Cowboy-ul, texanii si petrolul

Cea mai clara mostra de cinism a administratiei Bush este atitudinea diferita fata de regimurile tarilor cu resurse bogate de petrol din Orientul Mijlociu si Africa de Vest. In timp ce asupra tarilor arabe sunt aplicate presiuni diplomatice si militare, administratia Bush s-a imprietenit la catarama cu tari ca Nigeria, Guineea sau Angola, conduse de dictatori.

In ultimele zile, presedintele american, George Bush, a chemat in repetate randuri la ridicarea imediata a sanctiunilor impuse de ONU impotriva Irakului, dupa razboiul din Golf din 1991. Motivatia oferita a fost aceea ca poporul irakian are nevoie de banii obtinuti din vinderea petrolului, pentru a recladi din temelii o tara ruinata de dictatura si razboi. Aparent paradoxal, organizatiile pentru apararea drepturilor omului, care solicita de peste 10 ani ridicarea sanctiunilor, vinovate de moartea prin inanitie a peste un milion de civili, nu au apreciat deloc schimbarea de atitudine a Statelor Unite. Aceste organizatii stiu ca Statele Unite sunt ingrijorate nu de problemele poporul irakian, ci de soarta uriaselor cantitati de petrol din subsolul tarii, evaluate la peste 125 de miliarde de tone.

In prezent, programul de sanctiuni economice este singurul obstacol ramas in fata companiilor petroliere americane, nerabdatoare sa exploateze a doua rezerva de petrol din lume.

De altfel, toata lumea stie ca grija americanilor fata de petrolul irakian s-a manifestat inca din timpul razboiului. Infrastructura petroliera a fost crutata de masivele atacuri aeriene ale coalitiei.

In Bagdad, cladirea Ministerului Petrolului a fost singura resedinta guvernamentala care a scapat de bombardamente, fiind si unicul loc pazit de soldatii americani in timpul jafurilor care au ravasit capitala dupa caderea regimului lui Saddam Hussein.

Pe teren, totul e pregatit pentru ca petrolul sa curga pe conducte.

Mai ramane doar ca Statele Unite sa convinga ONU sa introduca o rezolutie care sa transfere controlul asupra petrolului unui guvern interimar, numit si controlat de americani.

Cine împarte, parte-si face

Statele Unite au anuntat deja ca vor conduce industria petroliera irakiana dupa modelul unei corporatii americane. Destinele industriei vor fi preluate de un director executiv din SUA. Sanse mari la obtinerea acestui post le are Philip Carroll, fostul presedinte al companiei Shell. Cum legaturile familiei Bush cu industria petroliera sunt binecunoscute, nu e nici o surpriza ca firmele care au obtinut contracte in Irak au legaturi stranse cu Partidul Republican. De asemenea, exista o relatie foarte puternica intre arhitectii doctrinei Bush, a razboiului preventiv – membri ai Pentagon Defense Policy Board sau Project for a New American Century (PNAC) – si corporatiile care beneficiaza cel mai mult de pe urma schimbarii regimului din Irak: conglomeratul petrolier Halliburton si gigantul in constructii Bechtel. Cele doua firme au obtinut partea leului din fondul de 100 de miliarde de dolari aprobat de Congres pentru reconstruirea Irakului. Vicepresedintele american Dick Cheney, membru fondator al Project for a New American Century, a fost director executiv al Halliburton pana in 2000. De asemenea, George Schulz, fost secretar de stat in timpul lui Ronald Reagan, in prezent membru al Comitetului pentru Eliberarea Irakului, face parte din Consiliul de Administratie al grupului Bechtel. Generalul Jack Sheehan, membru al Pentagon Defense Policy, este vicepresedintele grupului Bechtel. Secretarul de stat al apararii, Donald Rumsfeld, membru fondator al PNAC si al Comitetului de Investitii Externe, a incercat in 1983, in timpul unei vizite facute la Bagdad sa-l convinga pe Saddam Hussein sa accepte ca firma Bechtel sa construiasca o conducta petroliera intre Irak si Iordania. Andrew Natsios, seful Agentiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internationala, a oferit contracte cheie firmei Bechtel, cu care a avut relatii de colaborare in trecut.

“Prietenii” africani

In timp ce privirile lumii sunt atintite asupra incercarii americanilor de a exploata petrolul irakian, administratia Bush actioneaza cu discretie pentru a pune mana pe rezervele de aur negru ale Africii. Initiativa americana a prins contur in mai 2001, cand Washingtonul a publicat raportul privind politica energetica nationala. Documentul chema la diversificarea furnizorilor de petrol, prin mutarea centrului de greutate al importurilor din regiunea instabila politic a Golfului Persic in Africa subsahariana, in special in Golful Guineii. Anul trecut, Institutul pentru Studii Politice si Strategice Avansate, un grup de reflectie neoconservator din Washington si Ierusalim, a tinut un simpozion in Houston, la care au participat oficiali din guvern si industria petroliera. Concluzia dezbaterilor a fost ca “petrolul african este un mijloc pentru a asigura securitatea energetica a Statelor Unite”. Se estimeaza ca vestul Africii are rezerve de aproximativ 20-30 de miliarde de tone de petrol. In plus, calitatea acestuia este foarte buna, iar rutele de transport catre America sunt mai scurte decat cele din alte regiuni. Specialistii americani prevad ca pana in 2015, Africa va asigura 25 la suta din importurile de petrol americane.

Interesul pentru petrolul african a fost intarit de recentul razboi impotriva Irakului, de greva lucratorilor petrolieri din Venezuela si de potentiala instabilitate politica din Arabia Saudita.

Ca sa-si atinga telurile, americanii nu s-au sfiit sa se faca frate cu dracul. Un exemplu elocvent este situatia din Guineea Ecuatoriala, al treilea producator de petrol din Africa, dupa Nigeria si Angola. Ca urmare a descoperirii unor zacaminte importante pe coasta acestei tari, in 1994, Statele Unite si-au redeschis ambasada din Guineea. Administratia Bush a dezvoltat relatiile cu dictatorul Guineii Ecuatoriale, generalul de brigada Teodoro Obiang, pe care insasi CIA il descrie ca fiind un “conducator nemilos”.

Americanii au legaturi stranse si cu Nigeria, cel mai mare exportator de petrol din Africa de Vest. Actualul guvern il are in frunte pe Olusegun Obasanjo, reales prin frauda electorala, cel care a condus in anii 1970 regimul de dictatura militara, caracterizat de coruptie si violenta. Se pare insa ca atata vreme cat petrolul continua sa curga spre Statele Unite, avocatii americani ai investitiilor in aceasta tara nu au nimic de obiectat fata de dictatorul nigerian.

Mai mult, dincolo de sprijinul acordat regimurilor brutale din Africa de Vest, Statele Unite au sporit implicarea militara in aceasta regiune, pentru a permite “fortelor navale si terestre sa apere interesele americane si ale aliatilor sai in Africa de Vest”. In octombrie 2002, generalul Carlton Fulford a vizitat Sao Tome si Principe, o insula situata intre Nigeria si Angola, pentru a discuta posibilitatea infiintarii unei baze militare.

Recent, administratia Bush si-a dat acordul pentru ca o firma privata condusa de fosti militari de elita americani sa antreneze fortele de securitate din Guineea, ce vor avea sarcina sa pazeasca instalatiile petroliere din zona.