Povestea eternelor amăgiri

Cu fiecare lectură devenim mai bogaţi. Intelectual. Sufleteşte. Suntem mai deştepţi. Suntem mai bucuroşi sau mai trişti. Sau amândouă. Suntem bucuroşi pentru că am dat naştere, prin lectură, unei poveşti, unor oameni care au iubit, au urât, au luptat, au scris şi ne-au dus cu ei într-o altă lume, guvernată de alte coordonate, de alte legi, o lume care nu este numai a lor, ci şi a noastră. Este unică în felul său, căci, la rigoare, este propria noastră creaţie, propria noastră plăsmuire. O lume de care, după o vreme, ne despărţim. Am trăit această senzaţie nu demult. După terminarea celor nu-are-de-fapt-importanţă-câte-pagini, am avut exact sentimentul separării de cineva drag. S-a încheiat povestea unui oraş, a unor iubiri, împărtăşite sau nu, nu ştiu însă în ce măsură contează lucrul acesta, a unor vieţi palpitânde, pe care ajunsesem să le iubesc, care intraseră pe o uşă secretă în mintea şi-n sufletul meu. Le iubeam căci erau ale mele. Şi atât de vii şi pline de sevă erau. Formau de fapt o realitate, de care a trebuit să mă despart. Iar această despărţire am resimţit-o ca şi cum mi-aş fi luat rămas bun, o sintagmă ce mi pare mult mai potrivită decât pateticul şi franţuzescul “adio”, de la un loc sau de la nişte oameni foarte dragi mie. Poate am mai trăit sentimentul acesta, de dureroasă bucurie amestecată cu o sfâşietoare tristeţe, şi la despărţirea de alte lecturi. Dar niciodată până acum nu am conştientizat-o. Sau poate, nu la fel de lucid. Poate nu am reuşit să fiu atât de analitică. Despărţirea de această carte este cu atât mai dureroasă cu cât ştiu bine că pot să o iau de pe raftul bibliotecii mele oricând şi să purced din nou la lectură. Dar nu va fi aceeaşi călătorie, nu vor fi aceiaşi oameni. Iubirile, conflictele, zbaterile lor vor fi altele. Nu vor mai aceleaşi ca întâia dată. E o lume pe care o poţi regăsi oricând, dar care în acelaşi timp, nu ţi se mai arată niciodată în forma de început. Poate povestea în sine sau personajele vor câştiga noi valenţe, poate vor fi mai profunde. Cine ştie? Însă vor rămâne o eternă iluzie, o permanentă tentaţie, o amăgire ademenitoare, o amintire asemenea unei fete morgana, către care alergi şi pe care n-o poţi atinge.