Uncategorized

Jalea Magna

Universitatea Petru Maior – penultimul loc pe ţară în raportul Consiliului Naţional de Cercetare Ştiinţifică a Învăţământului Superior

În recentul raport anual al Consiliul Naţional de Cercetare Ştiinţifică a Învăţământului Superior, Universitatea Petru Maior se situează pe locul 38 din cele 40 de Universităţi de stat din ţară * Acest raport, bazat pe zece indicatori, scoate în evidenţă nivelul slab la care se prezintă Universitatea mureşeană în unele puncte cheie pentru învăţământul secolului XXI * Zero puncte la teze de doctorat finalizate la sediul universităţii, zero puncte la brevete de protecţie sau produse cu drept de proprietate intelectual, 0 puncte la capitolul reprezentări în academii * Din cauza raportului negativ al CNCSIS, Universitatea pierde 370 de milioane de lei.

Raportul pe 2003 al Consiliul Naţional de Cercetare Ştiinţifică a Învăţământului Superior (CNCSIS) relevă nişte lucruri alarmante despre Universitatea Petru Maior din Târgu Mureş. Din cele 40 de universităţi de stat din ţară, Petru Maior se situează  pe locul 38, în condiţiile în care ultima clasată a primit zero puncte la toţi indicatorii. Este un raport alcătuit prin punctarea a zece indicatori pentru măsurarea nivelului performanţelor în cercetarea ştiinţifică. Conform acestei evaluări al CNCSIS, instituţiilor de învăţământ superior li se acordă, în funcţie de punctaj, 3% din bugetul anual al fiecărei universităţi. Fiind clasată pe penultimul loc, Petru Maior a pierdut 370 de milioane de lei doar pe acest segment.
Universităţile sunt finanţate de la bugetul de stat pe baza unor indicatori de calitate. Există 13 asemenea indicatori care cuprind mai multe problematici. De exemplu, ponderea posturilor didactice ocupate de profesori titulari, ponderea cadrelor didactice sub 35 de ani, cheltuieli pentru dotarea laboratoarelor, calitatea managementului, etc. Printre acestea se numără şi cei 3% primiţi de universităţi în urma raportului CNCSIS. Conform acestor indicatori Petru Maior pierde sume importante pentru bugetul Universităţii.

Lacunele majore sancţionate

Dintre cei 10 indicatori luaţi în calcul de CNCSIS, Petru Maior a primit zero puncte la trei activităţi vitale unei universităţi. Prima – teze de doctorat finalizate la sediul universităţii. Universitatea Petru Maior nu are linii de doctorat! Există doi profesori în cadrul universităţii care conduc teze de doctorat dar, din păcate, nu la Universitatea Petru Maior. Fostul rector, Vasile Boloş, conduce doctorat la Cluj iar profesorul Lazăr Cistelecan la Oradea. “Se fac demersuri ca la facultatea de inginerie macanică şi istorie să deschidem linii de doctorat”, a declarat Liviu Marian, noul rector numit săptămâna trecută.
Brevetele sub protecţie sau produse cu drept de proprietate intelectuală nu există deoarece nu sunt bani. Există invenţii dar nu s-au găsit surse de finanţare. Cele mai multe sunt la facultatea de inginerie. “Va trebui să găsim şi aici bani”, a mai adăugat Liviu Marian. Dar ne punem o întrebare simplă. Dacă ar fi invenţii bune care să aducă profit în economie oare nu s-ar găsi sponsori?
Petru Maior nu are nici un reprezentat în academii.

Unde s-a obţinut punctaj acceptabil?

Sunt indicatori la care Universitatea mureşeană a primit un punctaj de apreciat. La secţiunea “premiile academiei pentru activitatea de cercetare” s-a obţinut locul 5. La criteriul centre de cercetare, locul 12 în ţară. Petru Maior are două centre de cercetare bine dotate în cadrul facultăţii de inginerie. La capitolul “cărţi publicate în edituri cunoscute”, a ocupat locul 15 pe ţară.

Banii investiţi într-un nou sediu
 
Petru Maior a investit 25 de miliarde de lei, din surse proprii, pentru noul sediu din cartierul Tudor, unde Universitatea a cumpărat imobilul fostei întreprinderi Electromureş, secţia Maşini de Calcul. Lucrurile sunt cât se poate de clare. Bani nu mai sunt. În afară de înfiinţarea liniilor de doctorat, revigorarea celorlalte indicatoare necesită bani. Deocamdată Petru Maior pierde bani.

Liviu Marian, rectorul Universităţii Petru Maior
“Ne-am clasificat unde ne-am clasificat. În Consiliul de Administraţie de săptămâna trecută s-au analizat indicatorii şi s-au dispus măsuri operative pentru corectarea indicatorilor defavorabili. Creşterea numărului cadrelor didactice, înfiinţarea liniilor de doctorat, brevetarea ideilor noi. Problema e că suntem o universitate tânără. În 1990 am început cu 250 de elevi şi 20 de cadre iar acum avem 5400 de elevi şi 136 de cadre. Primul pas va fi  deschiderea în toamnă a încă şapte linii de masterat. Voi milita de asemenea pentru cât mai multe linii de doctorat pentru că profesori avem.”

Istrate MANU

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close