Pomul de Crăciun, un obicei împrumutat

Pomul de Crăciun nu aparține tradiției noastre românești și de altfel nici unui popor creștin. A fost însă adoptat – relativ recent – și treptat s-a impus, astfel că azi nu se mai poate vorbi de Crăciun fără un brad împodobit sau măcar de o creangă de brad care să orneze și cea mai modestă casă. Din anii ’70 brazii naturali au început să fie înlocuiți. Treptat, treptat locul lor a fost luat de brazii artificiali. Cu mult mai ieftini – având practic o durată de “funcționare” nelimitată față de cei naturali – ușor de instalat, de strâns și depozitat de la un an la altul, brazii artificiali s-au dovedit a fi o afacere foarte rentabilă.

Obiceiul împodobirii unui Pom de Crăciun aparține lumii germane precreștine, dar s-a răspândit și la populațiile din jur. În secolul al XV-lea îl găsim la Stasbourg, dar cu un secol mai înainte se practica deja acest obicei, atât în Alsacia, cât și în Lorena, însă nu de Crăciun, ci de Anul Nou. Începând din secolul al XIX-lea, Pomul de Crăciun a devenit un simbol al nașterii și nemuririi. Pomul de Crăciun îl simbolizează azi pe Hristos ca fiind Pomul Vieții, în timp ce lumânările îl reprezintă pe Hristos însuși ca fiind Lumina Lumii, și uneori sufletele și Soarele, Luna și stelele Pomului Cosmic. Merele (înlocuite de jucării) au fost folosite pentru decor, simbolizând mărul Pomului Cunoașterii.

Pomul de Crăciun din

mijlocul unei păduri de brad

La sfârșitul secolului al XIX-lea a pătruns și în Franța, apoi în Å¢ările de Jos, Spania, Italia, Elveția și chiar mai departe. Se pare că la origine s-ar afla obiceiul popoarelor nordice de a-și împodobi casele cu ramuri de brad și de vâsc, singurii pomi de la ei cu frunze verzi în timpul iernii. Cu timpul a devenit tradiție, dar transformându-se în ceea ce a devenit obiceiul împodobirii Pomului în ajun de Crăciun. Datorită protestanților și catolicilor, acest obicei a pătruns și în Orient îmbrăcând însă o formă cât se poate de originală. Astfel, în Rusia, se obișnuia ca ajunul Crăciunului să fie serbat în mijlocul unei păduri de brazi, unde cel mai frumos dintre ei era împodobit. Ornamentarea se făcea cu lumânări aprinse, fiind apoi încărcat cu daruri: flori, fructe, panerașe sau cutii cu bomboane, jucării, dantele și multe altele.

Bradul de nuntă, o variantă românească originală

Ca obicei de Crăciun, împodobirea Pomului în ajun a pătruns la noi abia la începutul sec. al XX-lea, mai întâi în Transilvania și apoi și în celelalte provincii românești. Cultele protestante au fost cele care au răspândit acest obicei, iar în timp, nucile și merele care împodobeau bradul (Pomul) au fost înlocuite cu bomboane învelite în staniol multicolor, portocale, biscuiții, globuri și instalație electrică. Fuioarele de lână din caierul bunicii au fost și ele treptat înlocuite cu beteala artificială multico­loră. La noi, la români, acest obicei al împodobirii unui pom sau ramuri verzi, îl găsim numai la nuntă – bradul de nuntă – sau la moartea unui flăcău sau fată, ce nu au făcut cununie. Contestat la început de tradiționaliști, Pomul de Crăciun s-a impus ca un simbol și ca o tradiție, devenind el însuși o tradiție a cărei origini puțini o mai cunosc azi.

Anatolie VÂJEU

anatolie_vâjeu@yahoo.com