Primarul Sorin Pădurean: „Paștele este o sărbătoare a sufletului!”
Ne-am întâlnit cu domnul primar dis de dimineață și am rămas plăcut surprinși să-l găsim o clădire frumoasă, ordonată și primitoare. Biroul său e vopsit în albastru, „culoarea politică” agreată de partidul al cărui membru este.
Am început discuția pe tema tradițiilor pascale, prilej cu care am dorit să aflăm despre obiceiurile păstrate de locuitorii comunei. Datorită migrației populației săsești de după anul 1944, multe din tradiții s-au pierdut, ne explică primarul. Din această cauză, în comună nu există obiceiuri înrădăcinate, cele mai multe provenind de la populația de etnie maghiară, tradiții întâlnite și la oraș, cea mai reprezentativă fiind „udatul”. Un alt obicei practicat în comună este împodobirea porților. Și acesta este caracteristic poporului maghiar, care din păcate este neglijat de mulți și posibil ca timpul să-l îndepărteze din spectrul obiceiurilor pascale.
Însă, această sărbătoare este mai mult una a sufletului, crede primarul Pădurean, e un moment care se sărbătorește prin pace, liniște sufletească și alături de familie.
Pe de altă parte, l-am rugat pe Sorin Pădurean să ne explice situația investițiilor la nivel de comună. Am fost plăcut surprinși să auzim că s-a realizat, deși parțial, introducerea apei și canalizării, lucrare ce se dorește a fi extinsă și finalizată la nivelul întregii comune. Mai mult, s-a reușit asfaltarea drumurilor lăturalnice și reabilitarea căminului cultural din satul Habic.
Ca și proiecte de viitor, Primăria are în vedere reabilitarea acoperișului propriu, pentru a evita infiltrațiile și deteriorarea pereților. În colaborare cu firma Geiger, firmă ce își desfășoară activitatea pe raza comunei, se dorește amenajarea unui teren de minifotbal, cu scopul de a oferi localnicilor o modalitate de petrecere a timpului liber.
Se pare că cea mai acută problemă din comună este, totuși, construcția unei noi clădiri care să fie destinată școlii. În momentul de față clădirea în care funcționează școala este retrocedată și se află în proprietatea bisericii lutherane, mai mult decât atât, clădirea nefiind una special destinată desfășurării activității de învățământ la standardele necesare.
Noi sperăm ca toate proiectele de viitor să ajungă la un bun sfârșit, în special noua clădire a școlii.
Preotul Ionel Pușcaș:
„Iubirea este puntea care îi unește pe oameni!”
Pentru preotul Ionel Pușcaș din Petelea cât și pentru credincioșii din localitate, Învierea Domnului reprezintă un moment de mare bucurie. Sătenii își pregătesc casa și ograda și chiar viața spirituală, să fie mai curate pentru a întâmpina Învierea Mântuitorului Iisus Hristos. „Aceasta este cea mai mare sărbătoare creștină și cel mai mare praznic care a deschis calea noastră spre mântuire.” este de părere preotul Pușcaș. Cât timp acesta a predat religia la școala din comună, a avut o legătură strânsă cu elevii, iar în opinia lui aceasta a fost extrem de benefică. „Ideea de a ține orele de religie în școli nu are de-a face cu gândul de a-i face teologi pe toți elevii, ci mai degrabă de a-i ține aproape de Dumnezeu. Să întâmpinăm cu bine Învierea Mântuitorului, să aducă pentru fiecare dintre noi buna înțelegere și iubire, pentru că iubirea este puntea care îi unește pe oameni. Fără iubire și înțelegere aceste sărbători nu au nici un rost” precizează preotul Ionel Pușcaș.
Poliția are probleme cu adepții lui Bachus
În lipsa agentului șef Sorinel Harpa, aflat în concediu, colegul său Adrian Ciprian Maier ne-a povestit că principalele probleme cu care se confruntă pe raza comunei sunt legate de cetățenii de etnie rromă, majoritatea cu o medie de vârstă între 18 și 23 de ani. ,,Majoritatea necazurilor apar pe fondul consumului de băuturi alcoolice în exces, care degenerează în scandaluri și altercații. Unii au fost sancționați în nenumărate rânduri, chiar și de Paștele maghiarilor, pentru tulburarea liniștii și ordinii publice, violare de domiciliu și lovire. Câțiva se vor alege cu dosare penale. Mai avem și probleme cu sustragerea de material lemnos, în această săptămână. Datorită acordării ajutoarelor sociale persoanelor nevoiașe, trebuie să acordăm o atenție sporită pentru că majoritatea își cheltuie banii pe licoarea lui Bachus”, ne-a spus Maier. “Anul acesta, în noaptea Învierii, poliția va fi la datorie pe raza comunei. Am solicitat și sprijinul grupării de jandarmi de la Reghin, pentru a preveni eventuale incidente neplăcute. Poliția totodată sfătuiește cetățenii comunei să fie cumpătați la consumul băuturilor alcoolice iar cei care au probleme să sune cu încredere la apelul de urgență 112 pentru că vom fi în așteptare”, ne-a mai spus agentul de poliție Ciprian Maier.
Doctorul Năsăudean recomandă:
“Fără exces de alcool și mese copioase!”
Doctorul Dan Năsăudean răspunde de cabinetul individual din comuna Petelea zilnic de la ora 9 la 15.00 și deservește 1.500 de pacienți. Dintre aceștia, 90 sunt copii până la un an diagnosticați ca având hipertensiune, 69 de pacienți au cardiopatie ischemică, 49 cu accidente vasculare cerebrale, 12 cu hepatită cronică și 4 pacienți hemodializați cu insuficiență renală cronică.,,În această perioadă cele mai frecvente boli în comuna Petelea sunt hipertensiunea arterială, hipercolesterolemia din cauza abuzurilor de alimentelor și grăsimilor în exces, dar avem și o epidemie de varicelă în școală. Recomandăm tuturor pacienților ca în perioada Paștelor să evite consumul de alcool în exces, a grăsimilor a maselor copioase care duce în general la colicistitele cronice. Pentru că, din experiența anilor trecuți, am avut mai multe cazuri cu pacienți care pe fondul băuturilor alcoolice au devenit agresivi. Cu ocazia Sărbătorilor pascale doresc tuturor cetățenilor ca pacea Domnului să le binecuvânteze casele și să aibă un Paște plin de bucurii!,”, ne-a declarat doctorul Dan Năsăudean.
O școală cu performanțe
O școală frumoasă, cu o curte mare, situată în spatele bisericii lutherane din comuna Petelea, aici am zăbovit câteva minute într-o zi de martie. Directorul Sertzer ne-a întâmpinat călduros și a acceptat să ne răspundă câtorva întrebări. Am fost interesați de modul în care sunt sărbătorite zilele importante de peste an, ce realizări și ce proiecte de viitor există pentru profesorii și elevii din această comună.
Din discuțiile cu d-nul director am înțeles că nu se organizează în școală manifestări specifice cu ocazia sărbătorilor pascale. În general, se pregătesc programe artistice cu ocazia Crăciunului, Zilei Eroilor (organizat împreună cu biserica) sau diferite proiecte de activități școlare, cum ar fi „Micul excursionist, Marele descoperitor”, proiect bazat pe educație în geografie și ecologie – primul de acest gen organizat pe domeniul ecologiei în județul Mureș. O altă activitate de amploare la care școala din comună participă se numește „Fotoetnografica”, al cărei scop este recuperarea și valorificarea patrimoniului cultural prin intermediul fotografiilor vechi și diferite istorii legate de documentele existente. La acest proiect participă școli din comunele Hodac și Răstolița. Școala din comuna Petelea este înfrățită cu o școală din Austria, localitatea Albendorf, profesorii austrieci venind în vizită de mai multe ori.
Biblioteca este foarte bine dotată, are un fond de carte de aproximativ 9200 volume dar, din păcate, aceste volume sunt ținute într-o săliță, în dulapuri, din cauza lipsei unui spațiu adecvat. Tocmai în acest sens, unul dintre proiectele de viitor presupune construcția unei noi clădiri care să fie destinată școlii. În școală activizează 24 de cadre didactice, din care doar 3 sunt localnice, restul venind fie din Reghin fie din Târgu Mureș. Profesorii sunt bine pregătiți și susțin implicarea elevilor în diferite activități extracuriculare. Sub îndrumarea d-nei profesoare Poțu, mai mulți elevi au ajuns să participe la faza națională a olimpiadei de limba rromani, ceea ce dovedește că și elevii de etnie rromă doresc să învețe și aduc mândrie școlii.



