Poliția politică a existat, există și va exista

* Profesor universitar, decan al Facultății de Informații din Academia Națională de Informații, din anul 2003, Cristian Troncotă este doctor în știința militară, cu specialitatea istorie militară * Activitatea lui Cristian Troncotă a inclus de-a lungul timpului poziții cheie, ca secretar științific al Senatului Academiei Naționale de Informații, membru în comitetul de conducere și coordonare a activității Comisiei române pentru studiul celui de-Al Doilea Război Mondial, membru al Comisiei Române de Istorie Militară, consilier redacțional la revista “Dosarele istoriei”, membru al Societății de Științe Istorice din România sau Membru în colegiul de editori, revista “Cadran politic”

* Rep.: Cum ați defini sintagmele “siguranța națională” și “poliție politică” ? Există o intercondiționare reciprocă între ele ?

Cristian Troncotă: Din punctul meu de vedere, orice definiție a securității naționale nu trebuie să omită câteva concepte de bază aflate într-un raport de intercondiționare: prosperitatea în cadrul legii, individualitatea, în sens de autonomie participativă a grupurilor, și, nu în ultimul rând, moralitatea. Nu se poate vorbi de securitate, acolo unde nu se respectă legea: crimă organizată, trafic de influență, corupție la nivel înalt, ca să nu spun corupție instituționalizată etc. Într-o astfel de situație, cred că putem fi mai realiști dacă ne-am concentra să formulăm o definiție pentru insecuritatea națională. În ceea ce privește poliția politică, în calitate de istoric, vă spun fără teama de a greși că ea a existat, există și va exista. Și aceasta pentru că nu îți trebuie un efort prea mare pentru a o defini: este acea structură statală specializată în apărarea regimului politic, deci a Constituției. Poliția politică are ca obiectiv prevenirea și contracararea oricăror acțiuni care vizează răsturnarea/schimbarea regimului politic prin mijloace neconstituționale. Cea mai mare confuzie în definirea poliției politice se datorează Legii 187 din 1999. Mi se pare o aberație să definești prin lege o instituție care nu mai există. E la fel cum s-ar promulga în ziua de azi o lege care să definească tirania în Atena antică. Era, desigur, necesară o lege prin care să se poată identifica toți cei care au făcut abuzuri, deci au încălcat legea în perioada comunistă și să poată fi trași la răspundere, în condițiile în care se constată, prin probe, că au pricinuit daune materiale și morale statului ori persoanelor fizice. Atât și nimic mai mult. Cei care au contribuit, într-un fel sau altul, la elaborarea acestei legi pot fi bănuiți că nu au fost animați de dorința sinceră de a introduce în societatea românescă ideile democrației, ci de orice altceva: de a-și crea un instrument pentru șantajul politic, răzbunarea, “conspirarea deconspirării” etc.

* Rep.: “Dosariada” CNSAS poate rezolva problema “poliției politice” fără a avea un impact negativ asupra “siguranței naționale”?

C.T.: Dacă nu se renunță urgent la linșajul politic selectiv și nu se va studia temeinic ce daune materiale și morale au produs și cui au produs cei care au colaborat cu Securitatea regimului comunist din România, atunci daunele nu vor întârzia să apară. E foarte simplu și normal. Cetățenii onești, “bunii români”, care doresc să colaboreze cu instituțiile abilitate în probleme ce țin de securitatea națională vor deveni extrem de rezervați. Se gândesc, desigur, la imperfecțiunile actualului regim democratic, la felul în care se respectă, de fapt, nu se respectă legea. Chiar și Uniunea Europeană a atras de nenumărate ori atenția asupra precarității sistemului juridic din România. Și acolo unde nu se respectă legea, care va să zică nu e securitate. Profesioniștii deja au început să se confrunte cu un asemenea fenomen. Chiar și o serie de analiști politici, unii dintre cei mai vehemenți critici la adresa fostei Securității au fost nevoiți să atragă atenția, cu multă obiectivitate, asupra acestui pericol.

* Rep.: Controlul politic asupra serviciilor speciale de informații poate fi un factor contraproductiv asupra performanțelor acestora în activitatea lor specifică?

C.T.: Dacă serviciile de informații vor fi conduse de profesioniști, iar cadrul juridic va instituționaliza controlul cantitativ și calitativ asupra activității acestor instituții, fiind prevăzute sancțiuni foarte aspre pentru traficul de informații, atunci lucrurile vor intra pe un făgașul normal. În sens contrar, vor contiua să se amplifice suspiciunile, și nu fără temei, privind amestecul politicului în activitatea serviciilor de informații. Și, în loc să creăm profesioniști în adevăratul înțeles al termenului, riscăm să producem specialiști în arta disimulării. Adică duplicitari sau actori neîntrecuți în a “mima încadrarea în epocă”. Consecințele vor fi catastrofale, nu numai pentru instituție, ci în egală măsură pentru societate și regimul democratic.

* Rep.: Există în lume șefi ai serviciilor speciale, independenți și echidistanți față de spectrul politic? În România ar putea fi descoperite asemenea “personalități”?

C.T.: Profesionalismul de bună calitate în lumea serviciilor de informații se măsoară în funcție de felul în care se răspunde unei singure politici. Este vorba despre politica interesului național, iar aceasta se stabilește prin consensul forțelor politice aflate la guvernare, în cadrul strategiei de securitate națională. Deci există la marile servicii de informații asemenea personalități promovate de sistem, în care oamenii politici au toată încrederea. La noi, cu toate imperfecțiunile instituționale dovedite până acum, consider că, la ora actuală, se dispune de un corp de buni profesioniști, chiar personalități, unele încă anonime, care s-ar putea bucura de un asemenea statut al independenței și echidistanței politice în cazul în care ar deveni publice. Și, vă mărturisesc cu mâna pe inimă acest lucru, ca unul care, în ultimii 12 ani,

m-am ocupat de formarea lor profesională. Mai mult, ca urmare a experienței din ultimii ani, căpătată și în învățământul universitar civil, vă pot spune că avem rezerve inepuizabile pentru acest domeniu. Totul, dar absolut totul, ține de încredere. Să fie limpede pentru toată lumea: nu suntem o națiune de delatori, așa cum s-a creat imaginea privită prin perspectiva dosarelor prăfuite din arhiva fostei Securități. De ce nu se recunoaște că noi, românii, avem calități de a ne servi țara și pe frontul secret? Fără o astfel de recunoaștere nu vom putea vorbi despre personalități independente și echidistante.

* Rep.: Care vor fi efectele pe termen mediu și lung ale “epurării” SRI de foștii “securiști”?

C.T.: Depinde de felul în care vor fi tratați în continuare. Dacă ar fi să se aplice “teza izolării”, după cum a propus un editorialist într-o gazetă cu mare audiență, în sensul ca foștii securiști și colaboratorii lor să nu mai fie băgați în seamă, “nici măcar să nu li se mai răspundă la bună ziua”, atunci înseamnă că vor fi tratați exclusivist. În această nefericită ipostază, își vor face loc, foarte repede, frustrările, iar serviciile de informații ale țărilor care se află pe baricada opusă României și aliaților ei, vor ști să exploateze la maximum acest fenomen în detrimentul intereselor noastre de securitate. Dacă cei ce doresc, și probabil că și acționează, pentru ca românii să trăiască bine, deci să li se asigure securitatea tuturor, înseamnă că nu-i putem exclude nici măcar pe cei epurați atât de târziu. Cam 15 % din totalul angajaților, așa cum rezultă din statisticile oficiale. În rest, individualitatea participativă și moralitatea țin de felul în care fiecare va ști să-și gestioneze integrarea în societatea civilă. Fiecare după puterile și valoarea lui. O societate care, desigur, repet, nu-i exclude, ci dimpotrivă, ca orice democrație, le oferă o egalitate de șanse tuturor. Efectele vor fi, în această situație, benefice. Sau, așa cum spunea marele Nicolae Iorga, în 1916, referitor la comportamentul bunilor români în fața presiunilor spionilor care veneau la noi de pretutindeni: vom ști “să tăcem și să-i refuzăm” cu eleganță în beneficiul interesului național.

* Rep.: Publicarea listei cu numele tuturor ofițerilor care au activat în “Securitate” între 1948-1989…

C.T.: E o chestiune destul de pretențioasă. Înseamnă ani buni de cercetare serioasă. Problema e cui folosește, în afara adepților exclusivismului? Pe de altă parte, nu cred că se va putea realiza vreodată o listă completă. Lipsesc dosarele de cadre ale consilierilor și ofițerilor sovietici acoperiți, din perioda cruntei represiuni a anilor ’50, dar și a ofițerilor români acoperiți din anii ’70 -’80. Mulți, foarte mulți au decedat. Să nu uităm că instituția Securității fostului regim era o imensă birocrație, ca de altfel orice altă instituție de acest gen. Peste 60% lucrau în structuri tehnice. Revin, cui folosește publicarea listei cu ofițeri care au lucrat în domeniul informaticii, arhivei, a investigațiilor, filajului, tehnicii operative, transportului corespondenței secrete, administrației, parcului auto etc., ca să dau doar câteva exemple. În nici un caz interesului național. Poate adversarilor noștri, avizi să cunoască orice detaliu privind moștenirea regimului democratic în acest domeniu.

* Rep.: “Securiștii” pensionați în perioada imediat următoare își vor căuta de lucru evident în activități apropiate domeniului lor de expertiză…

C.T.: Și, dacă lucrurile merg spre normalitate, chiar își vor găsi foarte repede de lucru. Majoritatea celor epurați acum au fost angajați în Securitate în anii ’80, fiind absolvenți dintre cei mai merituoși, unii chiar șefi de promoție, ai universităților civile: juriști, ingineri, profesori, medici, economiști, informaticieni, psihologi, sociologi etc. Să nu uităm că acum se află în plină maturitate profesională, ceea ce înseamnă că cel puțin 10-15 ani de-acum înainte mai pot fi utili. În țările în care democrația este consolidată, chiar instituția are grijă de cei ce doresc să mai muncească, adică să fie utili societății. Au destule oferte de unde pot să-și aleagă. Numai că, în astfel de societăți, există un cult pentru domeniul intelligence-ului și un respect deosebit față de ofițerii de informații, activi sau în rezervă. Dacă vrem să ne integrăm cu adevărat în astfel de societăți, va trebui să dăm, încă de pe acum, suficiente semnale că ne aflăm pe drumul cel bun. În sens contrar, riscăm să ne autoizolăm în lumea bună a democrațiilor, chiar dacă ne va fi acceptată integrarea de formă, adică la periferie.

* Rep.: Este posibil ca o unitate a SRI să-i lucreze informativ în viitor pe foștii securiști ?

C.T.: Toate serviciile de informații dispun de structuri specializate în protecția fostelor cadre. Protecția contrainformativă este absolut necesară, întrucât instituțiile similare aflate pe baricada opusă îi pot atrage la colaborare în schimbul unor avantaje materiale, acolo unde nivelul de trai este mai scăzut și presiunea tentațiilor este mai mare. Dar a face din foștii securiști o problemă de securitate națională actuală, fără motive constituționale întemeiate, seamănă mai degrabă cu ceea ce defășurau instituțiile se securitate ale regimurilor dictatoriale/tiranice. Să nu uităm că Securitatea regimului comunist din România urmărea persoane și membrii familiilor lor doar pe considerentul că, în trecut, mai precis până la 23 august 1944, activaseră sau simpatizaseră cu un anumit partid politic, altul decât cel comunist, ceea ce criticăm astăzi ca un abuz și o gravă încălcare a drepturilor omului.

* Rep.: În loc de concluzii (perspectiva istorică asupra “siguranța națională” versus “poliție politică”).

C.T.: O dată cu integrarea de facto în UE sper să ne vină mintea la cap, în sensul de a abandona deprinderile păguboase din perioada tranziției și de a promova o mentalitate democratică. Toți vor trebui să răspundă în fața legii pentru faptele lor. Prin urmare, starea de legalitate a unei națiuni se confundă cu securitatea ei, iar apărarea democrației înseamă noua/adevărata poliție politică, benefică societății și statului de drept.

Interviu realizat de Alex TISMANA