Uncategorized

PNUD stie pe ce a dat banii?

În 13 mai, un anunt timid postat pe site-ul www.bincub.ro anunta întreprinzatorii interesati ca pot beneficia trei ani de sediu gratuit, de consultanta în dezvoltarea afacerii si alte asemenea. Câte firme s-au înscris de când a fost lansat anuntul? Niciuna. Spune oficialul incubatorului, Nagy Istvan. Sa fie comunicarea de vina?

Incubatorul de afaceri care va functiona în Parcul Industrial Mures SA ar fi trebuit inaugurat de vreo luna cel putin. Ceea ce a întârziat demararea etapei de înscriere a firmelor pentru perioada de preincubare a fost faptul ca acceptul pentru administratorul incubatorului ar fi trebuit sa vina de la Bucuresti, de la sefii Agentiei Nationale pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, agentie care deruleaza proiectul finantat prin Programul de Dezvoltare al Natiunilor Unite, în parteneriat cu autoritatea judeteana mureseana. Revenind la accept, spun angajatii CJ, ca presedintele ANIMMC, Ioan Cristian Haiduc, sau, în lipsa, vicele sau, Dumitru Nancu au cam taragânat sa lase frâiele proiectului pe mâna administratorului pe care l-au selectat. Administratorul incubatorului a fost desemnat în urma concursului Nagy Istvan, singur candidat, aceeasi persoana care este si director al Parcului Industrial Mures SA. Dar aceeasi persoana care nu prea se afla în gratiile conducerii ANIMMC, motiv pentru care, desi presedintele CJ, Lokodi Edita Emoke, a anuntat în repetate rânduri ca avem administrator si ca incubatorul de afaceri este gata de start într-o saptamâna, iar acea saptamâna a cam trecut de multisor, inaugurarea nu a avut loc.
Am încercat sa intuim care ar fi motivele si am cautat informatii despre incubatorul de afaceri. Pentru cei care nu prea au timp sa se plimbe de nebuni pe internet le sugeram sa verifice adresa www.bincub.ro unde pot sa afle informatii despre viitorul incubator de afaceri. Asa vagi pentru ca va spunem noi perioada de preincubare a început. Asa la negru. Daca nu sunteti internauti, nu aveati de unde sa aflati ca s-a dat startul programului. si nu chiar de ieri ci din 13 mai. Când se va încheia? Asta nu mai scrie. De ce s-a preferat acest anonimat? Nagy Istvan ne-a lamurit ca doar pe 11 iunie va avea loc inaugurarea oficiala a incubatorului, în cladirea construita de Izorep exact lânga sediul Parcului Industrial Mures SA, si abia de atunci va începe si o campanie intensa de promovare a oportunitatilor înscrierii în acest program. Daca va fi chiar o oportunitate deoarece printre cei care vor fi acceptati sa îsi dezvolte o afacere acolo, e probabil sa fie cooptati si dintre cei 38 de „studenti†care au participat la un curs organizat în parc si care vor primi diplomele în aceasta saptamâna. Cum locurile în incubator sunt limitate la 20, va fi foarte interesant de urmarit cum vor fi selectate acestea si care idei de afaceri ale unor întreprinzatori ce merg înca de-a busilea (au sub doi ani de existenta) în domeniul afacerilor vor fi acceptate. Oricum nu disperati, pentru ca locuri mai sunt deoarece pâna acum s-a înscris nicio firma, iar administratorii spera sa atinga cifra de 80-100 de idei de afaceri preincubate.

O investitie curioasa
Ce mai este simpatic legat de proiectul incubatorului de afaceri este cum s-au modificat costurile investitiei în conditii de criza. Daca la început acestea au fost estimate la 600 de mii de euro, dupa doua luni a mai fost adaugat un plus de 126.000 de euro. Explicat astfel: “În urma schimbarilor economice intervenite pe piata autohtona cauzate de pretul tot mai ridicat al combustibililor si al energiei, o serie de preturi ale materialelor s-au majorat, mai ales cele care implica consum mare de energie (ciment, otel, PVC, etc). De asemenea s-au majorat semnificativ si tarifele la transport. În urma cresterii ratei de schimb euro-leu precum si a inflatiei coroborate cu majorarea venitului minim garantat si al salariului minim pe economie, costurile legate de manopera s-au majorat în mod semnificativ. La majorarea costurilor de manopera a contribuit si lipsa de forta de munca în ramura constructiilorâ€. Spuneti-ne daca va vine sa credeti ca în anul de gratie 2009 când constructorii abia asteptau sa prinda o lucrare, când pretul apartamentelor si, implicit, a constructiilor industriale s-a prabusit cineva invoca necesitatea aprobarii unui buget mai mare. Mai mult chiar sugestia de ajustare a cheltuielilor generate de constructie au venit si de la Autoritatea Nationala pentru reglementarea si monitorizarea achizitiilor publice care “recomanda ca în scopul
 evitarii unor blocaje în derularea investitiilor preturile la materiale sa fie ajustate în functie de evolutia lorâ€. Asa ca devizul general întocmit pentru autoritatea contractanta – Consiliul Judetean Mures – a fost reactualizat. În sus. dar daca nimanui nu i s-a parut curios cum se cheltuie banii PNUD si ai ANIMMC de ce ne-am agita noi?
Cum va continua acest proiect, vom vedea în saptamânile ce urmeaza.

Show More

Related Articles

Back to top button
Close