice au cheltuit sume fabuloase pentru pentru a atrage cât mai multe voturi. Gurile rele afirmă că PSD a cheltuit aproximativ 220 milioane euro, iar Alianța D.A. aproape 150 milioane euro. De asemenea, se vehiculează sume exorbitante pe care un candidat trebuie să le ofere partidului pentru a fi propulsat pe un loc eligibil pe listele pentru parlament. Toți acești bani vin de la oameni care au interese, persoane care urmăresc atingerea unor poziții care să le ofere posibilități de afirmare pe scena politică și economică.
Consilierul mână-largă
O inițiativă mai veche a cuplului Ion Iliescu – Petre Roman, Polul Social, tinde să captete contur mai ales acum când urmează să sosească un aflux imens de capital direct din Statele Unite ale Americii. Astfel, potrivit unor surse apropiate fenomenului, finanțări masive – de peste 80 milioane USD – urmează să sosească pentru a fi folosite în scopul demarării Polului Social. Persoane care doresc să-și păstreze anonimatul afirmă că omul de legătură între Polul Social și milioanele de dolari este fostul senator al Frontului Salvării Naționale (FSN) din perioada 1990-1992, Vasile Victor Aileni. Fostul senator a convins anumite persoane din SUA să finanțeze viitorul pol de stânga. În schimbul acestor mici favoruri, se pare că Iliescu l-a numit pe Aileni în funcția de consilier personal pe probleme de cultură.
Totuși, există multe semne de întrebare referitoare la aceste finanțări masive. Persoanele care au acordat acești bani, este posibil să se aștepte la recompense cel puțin la fel de substanțiale în cazul în care Polul Social ar câștiga alegerile din 2008-2009. Prin asta se va începe o nouă eră a clientelismului politic și a grupurilor de interese.
Firmă inexistentă
Vasile Aileni a fost senator al FSN din partea circumscripției Cluj în perioada 1990-1992, fiind înlocuit de către Mihai Tălpeanu, Aileni dându-și demisia din funcția de senator în 1992. După pecarea din Senat acesta și-a deschis mai multe afaceri în țară și străinătate, firmele sale oferind consultanță pentru accesarea de fonduri europene. De asemenea, prin intermediul firmelor sale, mai mulți studenți și absovenți au beneficiat de burse de studiu pentru continuarea studiilor în SUA. Cea mai importantă firmă aflată în portofoliul lui Aileni este Mabe Press. Chiar dacă în dreptul funcției de director apare numele fiului său, Cristian Aileni, gurile rele afirmă că frâiele afacerii sunt deținute de către Vasile Aileni. Din nefericire pe pagina electronică a Ministerului Finanțelor Publice (MFP) nu apare nici o referire la situația financiară a firmei Mabe Press. Mai mult, dacă ar fi să ne luam după aceeași pagină electonică, Mabe Press nu a existat niciodată în evidențele MFP. Vasile Aileni deținea funcția de coordonator al Departamentului de Analiză și Planificare Strategică din cadrul Mabe Press. Mabe Press mai este cunoscută și sub denumirea de MPS Consulting, dar pe pagina electronică a MFP nu apare nici o referire nici pentru această titulatură. Totuși am reușit să găsim un număr de telefon care corespundea firmei Mabe Press, dar la capătul celălalt al firului nu a răspuns nimeni. De asemenea, timp de mai bine de o săptămână am încercat să-l contactăm pe Vasile Aileni pentru a obține o declarație, dar acesta fie avea telefonul închis fie nu răspundea.
Alianța stângii
Principalii susținători ai proiectului Polului Social, Ion Iliescu și Petre Roman, doresc înființarea unei uniuni a tuturor partidelor de stânga care să contrabalanseze ascensiunea tot mai pregnantă a partidelor de centru și de dreapta care se află acum la putere. Totuși, inițiativa cuplului Iliescu – Roman se lovește de refuzul tot mai categoric al liderului principalului partid de stânga, Partidul Social Democrat (PSD), Mircea Geoană. Liderul PSD se află în conflict, mai mult sau mai puțin deschis, cu Ion Iliescu și nu dorește să adere la viitorul partid care în cel mai probabil caz l-ar avea ca lider oficial pe Iliescu. La lansarea Polului Social s-a stabilit crearea unui grup de inițiativă format din reprezentanții PSD, Forumul Democrat Roman (FDR), Alianței Socialiste, precum și trei ONG-uri și două federații de pensionari care se vor întâlni periodic pentru dezbateri. Până acum, lansarea a avut loc doar la București, dar, în urma întâlnirilor cu grupul de inițiativă, se vor stabili datele de lansare și pentru alte județe, printre care și Cluj. Deși Petre Roman spune că nu se poate crea o uniune a forțelor de stânga fără principalul partid cu această orientare, PSD, liderii PSD afirmă că sunt deschiși la dezbateri, dar, dacă apare ideea unei formațiuni politice, PSD nu va susține formarea ei, social democrații marșând pe ideea unui simplu forum de dezbateri.
Augustin STANCIU



