Dezvoltarea cresterii bovinelor
Practicarea agriculturii ecologice reclama o fertilizare aproape exclusiva cu gunoi de grajd, tulbureala de grajd (purin, güle), compost, obtinute în principal de la specia bovina. Este utopic sa ne gândim ca se poate dezvolta o ferma ecologica fara cresterea bovinelor de la care “loco”, cu cheltuieli minime de transport si administrare, sa se realizeze fertilizantii de origine organica pentru pajistile naturale si culturile agricole în arabil. Conform reglementarilor europene, la care am subscris si noi, sunt admise maxim 2 UVM la 1 hectar de teren agricol (echivalentul a doua vaci de lapte), astfel ca sa nu se depaseasca 170 kg/ha/an azot provenit din dejectiile animalelor din ferma.
Cresterea bovinelor, în special a vacilor de lapte, se face în sistem mai extensiv pe pasune în perioada de vegetatie si în stabulatie libera, având ca principal furaj fânul obtinut pe pajisti naturale bogate în leguminoase perene sau culturi de leguminoase si amestecuri de graminee cu leguminoase perene în arabil. Furajele concentrate (graunte de cereale si boabe de leguminoase) sunt produse pe cât posibil în ferma proprie si în caz ca nu ajung sunt cumparate din alte ferme cerealiere care produc în sistem ecologic, fiind aproape singurele intrari din exterior, pe lânga sare. O mare atentie este acordata confortului vacilor de lapte si al altor categorii de bovine, care pe pasune au apa permanenta si umbra, inclusiv conditii de scarpinat de tulpinile arborilor. La fel, în grajd, animalele au permanent la dispozitie un pat gros de paie, pentru a produce o cantitate cât mai mare de gunoi, necesar în continuare pentru fertilizarea culturilor. Furajarea exclusiva cu fân de cea mai buna calitate se face la discretie si cea cu concentrate dupa productia de lapte a fiecarei vaci în parte. Pajistile naturale cu diversitatea lor floristica, utilizate ca pasune si producerea fânului, fac în final diferenta de calitate si savoare a laptelui de vaca si brânzeturilor care se obtin în diferite zone geografice si pedoclimatice. În Elvetia, tara muntoasa prin excelenta, agricultura ecologica (biologica) se practica pe 10% din suprafata agricola, agricultura durabila (ecologica la ei) pe 80% si cea intensiva (conventionala) pe doar 10% din terenul agricol. La noi, pe viitor, o structura aproximativa ar fi: 10-15% agricultura ecologica, 20-35% agricultura durabila si 50-70% agricultura intensiva, având, dupa Franta, cele mai favorabile conditii naturale pentru culturile agricole din Uniunea Europeana.
