Piciocari și cepari
Anica Maria Petra și soțul ei, Marin Petra, se odihnesc pe laița de la poartă. Profită de ziua caldă de sărbătoare, pentru a mai sta câteva clipe la soare. “Ce faci Anică, faci plajă?” strigă în glumă o vecină de peste drum. “Ba, că mă hodin că ieri am lucrat la picioci. Nouă inși am fost și am gătat”, o informează Anica, destul de tare, pentru a depăși zgomotul străzii. Soțul ei îi șoptește ceva la ureche și ea râde. “Na, ni la el. Îmi zice că mă cheamă Hajdu, da așa mă chema când eram mică, dar imediat îs cu el de 70 de ani și tot așa zice că mă cheamă. Își râde de mine”, spune Anica zâmbind larg.
Cu o zi în urmă, de la ora opt dimineața până la ora șase seara și-au rupt spatele pe coasta dealului la adunat de cartofi. De scos din pământ i-au scos cu ajutorul calului și a plugului, dar până au umplut 90 de saci a fost multă muncă. “Am zis că am fost nouă oameni și cu grabă multă am adunat toți cartofii. A fost recoltă bună anul ăsta și o să ne ajungă și nouă și copiilor noștri cartofii pe toată iarna. La țară îi mult de muncă și toate trebuie făcute la timpul lor. Eu am venit în sat numai de vreo patruzeci de ani, dar vecina îmi spune că mai demult ceapa de Gurghiu era una din cele mai căutate din țară. Pe banii luați din ceapă mulți și-au făcut case faine. Acuma mai pune fiecare numai cât îi trebuie. Nu mai pot merge să vândă că nu mai au timp probabil”, ne-a spus Anica Petra. Pe rât în sus, locul în care gurghienii puneau table mari de ceapă, aproape de Lăpușna, este acum gol. Crește iarba în cel mai bun caz, pentru că lumea a vândut terenul și în loc de cepe au crescut case de locuit și vile de vacanță. Locul și oamenii se schimbă. Ce a rămas neschimbată de atunci, este mirarea oamenilor că pe pământul lor, destul de muntos s-a făcut asemenea mândrețe de ceapă dulce, nepișcăcioasă. “Pe locul ăla erau zbruși mari de pământ și numai Dumnezeu știe cum făcea de sămânța pusă de om în zbruș, se făcea ceapă mare și frumoasă. O fi ca la picioci. Pui sentimente odată cu sămânța”.
Eugenia KISS
