Hoinarii Reghinului dincolo de perdea. Artiștii străzii

Înghețați pe jumătate, tremurând de frig, cu mâinile în buzunarul jachetei zdrențuite, stau zilnic, de-i ploaie, de-i soare, de-i vânt sub cerul care le este acoperiș. Seara se refugiază tăcuți, pentru a nu fi izgoniți în scările de bloc, cel mai adesea la fosta centrală din Cartierul Unirii. Persoanele fără adăpost din Reghin, pe lângă care zilnic trecem și ne ferim privirea de fețele lor murdare, stochează-n ele povești interesante, însă fără a avea cui să le povestească. Trecând zilnic pe lângă ei, prin parcul Central al Municipiului Reghin, mi-au trecut nenumărate gânduri referitoare la viața și povestea fiecăruia dintre ei. Ce mă impresionează, la aceste suflete, este faptul că nu te trag de mânecă pentru a-ți cere un leu, nu te îngrămădesc la colț de stradă pentru ați fura avuțiile. Îi privesc cu diferență față de cerșetorii obișnuiți ai orașului. Cu dorința de a afla măcar puțin din drama pe care fiecare dintre cei ca ei o trăiește, m-am oprit din mersul meu spre casă, pentru o poveste dintr-o lume diferită de cât cea în care trăim noi. Este o lume paralelă, lumea în care trăiesc oamenii fără adăpost ai Reghinului.

Povești de viață și suflete singure

Erau cinci, în jurul masei de șah din parc… Ioan Nicolae Ichim, Csaba Meszaros, Vass Lehel, Victor Covaciu și Lorics Lorand. Cinci oameni fără adăpost, cinci suflete, cinci povești de viață interesante. Însă, un lucru care m-a uimit este că doi dintre cei cinci au terminat Liceul de Muzică. Mai jos va fi prezentată povestea fiecăruia, cu toate că, aceste cuvinte nu vor putea cuprinde și arăta adevărata lor istorie.

Nicolae Ichim, zis Nicu

O imagine cunoscută pentru orașul Reghin, la fel ca restul, de altfel. La cei 40 de ani, împliniți pe 29 ianuarie, este o persoană cu o capacitate ridicată de a diferenția binele de rău și totodată învățat să ofere respect. S-a născut la Reghin, mama a decedat iar tatăl său își trăiește fiecare zi a vieții în azilul de bătrâni de la Ideci. A ajuns în stradă, în urmă cu mai bine de șapte ani. Apartamentul pe care l-au avut părinții l-a pierdut. A terminat la Reghin profesionala profilul mecanică, iar apoi liceul de Artă din Târgu Mureș. Chitara este instrumentul pe care știe să-l mânuiască cel mai bine și a cântat de fiecare dată când a prins ocazia până anul trecut când a avut loc accidentul. A luat foc, fiind transportat de urgență la spital unde a stat o perioadă bună de timp. Până anul trecut mai mergea la lucru cu ziua, însă acum după accident când nu-și poate folosi mâna stângă iar piciorul îi arată groaznic, îi este greu să se descurce. „Alerg pe drumuri către nicăieri” au fost cuvintele lui Nicu, cuvinte care m-au marcat. „Dorm în scările de bloc, pe unde apuc, mereu gonit.”, povestește, tăcut, Nicu. Ar putea beneficia de un ajutor în urma accidentului, însă nu are acte, iar bani pentru întocmirea actelor nu are. Nu-l mai primește nimeni la muncă, nici măcar de pază, fratele are apartament în Reghin însă nu are ajutor din partea acestuia. „Singura dorință care o mai am acum este să avem și noi aici la Reghin un azil de noapte, unde să putem mânca, unde să ne putem spăla, o viață de om normal.” a adăugat Nicu.

Loricz Lorand

S-a născut la Reghin, în urmă cu 34 de ani. Nu și-a cunoscut mama, deoarece aceasta a murit într-un accident pe când acesta era destul de mic. Tatăl l-a părăsit, a plecat la Mediaș, unde cântă într-un restaurant. Astfel a rămas în grija bunicilor din partea mamei. Cât timp aceștia au trăit, s-a simțit iubit, a simțit ce înseamnă să ai o familie. Însă aceștia au murit pe când el avea 24 de ani. Sora bunicii a vândut casa, a plecat în Elveția iar el a rămas pe drumuri. A stat în concubinaj cu o femeie, relație din urma căreia are trei copii de zece, șase și trei ani, care în momentul de față sunt la școala din Sovata. Și Lorand, la fel ca Nicu, a terminat Liceul de Arte, a câștigat premii participând la diferite evenimente, la Casa Pionierilor din Reghin a avut o trupă cu care cânta. Știe să cânte la tobe, percuție, pian, acordeon, chitară și alte instrumente. Mai primește ajutor din partea rudelor, dar foarte rar, rude care au o stare materială destul de bună. „Chiar dacă am această soartă, mi-aș dori o trupă cu care să pot cânta, să am condiții. Am lucrat în tâmplărie, parchetar și dulgher” ne spune acesta.

Vass Lehel

Este un alt tânăr căruia soarta nu i-a oferit multe bucurii. Tot reghinean de origine, având rude în Miercurea-Ciuc, tatăl i-a povestit despre ele pe când era adolescent. La un moment dat a plecat spre acea localitate, pentru a lucra acolo. S-a angajat ca brutar, iar după ceva timp a aflat că tatăl său a decedat. De acolo, a plecat la Târgu-Secuiesc, unde a lucrat ca sculptor în piele. Acolo a cunoscut-o și pe soția lui, cu care are un băiat de nouă ani. Pentru că nu s-au înțeles, Vass a hotărât să se întoarcă la Reghin. Ajuns din nou în orașul natal a stat timp de un an împreună cu un prieten cu chirie însă după această perioadă proprietarii i-au dat afară. Acum, nopțile îl prind dormind în centrala veche din cartierul Unirii. „Mi-ar place să mai pot continua sculptura în piele, însă nu am unde și nici ustensilele necesare” a precizat acesta.

Csaba Meszaros

La cei 42 de ani, soarta a fost cam dură cu el. Nu a avut o copilărie fericită și nici familia nu i-a fost alături. Când mama sa a murit, tatăl a vândut apartamentul și a rămas pe străzi. Sora locuiește din 1987 în Germania iar el a lucrat de-a lungul timpului ca tâmplar, zugrav, zidar. A avut trei neveste, dar nu a fost căsătorit legitim. Cu una dintre ele are o fată de 18 ani, care în momentul de față este în Ungaria, și un baiat de șapte ani, pe care-l vizitează zilnic.

Victor Covaciu

Născut la 3 februarie 1961, a fost căsătorit de trei ori legitim, căsătorii din care are patru copii, toți așezați la casele lor. Pentru că a călcat peste cuvântul tatălui și s-a mutat în Apalina cu o fată, a rămas pe drumuri. Astfel la cei 73 de ani, tatăl încă mai poartă supărare pe el. Din 1988 casa lui sunt străzile municipiului. Însă faptul că se pricepe la zidărie l-au ajutat să supraviețuiască.

Acești oameni, nu-și doresc mai mult decât sănătate iar cum în Reghin un azil de noapte ar fi de mare folos ei speră ca autoritățile să facă ceva în acest sens.

Codruța POP