Pardon, scuzați, au revoir!
Mare instrument condeiul ăsta, dom’le! Mare și periculos. Deci, de temut! Nu știi când te plesnește din sfânt senin. Și dac-ar fi doar cu cuvântul, mai treacă-meragă. Dar, efectele scrijelirii pe hârtie a unor hieroglife ce aduc a vorbe sunt, de multe ori, cele ale parului trăsnit în moalele capului.
Iar după activitatea teutonică, vajnicii cavaleri au două posibilități: fie să lase măgăriile scrise astfel cum le-au ticluit, înspre încercarea de îndobitocire a opiniei publice (căci manipulare este un termen prea elegant pentru demersuri jurnalistice de doi lei), fie să-și ceară scuze printre dinții strepeziți. Desigur, prima varianta este cea uzitată. Căci, vorba manelei ridicate la rang de șlagăr: Las-o, bă’ să merge-așa, /Ne-am obișnuit cu ea… Și apoi, cine să le ceară socoteală? Mai ales când respectivele texte s-au publicat la umbra mantalei de jurnalist-șef premiat de curând, de către poporul (sondat) iubitor de informație.
Dar, regula mai sus expusă își are excepțiile ei. Ca orice regulă. Cum am observat de curând când era să-l scuipăm pentru protejarea de deochi, pe autorul scuzelor național-televizate.
Cruciada împotriva d-nei ministru al justiției se apropia de apogeu. După discuții libere, zile în șir, despre întâlnirea triunghiulară de taină, nu s-a găsit nici o presiune exercitată de reprezentanta executivului asupra procurorilor înspre iertarea ori îndulcirea vieții urmăritului penal cu care se văzuse. Ei, și pentru că scandalul începea să lâncezească, învârtindu-se în jurul aceleiași cozi, tocmai când era programat să ajungă la punctul lui culminant, a trebuit resuscitat. Printr-o măgărie. Lansată public. Cu ușurință. S-a scris, așadar, în cotidianul condus de premiatul nației între-ale jurnalisticii, slovă vândută la tarabe, desigur, că d-na ministru a repetat figura cu întâlnirea. Nu o dată, nu de două ori, ci de vreo 4-5 ori. În aceleași condiții de taină. Cu nu se știe ce gânduri și gesturi ascunse. Adică premeditat, cum altfel?. Iar indignarea națională a fost pe măsură. D-na ministru se jura că nu și nu, nu s-a mai întâlnit altă dată cu prim-ministrul în prezența persoanei publice acuzate, deși cotidianul cu pricina se dădea de ceasul morții că ba da.
Noua informație a înfierbântat chiar și mințile cu temperatură intelectuală constantă. Vai, vai, vai, au ajuns să zică până și cei ce credeau în spusele ministrei justiției! Dezamăgiți de atitudinea ei, față de dezvăluirile proaspete și senzaționale ale cotidianului care pretinde că gândește înainte de a scrie. Singura speranță rămânea fermitatea cu care ministra jurnalistic împricinată nega noile acuze ce i se aduceau.
Și, pe când povestea era să apuce punctul de frunte (ăla în care Făt-Frumos călare pe o gheonoaie binevoitoare aruncă peria finală, unsă cu toate alifiile, care face să ia foc tot peisajul, inclusiv vizata Mumă a Pădurii), iaca, surpriza! Întâlnirile ulterioare care au fost nici că au mai fost, deși s-a susținut cum că au fost și după ce s-a negat că au fost. Cam asta au înțeles destinatarii scuzelor lansate în eter. În mod civilizat!
Împrăștierea publică de cenușă în cap a avut loc deoarece s-a constatat cum că informația (vitală pentru adâncirea și alungirea scandalului) nu era decât un fâs. Gospodărește ambalat. Talent de marketing, nu glumă! Deci, mai marele cotidianului și-a dat seama că informația a fost scrisă de-a moaca, fără nici un temei (jurnalistic, de bun-simț ori juridic). Și a venit, ca tot omul fin, să-și ceară cuvenitele scuze față de conducătoarea destinelor justiției române. Care, într-adevăr, nu se dedase la remake-uri de întâlniri cu doi masculi concomitent.
O întrebare simplă și clară se ridică din toată această tevatură. Se mai deranja șeful cotidianului să-și ceară necesarele scuze dacă protagonista întâlnirilor ar fi fost o cinstită gospodină căreia prin afirmațiile neadevărate îi strica bunătate de căsnicie, singura care-i oferea echilibru în viață? Ei, hai că știți cu toții răspunsul. Probă suplimentară: s-a deranjat autorul scuzelor să facă același gest după articole vânturate și revânturate despre inepțiile legăturii unui președinte de instanță cu mafia italiană, culminând cu texte care informau publicul cum că datorită implicării magistratului în trebile mafiei se va redeschide cazul asasinării soților Fătulescu de la Brașov? Ori, s-a gândit (măcar) să-și ceară scuze după achitarea magistratului pentru atitudinea non-jurnalistică a întregii redacții care anunța ritos, într-un articol, la data punerii în libertate a magistratului, că ziariștii (pe care-i conducea) ar trebui să se apuce să picheteze sediul Curții Supreme pentru că a îndrăznit să pronunțe o astfel de hotărâre? Ori, a apărut să-și ceară scuze față de textele rostite cu vădită mânie proletară, la știrile de seară, cum că legăturile cu mafia italiană ale respectivului magistrat dau în vileag viermii ce mișună sub bolovanul justiției, deși acele legături, ia-le de unde nu-s? Etc., etc., etc.
Nu privilegiul oferit d-nei ministru al justiției ne supără. Pentru că, practic, după terfelirea inițială, amplificată datorită scandalului în care informația fusese lansată, respectivele scuze nu pot șterge răul făcut. Dar, sunt strict necesar. Ca semn de elementar bun-simț. Ne supără, însă (și este normal să fie așa) faptul că aceste scuze au venit doar datorită efectului “sabia lui Damocles”. Adică, datorită rezonanței numelui, datorită popularității și datorită pârgiilor legale de care d-na ministru dispune în mod normal. Noi, ceilalți, n-avem decât să citim și să înghițim. În sec. Oare??
de Andreea CIUCÄ‚
