Florea dinamitează bugetul local
ZIARUL de Mureș a mediatizat în repetate rânduri scandalul MTS Company, în care este implicată Primăria Târgu Mureș. Procesul a început acum mai bine de șapte ani și este departe de a se fi încheiat. Vă amintim că disputele dintre patronul MTS Company, Teodor Moga, și Primărie au avut ca punct de plecare o serie de lucrări efectuate de firma menționată la Complexul de agrement “Mureșul”, cunoscut și sub numele de “Weekend”. După semnarea contractului, MTS Company, care la acea vreme se numea Rom Service SRL, a început lucrările de modernizare. Primele divergențe au apărut la scurt timp și au fost legate de modul de execuție a lucrărilor prevăzute în contract. A urmat apoi anularea “hârtiilor” cu MTS Company și neachitarea, de către Primărie, a sumei integrale de bani, stipulată în prevederile contractuale. Din acel moment, lucrurile au decurs în modul următor: scandaluri, lucrări oprite, procese în instanță. Compania lui Teodor Moga a câștigat procesele rând pe rând, dar se pare că tot … degeaba. Pentru că plata din bugetul local, “întârzie” să apară. În timp ce penalitățile, le vor suporta târgumureșenii.
Șmecherii
a la Florea
Prin sentința numărul 483/2002, Tribunalul Mureș a obligat Consiliul Local la plata sumelor de două miliarde și jumătate de lei, bani care reprezentau contravaloarea lucrărilor realizate de MTS Company și a sumei de 9.112.849.967 lei, penalități de întârziere calculate până la data de 10 februarie 2002. Potrivit hotărârii Consiliului numărul 79/2004, Primăria a aprobat rectificarea bugetului local, incluzându-se în acesta suma mai sus-menționată, dar nu a alocat fondurile necesare pentru plata penalităților de întârziere aferente acestei sume. Penalități ajunse în cuantum de 20 de miliarde de lei. Într-o ediție trecută, ZIARUL a publicat în exclusivitate o copie a chitanței prin care Primăria Târgu Mureș a plătit, sub formă de cauțiune, în data de 22 martie 2004, 500 de milioane de lei pentru a fi amânată plata celor 40 de miliarde de lei, bani datorați către MTS Company. În acest fel, primarul nu a făcut altceva decât să amâne, pe banii târgumureșenilor, un final deja cunoscut. Astfel, cu cât este amânată mai mult plata către firma lui Teodor Moga, penalitățile cresc exponențial. Iar, potrivit contractului, acestea sunt de 0,4 % pe zi.
Obligat la plată
În sentința numărul 1365 din 15 iunie 2004, Tribunalul Mureș a admis în parte acțiunea în contencios administrativ, promovată de MTS Company împotriva Primăriei Târgu Mureș. Sau mai bine zis a lui Dorin Florea, căruia îi revenea obligația întocmirii proiectului de buget și, în consecință, și a celei privind rectificarea bugetului, în calitatea de ordonator principal de creditare, pe care o deține. În acest sens, hotărârea magistraților îl obliga pe primarul de Mureș, să includă și să propună spre aprobare, în ordinea de zi, a primei ședințe ordinare a Consiliului, în bugetul local al anului 2004, suma de 24.927.359.118 lei, sumă datorată în baza unor sentințe investite cu titlu executoriu. În cazul în care aceste prevederi nu erau respectate, Primăria lui Florea intra în “penalizări”: “sub sancțiunea plății unor daune de 100 de milioane de lei pe zi de întârziere, până la punerea în executare a prezentei hotărâri”. Adică banii noștri!
Recurs la…
“bunul” simț
În mod normal, pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local, desfășurată la mijlocul lunii iulie, ar fi trebuit să existe o hotărâre de introducere în bugetul local a celor aproximativ 25 de miliarde de lei care, potrivit unor sentințe rămase definitive, trebuie să intre în conturile MTS Company. Și asta conform sentinței Tribunalului Mureș, prezentată mai sus, prin care primarul Florea era obligat să facă acest demers la prima ședință ordinară de CL. “Am făcut recurs, iar recursul suspendă executarea. Acesta este motivul pentru care primarul nu a promovat nici o hotărâre de Consiliu. Nu am primit încă sentința motivată”, a declarat pentru presa locală juristul Primăriei, Gabriela Puni. Un paradox, de altfel! Primăria să facă recurs înainte ca sentința să fie comunicată. “Protest” la ce? Ne întrebăm și noi
d-nă Puni?
Tupeu de… primar
În realitate însă, Dorin Florea refuză cu nerușinare să promoveze proiectul de hotărâre de Consiliu, prin care aproape 25 de miliarde de lei din bugetul local ar trebui “decartate” în conturile MTS Company. Surprinzător, deși a recunoscut că Primăria are datorii față de firma condusă de Teodor Moga, Florea mai are tupeul să ceară Justiției să încline balanța în interesul bugetului local. Ba mai mult decât atât, primarul a declarat public, săptămâna trecută, că va solicita o întâlnire cu reprezentanți ai Ministerului Justiției, ai Ministerului Finanțelor, dar și cu președinții Tribunalului Mureș și ai Curții de Apel Târgu Mureș, pentru a le cere sprijin. “Justiția nu trebuie să fie părtinitoare, dar ar trebui să fie mai înțelegătoare cu administrația locală. Da, Primăria are de plătit o anumită sumă, dar trebuie să vedem ce anume are de plătit. Nu i-am generat eu paguba lui Moga. Nu pot plăti nici o daună. Eu nu pot să anticipez în buget o daună. Nu mă poate obliga nimeni”, a declarat cu nonșalanță Florea. Iar asta fără a ține cont de faptul că instanța de judecată a dispus plata unor daune materiale exorbitante în cazul în care hotărârea nu va fi promovată de primar la prima ședință a CL. Tupeul nesăbuit al primarului va seca, în fiecare zi, și mai mult buzunarele umililor târgumureșeni.
MTS Company și-a promovat acțiunea și împotriva consilierilor locali târgumureșeni, în calitate de persoane fizice, membrii ai Consiliului Municipal Târgu Mureș. De asemenea, firma lui Teodor Moga a solicitat instanțelor mureșene să oblige Consiliul și pe fiecare consilier în parte în solidar cu Primăria Târgu Mureș, respectiv a primarului Florea și a secretarei instituției, Maria Ciobanu, la achitarea cu titlu de daune materiale și morale în sumă totală de 250 milioane de lei pe fiecare lună. Tribunalul Mureș a respins însă cererea MTS Company, considerând-o ca nefondată și prin urmare inadmisibilă. Magistrații au considerat că membrii “sfatului”, ca persoane fizice, nu au atribuții privind întocmirea proiectului bugetului local și că aceste “obligații” privitoare la întocmirea bugetului și înaintarea lui spre aprobare la Consiliu, revine în exclusivitate primarului municipiului. “Aleșilor” locali revenindu-le doar sarcina de a discuta și aproba proiectul de buget.
Master în relații internaționale
Institutul de Studii Internaționale din cadrul Catedrei de Istorie Contemporană și Relații Internaționale, Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității Babeș-Bolyai, organizează în data de 14 septembrie 2004, ora 10, concurs de admitere pentru Masteratul de Managementul Relațiilor Internaționale și Afaceri Comunitare – 30 locuri bugetare, 15 locuri cu taxă – și Masteratul de sănătate publică, igienă comunitară și relații internaționale – 16 locuri cu taxă. Concursul de admitere va consta într-un interviu pe baza unui proiect de cercetare, susținut într-o limbă de circulație internațională. Activitățile didactice din cadrul masteratelor vor fi susținute în limbile română, engleză și/sau franceză, de reputați specialiști în relații internaționale din țară și străinătate. Înscrierile vor avea loc în perioada 6 -12 septembrie 2004 la sediul instituției din Cluj-Napoca, str. Napoca, nr. 11. Detalii suplimentare privind tematica și bibliografia pentru concurs puteți afla de la sediul instituției sau la tel. 0264 – 598465.
Vă amintim că în dorința de a se sustrage cumva achitării datoriei către firma lui Teodor Moga, Florea a apelat la toate instituțiile de control. Astfel, a înaintat o plângere penală pentru abuz în serviciu asupra semnatarului contractului, viceprimarul Gheorghe Călianu, a primarului Nagy Victor, a fostului administrator al Complexului de Agrement “Mureșul”, Ioan Moldovan, dar și a altor persoane responsabile de contractarea lucrărilor și supravegherea derulării acestora. De asemenea, primarul de Mureș a mai solicitat și Gărzii Financiare efectuarea unui control la MTS Company.



