La 103 ani, Dacia e prea bătrână
Construită la începutul secolului trecut, în 1902, actuala vilă Dacia, cea mai veche din Sovata a intrat în dizgrație. Proprietarii, firma Danubius (?), au hotărât că vila cu vedere la lacul Ursu, este, veche, urâtă, desuetă, așa că în locul ei ar fi mai bine să ridice o parcare. Supraetajată. Directorul Balneoclimaterica Sovata spune totuși că lucrurile nu stau tocmai așa.
De fapt, la început au fost două vile. Ridicate pe schelete din grindă de lemn, cu un aspect medieval, erau mândria stațiunii Sovata. Tocmai de aceea, în anul 1950 au fost unite, pentru ca cel mai nou și frumos hotel să funcționeze acolo. Așa a luat naștere “Hotelul Sovata”. Mii de turiști români și străini au fost cazați în camerele elegante, au luat masa în cel mai luxos restaurant, au admirat priveliștea din cele mai invidiate balcoane. Implacabil, însă, timpul a trecut, hotelul strălucitor a devenit simplu “Vila Dacia”și lumea a uitat de măreția lui. Dar clădirea atrage și acum privirile datorită frumuseții ei. Cel puțin așa o văd localnicii. “Aici m-am născut, și bunicul meu îmi povestea cum au fost construite cele două vile. Cât de frumoase erau, dar îmi mai povestea și de bețiile crunte pe care turiștii le trăgeau în restaurantul hotelului. Este o clădire istorică. Dacă ea nu va mai fi, va dispare și o parte din vraja stațiunii” ne spune Feri bacsi.
Ilonka, al cărei soț a fost constructor, ne spune că ” vila este așa de solid construită, încât nici cu buldozerul nu o vor putea da jos noii proprietari”.
Discuția este auzită și de alți localnici care “pierdeau timpul la o bere”. Fiecare are ceva de spus. Turiștii vin aici tocmai pentru atmosfera unică, pentru lac, pădure, sare, aer curat. Și sunt încântați de clădirile vechi cu aspect bavarez. Parcări etajate au destule la ei acasă și, de fapt, circulația mașinilor în centrul stațiunii ar trebui interzisă, nu încurajată. Așadar, consens total al localnicilor: ceea ce știm cel mai bine să facem este să distrugem lucrurile frumoase din jurul nostru. Sovata ar trebui conservată, nu distrusă, nici “îmbogățită”.
Vocea autorității
Pentru a ne verifica informațiile, l-am căutat pe Fulop Nagy Janos, directorul Societății Balneoclimaterica Sovata. Amabil, acesta ne-a răspuns la toate întrebările. “Firma Danubius, este o societate de administrare, acționar ca și Balneoclimaterica, în cadrul SC SALINA SA. Din această poziție, nu este în măsură să dețină proprietăți. Doar administrează proprietățile SC SALINA. Firma din Budapesta, este recunoscută în Europa pentru calitatea serviciilor hoteliere și a fost angajată pentru implementarea unui nou stil de lucru și pentru crearea unei noi imagini a stațiunii Sovata, în vederea atragerii turiștilor străini. În ceea ce privește vila Nr.26 – Dacia – este proprietate tabulară a Balneoclimaterica. Din cauza unei ciuperci care a atacat lemnul etajului, am făcut împreună cu arhitecții un proiect pentru reabilitarea clădirii. Se va demola doar etajul care este în pericol de prăbușire. În rest clădirea va fi refăcută, cu o imagine care să se încadreze armonios în specificul stațiunii. Nimeni nu va construi parcare supraetajată”, ne asigură Fulop Nagy Janos, directorul Balneoclimaterica Sovata.
Fum fără foc…
Ce va fi, vom vedea. Cine are dreptate, de asemenea. Cert este că în momentul de față aspectul clădirii este unul patetic. Dar din alte surse (sic!) am aflat că doar balconul central și acoperișul ar avea probleme. Și acelea de imagine, pentru că structura centrală, de sus până jos, este una sănătoasă. Dar vorba unei angajate a mai sus amintitei instituții: “Când am văzut ce ați scris despre lacul Ursu, ne-am speriat, am fugit toți să vedem despre ce e vorba, și da, aveați dreptate”. Sperăm ca de data asta să nu avem.
Eugenia KISS
eugenia@ziaruldemures.ro



