Primăria Sighișoara se reorganizează
59 de posturi noi
Noua organigramă include un număr de 59 de posturi vacante nou apărute în urma delegării gestiunii directe pentru unele servicii de utilități publice către SC Ecoserv Sig SRL, firmă recent înființată de Consiliul Local. Dintre acestea, trei sunt funcții publice de execuție iar restul de 56 de posturi sunt în regim contractual. Cele 59 de posturi vacantate se aflau în statul de funcții al Primăriei, în cadrul Serviciului Gospodărie, iar după vacantarea acestora, dat fiind faptul că persoanele care ocupau aceste posturi își desfășoară activitatea în cadrul SC Ecoserv Sig SRL, fiind angajate ale acestei societăți comerciale, Primăria a desființat aceste posturi în locul lor urmând a fi înființate altele noi.
S-a înființat Cabinetul Primarului
Astfel, spre deosebire de vechea organigramă, apar o serie de schimbări de structură, înființări de posturi și mutări de personal dintr-un compartiment într-altul. Printre noutățile din noua organigramă este înființarea funcției contractuale de administrator public și înființarea Cabinetului Primarului în care apar două funcții de consilier personal. În cadrul compartimentului Audit intern mai apare o funcție de auditor pe lângă cele două deja existente, iar la Biroul Relații publice se mai înființează încă șapte posturi pe lângă cele șase deja existente, iar denumirea va fi schimbată în Serviciul relații publice.
“Este vorba despre imaginea Sighișoareiâ€
Primarul municipiului Sighișoara, Ioan-Dorin Dăneșan, a motivat această creștere a numărului de angajați la acest serviciu prin faptul că relațiile publice înseamnă mai mult decât relații cu publicul. “Acest serviciu de relații publice se ocupă pe lângă relațiile cu publicul și de relația cu mass-media, cu ONG-urile, cu promovarea orașului. Aici trebuie mai mulți oameni pentru că este vorba despre imaginea Sighișoarei care trebuie reprezentată la diverse târguri și expoziții, tot acest serviciu urmând a se ocupa și cu respectarea prevederilor Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public și Legii 52/2003 privind transparența decizională în administrația publicăâ€, a explicat Ioan Dorin Dăneșan.
Ce s-a mai schimbat
Pe noua organigramă se înființează și Direcția juridică și administrație publică, Direcția administrarea patrimoniului devine Serviciul administrarea patrimoniului, se înființează Biroul administrarea bazelor sportive, care va avea în componență șase funcții în regim contractual, Biroul administrativ devine Serviciul logistic și aprovizionare tehnico-materială, fostul Serviciu de gospodărie, în urma reorganizării acestuia devine Serviciul investiții, urmărire contracte, monitorizare servicii de utilități publice, iar la Casa de Cultură vor fi creeate doi noi posturi de referent cultural. La Muzeul de Istorie va fi creat încă un post de supraveghetor, la restul instituțiilor, respectiv Biblioteca municipală, Poliția Locală și Agenția pentru Managementul Energiei Sighișoara neexistând modificări în ceea ce privește statul de funcții.
Noua organigramă a Primăriei municipiului Sighișoara urmează a fi avizată de Agenția Națională a Funcționarilor Publici.


