POGORÂREA DUHULUI SFANT, CALAUZA SUFLETELOR LA RAI

Pe-un picior de plai,

Pe-o gura de Rai…

Intentia acestui motto ce se repeta la începutul fiecarei “trepte” este aceea de a aminti cititorilor credinta românilor de la poalele Carpatilor, ca meleagurile noastre sunt “un picior de plai la poarta de Rai”. Frumusetea schimbatoare de la albul zapezilor, la albul mugurilor în floare spre aromele fructelor din miez de vara si la covorul auriu al frunzelor zburate de vântul ce se racoreste dinspre ploile tomnatice, acest maret tablou dumnezeiesc l-a cuprins si poetul în slove de neuitat: “De treci codrii de arama, de departe vezi albind // si-auzi mândra glasuire a padurii de argint. // Acolo lânga izvoare iarba pare de omat // Flori albastre tremur ude în vazduhul tamâiet” …Minunate sunt lucrarile Domnului în ograda lumii pe care o iubeste atât de mult încât L-a trimis chiar pe Fiul Sau aici, la noi, cu parinteasca chemare catre noi: “VENITI ACASA, la cerurile vesniciei unde va astept pe toti cei care va siliti sa va întoarceti în PATRIA CEREASCA.

Promisiunea Domnului

împlinita la Cincizecime

Aminteam ca la Înaltare, Domnul i-a asigurat pe ucenici ca va fi cu ei pâna la sfârsitul veacurilor, pentru a le alina nelinstea despartirii apropiate. De aceea le-a si dat motivatia plecarii Sale la ceruri, de unde urma sa le trimita curând pe Mângâietorul, numit astfel de Domnul pentru a le arata grija si bunavointa de a le linisti zbuciumul ce urma sa-i cuprinda când vor fi început a duce Cuvântul Evangheliei la neamuri. Apostolii aveau sa fie mângâiati de prezenta Duhului Sfânt, purces de la Tatal prin Fiul, asa cum scrie Scriptura: “Si’n timp ce era cu ei le-a poruncit sa nu se îndeparteze de Ierusalim, ci sa astepte fagaduinta Tatalui “pe care ati auzit-o de la Mine; ca Ioan a botezat cu apa, dar voi veti fi botezati întru Duhul Sfânt, nu mult dupa aceste zile” (FA 1, 1-5) si cu adevarat, dupa câteva zile s-a si împlinit proorocia Bunului Dumnezeu. Trecusera doar zece zile de la Înaltare, timp în care apostolii au asteptat cu nadejde, rabdare si rugaciuni, pâna când, în Duminica a doua de la Învierea Mântuitorului, Sfântul Duh s-a pogorât asupra ucenicilor în chip de “limbi ca de foc si au sezut pe fiecare dintre ei. si s-au umplut toti de Duhul Sfânt si au început sa vorbeasca în alte limbi, precum le dadea lor Duhul a grai.” (FA 2, 3-4)

Duhul Sfânt – Calauza sigura

si unica pe Calea Raiului

Ascensuinea noastra catre Patria Cereasca nu poate fi conceputa fara ajutorul nemijlocit si neîntrerupt al Tatalui, daruit lumii prin Cuvântul si Jertfa Fiului, apoi prin trimiterea limbilor de foc ale Sfântului Duh, a treia Persoana a Sfintei Treimi, ce a adeverit promisiunea Domnului facuta ucenicilor: “voi fi cu voi pâna la sfârsitul veacurilor”. Fireste, fagaduinta Mântuitorului s-a împlinit si s-a extins, prin misiunea apostolica, tuturor celor care urmeaza învataturile Sfintei Scripturi, nu doar în litera cuvintelor, ci mai ales în faptuirea lor, în rânduielile vietuirii crestinesti. Prezenta Domnului este reala, desi nevazuta decât în unele circumstante deosebite, cum au fost ultimele clipe din viata Sfântului Arhidiacon stefan, care, în timp ce era ucis cu pietre sub zidurile Ierusalimului de catre iudeii din sinagoga libertilor, a strigat cu putere: “cerurile s-au deschis si Îl vad pe Hristos sezând de-a dreapta Tatalui Ceresc.” Dar aruncatorii de pietre nu vedeau nimic din pricina mâniei ce le orbise mintea si sufletul, iar întunericul devenise starea unei anormalitati din care nu puteau iesi. Împietrirea le era cauzata de necredinta lor în realitatea mesianica a Hristosului rastignit, desi Sfântul Stefan, avea un “chip ca de înger” care stralucea precum soarele si îi lumina pe toti ca o oglinda ce reflecta Dumnezeirea pe pamânt.

Lucrarile dumnezeiesti ale Sfântului Duh

Prima si cea mai vadita lucrare a Duhului Sfânt este mângâierea sufletului celor credinciosi, asa cum Hristos le-a spus apostolilor si prin ei noua, tuturor: “De Ma iubiti, paziti-Mi poruncile! Si Eu Îl voi ruga pe Tatal, si alt Mângâietor va va da voua, pentru ca’n veac sa ramâna cu voi, Duhul Adevarului, pe Care lumea nu-L poate primi ca nu-L vede si nici nu-L cunoaste; Îl cunoasteti voi, de vreme ce la voi ramâne si întru voi va fi” (Ioan 14, 14-17) În aceste dumnezeiesti cuvinte pastrate de Sfântul Apostol Ioan în Evanghelia scrisa de el, ni se înfatiseaza un accent fundamental pe relatia paralela dintre lucrarea Duhului Sfânt si aceea a Lui Hristos. Lucrarea ucenicilor ceruta de Domnul, iubirea de Dumnezeu si paza poruncilor, asigura pogorârea si lucrarea Duhului Sfânt în sufletul si fiinta omului. Mai mult decât atât, iata fagaduinta iubirii si grijei Lui Dumnezeu pentru toti cei care Îl iubesc si traiesc poruncile Domnului: “Nu va voi lasa orfani; voi veni la voi” (Ioan 14, 18) Aceste cuvinte de alinare spuse de Hristos apostolilor înaintea patimilor aveau sa se împlineasca întocmai dupa Înviere.

Sfântul Duh – calauza sufletelor noastre

Calea Raiului, pe care ne straduim sa ajungem acasa, la Tatal, are aici, pe pamânt, multe serpentine, anevoioase urcusuri si multe piedici ce nu pot fi trecute decât sub o atenta si buna calauzire. Aceasta ne-a fost asigurata si daruita tot de Domnul: “Dar când va veni Acela, Duhul Adevarului, El va va calauzi întru tot adevarul” (Ioan 16, 13) Aici gasim certitudinea de care avem atâta nevoie în viata pentru a putea depasi greutatile tot mai dificile si apasatoare ce se înmultesc pe zi ce trece, în aceste vremuri proorocite în Apocalipsa aceluiasi Sfânt Apostol Ioan. Duhul Sfânt nu conduce la, sau spre, un adevar exterior, ci în interiorul adevarului deja revelat prin Iisus Hristos. Revelatia însa e incompleta din cauza neputintei omenesti de “a purta” adevarul divin în întregime si dintr’odata; ea se va desavârsi treptat în timp, prin lucrarea Sfântului Duh. Cum urma a se desavârsi revelatia? Din grija Domnului, prin…

Lucrarea Duhului Sfânt

în Biserica Lui Hristos

Toate cele sapte Taine ale Bisericii Ortodoxe se savârsesc în prezenta si prin puterea Sfântului Duh, invocat de catre preotii slujitori la Botez si Mirungere, Spovedanie si Împartasanie, Cununie, Maslu si Hirotonia Diaconilor, Preotilor si Ierarhilor. Puterea Sa Dumnezeiasca patrunde fiinta omeneasca într-un chip nevazut, dar simtit într-un fel deosebit, mai intens sau doar ca o adiere, în functie de nivelul duhovnicesc al fiecarui credincios, ce poate fi evaluat dupa criteriile aparent paradoxale ale Fericirilor enuntate de Iisus Hristos în fata mutimilor, adunate cândva pe malul Galileii, unde astazi se înalta Biserica Fericirilor.

Despre lucrarile Sfântului Duh si Treptele Fericirilor, în viitoarele articole.

Alexandru Mihail NITA