De ce un procuror DIICOT nu poate fi jurnalist…

Rechizitoriul întocmit de procurorii DIICOT în cazul lui Aurelian Grama, directorul general al ZIARULUI de Mureș, ni se pare că golește de conținut profesia de jurnalist și aruncă o pată asupra întregii bresle.

Din necunoaștere, deși lecturând rechizitoriul am observat că au fost audiați și jurnaliști, sau cu rea credință, procurorii DIICOT – Adriana Deritei și Mircea Hrudei – demonetizează profesia de jurnalist prin absurdul celor cuprinse în rechizitoriu. Dramatic ni se pare că jurnaliștii, asociațiile media – ale jurnaliștilor, dar și patronale -, ONG-uri au manifestat un dezinteres total față de susținerile DIICOT sau și mai grav au preluat informații doar dintr-o singură sursă, fără nici cea mai mică problemă de nerespectare a Codului deontologic, atât de vehiculat atunci când se organizează seminarii, conferințe, se monitorizează publicații adversare etc. Ne întrebăm, retoric, câți din jurnaliștii care au relatat despre acest caz au făcut-o așa cum cer normele deontologice sau cum ar fi reacționat jurnaliștii, cu preponderență cei care activează în presa centrală, dacă acest caz ar fi “explodat” (n.red. ne permitem să uzăm de acest verb, ținând cont de excesiva mediatizare cu unic sens) la București.

În primul rând, s-a acreditat ideea că inclusiv Aurelian Grama a dezvoltat o rețea de informatori care provin din diverse medii și care pun la dispoziție date compromițătoare cu privire la o arie extrem de întinsă de persoane. Nu știm ce opinie au procurorii DIICOT despre jurnalism, dar ne permitem să le prezentăm câteva articole cuprinse în Codul deontologic al jurnalistului. “Jurnalistul va obține informații în mod deschis și transparent. Folosirea tehnicilor speciale de investigație este justificată atunci când există un interes public și când informațiile nu pot fi obținute prin alte mijloace. Se recomandă (n.red. nu e obligație, ci o recomandare) ca utilizarea tehnicilor speciale de investigație să fie menționată explicit în momentul publicării informațiilor”, articol care se referă la modul de colectare a informațiilor. Iar în al doilea rând, ni se pare important să precizăm și articolele care vizează protecția surselor. ” Jurnalistul are obligația de a păstra confidențialitatea acelor surse care solicită să își păstreze anonimatul sau a acelor surse a căror dezvăluire le poate pune în pericol viața, integritatea fizică și psihică sau locul de muncă”.

Legat de speculațiile procurorilor DIICOT, ne întrebăm ,retoric, în ce alt mod ar trebui să ne obținem informațiile fără a avea surse? Despre cum au stabilit că datele obținute erau musai compromițătoare, dați-ne voie să apreciem că este pură speculație și o desconsiderare crasă a meseriei de jurnalist. Procurorii DIICOT nu și-au pus o clipă întrebarea următoare: câte din materialele publicate în ZIARUL, fapt ce poate fi extins și la alte publicații, au plecat de la surse, de la scrisori ale cititorilor, acte oficiale etc., acreditând o periculoasă idee că jurnaliștilor li se pune pata pe cineva și scormonesc până găsesc ceva compromițător despre respectiva persoană, ceea ce ridică semne de întrebare asupra cunoștințelor procurorilor despre documentarea unui material.

Demonetizarea jurnalistică

De asemenea, ni se pare absurd să afirmi că “titlul este ales cu atenție pentru a șoca și a atrage atenția cititorului, deși nu există o concordanță între titlu și conținutul articolului”, nu preluăm și restul judecăților de valoare despre titlul articolelor, susținute de procurorii DIICOT. Stimați, procurori, toate publicațiile, pentru a-și atrage cititorii, uzează de această “armă”, a titlurilor, pentru a-și atrage cititorii. Până la urmă o societate editoare de presă este o societate comercială, deci urmărește profitul, și folosește mijloacele permise pentru a-și atrage clienții, în cazul nostru cititorii.

Este absurd să afirmi că un editor intervine asupra unui text, a unui titlu, bineînțeles fără a denatura informațiile, când în acest lucru constă munca sa.

Procurorii DIICOT au afirmat că părților vătămate nu le-au fost publicate drepturile la replică sau că nu s-a ținut cont de anumite documente. referitor la publicarea drepturilor la replică, cităm din Codul deontologic: “Dreptul la replică se acordă atunci când cererea este apreciată ca fiind îndreptățită și rezonabilă”. Legat de documente, procurorii DIICOT nu ne-au precizat dacă acestea aveau într-adevăr valoare de informație pentru redactarea articolelor sau nu.

Cu toate că nu ne putem permite să comentăm asupra metodelor folosite de procurorii DIICOT pentru a-și proba acuzațiile, dați-ne voie să afirmăm că, dacă noi ne-am baza articolele strict pe mărturiile unor persoane, am fi sancționați sau anatemizați de breaslă, prin extrem de variate pârghii.

Rolul jurnalistului

1.1. Jurnalistul este dator să exercite dreptul inviolabil la libera exprimare în virtutea dreptului publicului de a fi informat.

Jurnalistul se bucură de o protecție sporită în exercitarea acestui drept datorită rolului vital, de apărător al valorilor democratice, pe care presa îl îndeplinește în societate.

1.2. Jurnalistul este dator să caute, să respecte și să comunice faptele – așa cum acestea pot fi cunoscute prin verificări rezonabile – în virtutea dreptului publicului de a fi informat.

1.3. Jurnalistul este dator să exprime opinii pe o bază factuală. În relatarea faptelor și a opiniilor, jurnalistul va acționa cu bună-credință.

1.4. Jurnalistul este dator să semnaleze neglijența, injustiția și abuzul de orice fel.

1.5. În demersul său de a informa publicul, jurnalistul este dator să reflecte societatea în ansamblul și diversitatea ei, acordând acces în presă și opiniilor minoritare și individuale.

Publicul are dreptul să cunoască nu numai informațiile și ideile primite favorabil sau cu indiferență ori considerate inofensive, dar și pe acelea care ofensează, șochează sau deranjează.

Acestea sunt cerințe ale pluralismului, toleranței și spiritului deschis, fără de care nu există societate democratică.

Ligia VORO