Înălțarea
În dimineața zilei de 13 iunie 1990 ne pregăteam să intrăm la examenul de Istoriografie, cu cel mai drastic profesor de la Istorie-Filosofie, academicianul Pompiliu Teodor. Dragul meu drag dascăl ne-a întâmpinat trist, cu o morgă deloc prevestitoare de evenimente fericite. Nu era nici o legătură cu examenul, nici cu noi, studenții din anul întâi. Omul care l-a născut pe Andrei Marga ca rector de UBB Cluj a tunat: Astăzi nu mai dăm nici un examen. Astăzi ne-am întors în comunism!
Ion Iliescu tocmai le ceruse prietenilor săi să vină din abataje, din galerii, din mine, să salveze România de pericolul de a deveni atât de rapid un stat democratic. Și minerii lui Miron Cozma și-au făcut datoria. Au bătut, au distrus, au devastat, au mutilat, au ucis. Cifrele nu concordă, ca de obicei. Iliescu și Roman au confirmat doar șase morți. În realitate au fost mult mai mulți. Însă istoria nu avea vreme pentru astfel de examene. Comunismul trebuia reinstaurat, însă cu o față mult mai umană, iliesciană. Iar Securitatea avea nevoie de timp să pună din nou mâna pe noile servicii secrete, pe economia națională, pe fiecare dosar al potentaților zilei. Iliescu s-a folosit de minerii pentru a reîntoarce România pe linia unei perestroika de Dâmbovița.
Iunie 2005. De Ziua Eroilor. De Ispas. Toată media titrează: “Iliescu judecat pentru sângele vărsat”. Și nu e vorba de revoluție. Iliescu trebuie trimis în judecată pentru morții din iunie 1990. Iliescu, Roman, Voiculescu & compania. Au oprit atunci dezvoltarea democratică a țării, ne-au aruncat în afara Europei, iar țările civilizate ne-au impus din nou vize, ca pentru lumea a treia.
Justiția trebuie să ia o decizie istorică. Așa cum o dovedesc documentele, lui Iliescu îi era frică să nu moară ca dictatorul chilian Allende, sfâșiat, în palat, de propriul său popor. Și pentru liniștirea coșmarurilor sale ne-a făcut nouă viața, vreme de 15 ani, un coșmar.
Luni, 13 iunie 2005, la București se dă sentința în dosarul făcătură. PNA versus Andreea Ciucă. Vorba judecătoarei mureșene medaliate de președintele francez François Mitterand: “Numai Fecioara Maria poate să facă o minune, pentru că de la acei oameni mă pot aștepta la orice”.
Grea cumpănă! Să mai asculți de ultimile zvâcniri ale hidrei comuniste sau să recunoști că procurorii sovietici ai PNA au vrut cu tot dinadinsul să o elimine pe Andreea Ciucă. Doar pentru a-și justifica existența. Câtă nimicnicie!
Monica Macovei va mai scăpa sau se va îngreuna cu încă (de) o piatră de moară!
În 13 iunie 1990, “grație” minerilor lui Iliescu ne-am reîntors, înapoi, în beznă. Acum, în 13 iunie 2005, prin decizia Înaltei Curți de Justiție și Casație, Andreea Ciucă ne poate readuce acolo unde suntem acasă. În Europa.
Hidra va muri dintr-o clipă în alta.
Noii Românii îi cresc aripi!
Cu păcatele și patimile fiecăruia…
Joi a fost Înălțarea Domnului…
Ispasul.
de Aurelian Grama
